Robert Schell: „Lucrăm la proiecte care vor schimba definitiv faţa oraşului Brezoi”

 Breaking News
Robert Schell: „Lucrăm la proiecte care vor schimba definitiv faţa oraşului Brezoi”
iulie 24
16:56 2017

Robert Schell, primarul oraşului Brezoi a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare cu fonduri locale, precum şi a celor cu finanţare europeană. Ce strategie are pentru dezvoltarea turistică a oraşului Brezoi în următorii trei ani, ce proiecte de infrastructură au fost aprobate spre finanţare prin PNDL-2, dar şi ce surprize pregăteşte administraţia locală pentru Târgul Lotrilor, aflăm în rândurile de mai jos.

 

Impact real: Ce proiecte europene a accesat Primăria Brezoi în exerciţiul bugetar 2014-2020?

Robert Schell: De curând am semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Îmbunătăţirea mediului urban prin amenajarea unui spaţiu verde în oraşul Brezoi”, finanţat prin POR, cu o valoare de aproape 900.000 de euro. Speram ca lucrările să înceapă imediat după ce vom face procedura de licitaţie. Investiţia prevede transformarea unui teren degradat din zona bazei sportive şi amenajarea unei baze de agrement care va avea în cadrul ei terenuri sintetice, zonă de fitness în aer liber, spaţiu de joacă pentru copii şi o zonă verde în suprafaţa de 9.500 de metri pătraţi. Va fi un miniparc cu arbori ornamentali, grupuri sanitare, iluminat stradal, mobilier stradal şi internet wireless gratuit în interiorul spaţiului verde. Totodată, se va interveni şi la baza sportivă, care va fi reabilitata în totalitate, deoarece ea a fost inundată în 2014 şi vom avea pe o suprafaţă de 2 de hectare o zonă de agrement. Mai lucrăm la un program important, este vorba despre înfiinţarea serviciului de transport public, împreună cu lucrarea de construire a 20 de kilometri de piste de biciclete.

 

Impact real: Ce va însemna implementarea unui astfel de proiect, în oraşul Brezoi?

Robert Schell: Acest proiect cred că va schimba definitiv faţa oraşului Brezoi. Vă spuneam de dorinţa mea de a construi aceste piste de biciclete, iar de data aceasta am identificat şi sursa de finanţare pe axa 6, a POR. Lucrăm deja la studiul de fezabilitate şi sperăm ca în două luni să fie gata. Transportul în comun va fi realizat cu două sau trei autobuze hibrid, iar staţia de încărcare va fi construită la Gura Lotrului. Valoarea proiectului cred că va ajunge undeva la 4 milioane de euro. Pe mine mă interesează mai mult construirea celor 20 de kilometri de piste de biciclete, care mă vor ajuta să amenajez şi pârâul Lotru cu faleze, aşa cum mi-am dorit. Deocamdată vorbim despre aceste două proiecte europene şi mai aşteptăm lansarea altor ghiduri de finanţare, de exemplu pe axa 3, privind creşterea eficienţei energetice, unde vom depune un proiect pentru reabilitarea termică a sediului primăriei. Vom vedea în ce măsură se va mai face o realocare şi pentru reabilitarea monumentelor istorice, pentru că am vrea să mai reabilităm o biserică mai veche, ca cea de la Proieni.

 

Impact real: Veţi continua cu reabilitarea blocurilor?

Robert Schell: Am reabilitat blocurile din zona centrală şi acum le-am transmis locatarilor că, atunci când îşi vor plăti datoriile către asociaţia de proprietari vom continua şi cu restul locurilor. Anul acesta am reabilitat un bloc cu mai multe scări şi mai am în plan încă două. Cred că în septembrie vom mai face încă unul.

 

Impact real: Despre reabilitarea Casei de Cultură ce informaţii ne aduceţi?

Robert Schell: De această dată, reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii ne-au promis ferm că vom primi finanţare. Anul acesta, cu siguranţă, va fi scoasă la licitaţie. Este unul dintre proiectele pe care nu am reuşit să le fac până în prezent, adică o nerealizare a mea, şi îmi doresc foarte mult şi acest lucru.

 

Impact real: Administraţia locală şi-a propus să aplice supraimpozitarea terenurilor şi imobilelor lăsate în paragină. Care este reacţia cetăţenilor? Au înţeles că trebuie să-şi reabiliteze clădirile?

Robert Schell: Din păcate, legea aceasta, Codul Fiscal, în care este prevăzută supraimpozitarea este destul de greoaie. Noi am făcut notificarea în termen de şase luni, dar urmând ca de la 1 ianuarie 2018 să se aplice, deci nu putem de anul acesta. Eu am zis că ne înţelegem, am văzut că domnul Sofianu a început să-şi mai cureţe terenurile, dar trebuie făcut mai mult de atât.

 

Impact real: În planurile de viitor pentru dezvoltarea oraşului Brezoi aveaţi şi forarea unor puţuri de apă geotermală, pentru încălzirea oraşului. În ce stadiu este acest proiect?

Robert Schell: Avem o firmă de consultanţă care se ocupă de studiile de fezabilitate pentru promovarea acestui proiect, dar şi de construirea unei staţii de cogenerare care, împreună, vor asigura încălzirea oraşului. Din păcate, finanţările europene se adresează strict instituţiilor publice. În prima fază, staţia de cogenerare şi forajele vor putea să alimenteze cu apă caldă doar instituţiile publice însemnând spital, primărie, şcoli etc., dar noi gândim şi extinderea cu alte module şi, după ce vor trece cei cinci ani de monitorizare să oferim această facilitate şi populaţiei. Calculele sunt făcute pentru 2.000 de locuinţe, 1.100 de apartamente şi restul case. Încă nu au apărut ghidurile de finanţare, deci efectiv proiectul nu are cum să înceapă decât anul viitor, plus încă cinci ani monitorizarea, deci în următorii şase ani nu vom putea oferi serviciul şi către populaţie. Este perioada în care vom putea gândi extinderile. Forajele sunt încă în studii geologice, dar există potenţial, trebuie doar demonstrat.

 

Impact real: La ce valoare se ridică un astfel de proiect?

Robert Schell: Cred că, în final, va ajunge la 20 de milioane de euro, însă, în prima fază va fi vorba de 5 milioane de euro şi va cuprinde staţia de cogenerare, apoi fiecare foraj va avea o valoare de 2 milioane de euro. Întâi va trebui să facem foraje de prospecţiune, pentru a şti de câte foraje avem nevoie. Depinde de foarte mulţi factori, de temperatura apei, de adâncimea la care se găseşte sursa sau de debitul care va fi necesar.

 

Impact real: Ce proiecte aţi depus prin PNDL-2, şi câte au intrat la finanţare?

Robert Schell: Am depus nouă proiecte, dintre care trei sunt doar pe şcoli. Am reabilitarea unei şcoli la Valea lui Stan, fiind singura care nu arată aşa cum ar trebui, dotarea cu aparatură şi mobilier a laboratoarelor de la liceu, cu supraveghere video la toate şcolile şi construirea unei grădiniţe cu program prelungit. Avem vreo 40 de solicitări pentru program prelungit, iar grădiniţa va avea două grupe cu program prelungit şi două grupe cu program normal. Toate aceste proiecte se pare că mi-au fost aprobate spre finanţare. Valoarea acestor proiecte se ridică la peste un milion de euro, numai grădiniţa având o valoare de peste 28 de miliarde de lei vechi. Am mai depus un proiect care prevede asfaltarea a 5 kilometri de drumuri, uliţe săteşti care sunt neasfaltate şi care trebuie făcute şi ele. Un alt proiect prevedea reabilitarea termică a primăriei, pentru care vom depune şi un proiect european. Am mai depus şi un proiect care prevede construirea unor ghene subterane, avem opt şi mai voiam încă opt, însă le vom face anul viitor, cu bani din bugetul local.

 

Impact real: Au înţeles brezoienii că trebuie desfiinţate acele „magherniţe” din zona blocurilor, care nu fac cinste oraşului?

Robert Schell:  Am început să le desfiinţăm, am dărâmat o treime dintre ele, urmând ca, până la sfârşitul anului să le dărâmăm pe toate. Mai ales că proiectul cu amenajarea pistelor pentru biciclete va fi chiar pe acolo, pe unde se afla în prezent acele magherniţe. În mod clar acestea vor fi dărâmate, mai ales că anul viitor va începe acest proiect. Cred că acesta este cel mai important proiect al meu, atunci cu siguranţă va rămâne ceva frumos în urma mea.

 

Impact real: Ce surprize pregătiţi pentru Târgul Lotrilor?

Robert Schell: Anul acesta, în perioada 18-20 august vom organiza cea de-a VIII-a ediţie a Târgului Lotrilor. În programul evenimentului vom avea o seară dedicată muzicii populare, când vor concerta artişti îndrăgiţi, dar şi un moment umoristic cu Vacanţa Mare. Chiar dacă bugetul alocat a fost mai mic în comparaţie cu alţi ani, am reuşit să aducem şi în acest an artişti de renume precum Connect-R, Talisman şi Heaven. Vom premia cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie, vom avea evenimente culturale, dar şi competiţii sportive. Vă aşteptam cu mult drag!

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

Totul despre apa alcalină – beneficii și efecte asupra organismului

Sângele uman are un pH ușor alcalin, acesta încadrându-se între 7,35 și 7,45! Este necesară menținerea corespunzătoare a acestuia, deci corpul trebuie să ridice valorile respective, eliminând aciditatea din organism în vederea menținerii unui pH alcalin.

7 sfaturi pentru a evita o decizie gresita sau la intamplare

Durerea pierderii unei persoane apropiate este sfasietoare si este intensificata de toate amintirile care se reaprind in acel moment in suflet si in minte.
 

Unika – 10 ani de experiență și tradiție românească

Anul acesta se împlinesc 10 ani de existență a unei firme românești care a reușit să îmbine cu succes tradiția cu modernismul.

Esti antreprenor la inceput de drum? Iata 3 MITURI de care sa te feresti!

Daca tocmai ai pus bazele unei afaceri, te poti numi un curajos antreprenor. Aceasta orientare profesionala nu este pentru oricine si, de aceea, trebuie sa te simti mandru de reusitele tale.
 

Afla ce fel de barbati te atrag, in functie de SEMNUL ZODICAL!

Daca nu ti-ai gasit inca partenerul ideal, este posibil sa nu stii, la momentul actual, ce iti doresti cu adevarat de la un barbat. Acest lucru este perfect normal, deci nu trebuie sa iti faci griji.
 

Stirile pe zile

iulie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iun   Aug »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...