În perioada 4-9 septembrie vor avea loc Zilele oraşului Horezu

 Breaking News

În perioada 4-9 septembrie vor avea loc Zilele oraşului Horezu

În perioada 4-9 septembrie vor avea loc Zilele oraşului Horezu
august 30
10:16 2017

Cu prilejul aniversării a 530 de ani de atestare documentară, oraşul Horezu îmbracă straie de sărbătoare. Administraţia locală condusă de primarul Nicolae Sărdărescu s-a pregătit aşa cum se cuvine pentru eveniment şi pe parcursul a 6 zile vor fi organizate o serie de manifestări culturale, competiţii sportive la fotbal, şah, tenis de câmp, table, ciclism sau cros. Ca în fiecare an, aniversarea atestării documentare este sărbătorită sub genericul „Zilele oraşului Horezu”, eveniment aflat la cea de XIII-a ediţie. În data de 5 septembrie 2017 are loc Simpozionul „Horezu Istorie şi Adevăr”, moderat de scriitorul Dinu Săraru şi invitaţii săi. Pe 6 septembrie, se va organiza o expoziţie de fotografie sub genericul „Horezu între vechi şi nou”. Vineri, 8 septembrie, de la ora 20.00, are loc un spectacol de muzică uşoară susţinut de Prometeu, elevi de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, Kristine şi Thalida. Ziua oficială a fost programată pentru sâmbătă, 9 septembrie, când, în centrul oraşului Horezu, vor avea loc mai multe manifestări. De la orele 10.00 va avea loc Parada portului popular, urmată de deschiderea oficială a evenimentului, când vor rosti alocuţiuni primarul oraşului, reprezentanţii judeţului şi alţi invitaţi. De la orele 12.00 este programat un moment emoţionant: Premierea cuplurilor care împlinesc 50-60 ani de la căsătorie şi premierea elevilor cu note foarte bune, obţinute la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat. De la orele prânzului începe spectacolul folcloric, vor urca pe scena ansamblurile invitate. În paralel, de la orele 14.00, va avea loc o întâlnire de suflet cu fiii localităţii, recepţie oferită de primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu, iar de la orele 17.00, este programată premierea în urma competiţilor sportive. De la orele 18.00, pe scena va urca ansamblul profesionist „Doina Gorjului”, iar de la orele 20.00 va avea loc un spectacol etno cu trupa Rustic şi invitaţii lor. Programul evenimentului prilejuit cu ocazia Zilelor oraşului Horezu ne-a fost oferit de primarul oraşului, Nicolae Sărdărescu.

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

august 2017
L Ma Mi J V S D
« iul.   sept. »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...