Start la SCM Râmnicu Vâlcea!

 Breaking News
Start la SCM Râmnicu Vâlcea!
iulie 29
05:02 2017

Într-o festivitate  organizată vineri la Stadionul Municipal din Zăvoi, conducerea clubului SCM a prezentat staff-ul tehnic, compus din șapte antrenori și un preparator fizic.

Printre cei prezenți vineri la Stadionul Municipal s-au numărat primarul Mircia Gutău, viceprimarul Eusebiu Vețeleanu, secretarul Primăriei Municipiului, Ionuț Didoiu,  deputatul Eugen Neață, Marius Țuca (președintele SCM), Jean Turmacu (președintele secției de fotbal), dar și un invitat special, fostul arbitru internațional Ion Crăciunescu.

Cu această ocazie, a fost prezentat oficial colectivul tehnic, format din șase antrenori, un antrenor cu portarii și un preparator fizic. Au fost angajați la clubul înființat de Primăria Râmnicu Vâlcea antrenorii Cristian Bora, Ștefan Nanu, Cristi Lazăr, frații Alin și Marius Pufu, Dan Zguroiu, Robert Tufiși și preparatorul fizic Lucian Păun.

Pentru a marca înființarea clubului, SCM Rm.Vâlcea a organizat în weekend, pe terenul principal din Zăvoi, prima ediție a Cupei Imnului pentru copii și juniori, competiție la care au mai mai participat Școala de Fotbal Dani Coman, Atletic Slatina, Luceafărul Drobeta Turnu Severin, Tineretul Laloșu și ISport.

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău a anunțat că va sprijini în special fotbalul juvenil și va investi în baza sportivă. În acest timp, orice echipă de seniori este binevenită în Zăvoi, cu condiția să plătească utilitățile. ”Vrem să facem fotbal organizat, dar pentru copii, îmi doresc ca toți care vor să joace să vină la antrenamente fără să plătească. Primăria Vâlcea face eforturi extraordinare, a angajat opt antrenori, plătiți cu salarii onorabile, noi oferim și baza sportivă. Dacă între timp, echipe valoroase vor să vină să joace la Rm.Vâlcea, oferim baza sportivă, să plătească utilitățile, dar fără ca noi să ne implicăm financiar, nu ne mai permitem acest lucru. Susținem fotbalul juvenil, îmi doresc ca acești copilași să facă mișcare, să nu stea numai la calculator, am încredere că în câțiva ani vom scoate fotbaliști valoroși. Administrăm cu grijă baza sportivă, am refăcut terenul artificial, renovăm vestiarele, mai facem câteva terenuri, am prins în program să renovăm și sala de atletism. Vreau să asigur condiții decente în tot sportul vâlcean, nu numai la fotbal, obligația unui primar este de a construi baze sportive, iar antrenorii să crească echipe și sportivi valoroși” a declarat edilul din Rm.Vâlcea, Mircia Gutău.

Se ia în calcul posbilitatea ca SCM să fie înscrisă din toamnă în una din competițiile de seniori ale AJF, cel mai probabil în Superligă, unde se va juca însă numai cu juniorii clubului.

SCM Rm.Vâlcea va asigura instruire gratuită a copiilor cu vârsta între 5 și 19 ani, cu domiciliul în raza municipiului, fără a se percepe nicio taxă. Antrenamentele se vor efectua pe noul gazon sintetic de la Stadionul Municipal  şi pe terenurile cu iarbă din Zăvoi şi Căzăneşti.

Jean Turmacu: ”Copiii au toate condițiile pentru performanță”

Președintele secției de fotbal a SCM, Jean Turmacu s-a ocupat de anevoiaosa muncă de înființare a clubului și  spune că noul proiect a atras deja mulți copii talentați, iar obiectivul este ca, pe termen mediu, acesta să devină un pol de interes în fotbalul juvenil național. ”Am reușit să organizăm într-un timp scurt, un turneu pentru tinerii fotbaliști care deja sunt legitimați la noi, am legat sărbătorirea Zilei Imnului de lansarea noului club. Cu siguranță, este un motiv de bucurie pentru juniori să practice fotbalul organizat, în condiții mai mult decât decente. Copiii beneficiază de o instruire de cel mai înalt nivel, după părerea mea au parte de antrenori de cea mai bună calitate, beneficiază de cele mai bune condiții din punct de vedere al infrastructurii și al condițiilor materiale. Juniorii au toate condițiile pentru a face mare performanță și să reușim să creăm în Zăvoi pe termen mediu un pol de interes al fotbalului național. Deja este o afluență neașteptat de mare de copii, avem peste 200 de copii legitimați la club, sunt categorii de vârstă unde avem deja două grupe complete, ei vor avea parte de competiții și instruire adecvată, pentru a putea progresa” a declarat Jean Turmacu.

Ștefan Nanu: ”Îmi doresc ca acești copii să facă performanță”

Stabilit de câțiva ani la Rm.Vâlcea, Ștefan Nanu a declinat în această vară oferte de la Pandurii Târgu Jiu (Liga a II-a) și ACS Șirineasa (Liga a III-a), pentru a antrena copiii de la SCM.  ”Vreau să felicit pe domnul primar Gutău și toți factorii locali implicați pentru acest proiect ! Era păcat pentru baza care există în Zăvoi  și pentru ce s-a investit, să nu existe și o secție de fotbal pentru copii și juniori. Eu îmi doresc ca acești copii să facă performanță și să ne bucurăm de rezultatele lor, asta este dorința tehnicienilor, să scoată jucători pentru Liga I. Eu mi-am dorit mult să stau lângă familie, am copiii foarte mici și trebuie să stau lângă ei. Am preferat să stau acasă, am preferat grupa de juniori născuți în 2002, sunt câțiva copii de lot național și îmi doresc ca aceștia să facă performanță” a anunțat Ștefan Nanu.

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

Totul despre apa alcalină – beneficii și efecte asupra organismului

Sângele uman are un pH ușor alcalin, acesta încadrându-se între 7,35 și 7,45! Este necesară menținerea corespunzătoare a acestuia, deci corpul trebuie să ridice valorile respective, eliminând aciditatea din organism în vederea menținerii unui pH alcalin.

7 sfaturi pentru a evita o decizie gresita sau la intamplare

Durerea pierderii unei persoane apropiate este sfasietoare si este intensificata de toate amintirile care se reaprind in acel moment in suflet si in minte.
 

Unika – 10 ani de experiență și tradiție românească

Anul acesta se împlinesc 10 ani de existență a unei firme românești care a reușit să îmbine cu succes tradiția cu modernismul.

Esti antreprenor la inceput de drum? Iata 3 MITURI de care sa te feresti!

Daca tocmai ai pus bazele unei afaceri, te poti numi un curajos antreprenor. Aceasta orientare profesionala nu este pentru oricine si, de aceea, trebuie sa te simti mandru de reusitele tale.
 

Afla ce fel de barbati te atrag, in functie de SEMNUL ZODICAL!

Daca nu ti-ai gasit inca partenerul ideal, este posibil sa nu stii, la momentul actual, ce iti doresti cu adevarat de la un barbat. Acest lucru este perfect normal, deci nu trebuie sa iti faci griji.
 

Stirile pe zile

iulie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iun   Aug »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...