Două proiecte prin PNDL-2, la Voineasa

 Breaking News
Două proiecte prin PNDL-2, la Voineasa
septembrie 03
20:32 2017

La Voineasa, Ministerul Dezvoltării va aloca fonduri pentru două proiecte. Este vorba despre repararea şi consolidarea podului peste pârâul Voineşiţa, un proiect în valoare de 6 miliarde de lei vechi, şi un al doilea proiect, care cuprinde asfaltarea străzii Decindea, amenajarea unei parcări şi a unui pod peste pârâul Lotru, în punctul „La punte piaţa”, o investiţie în valoare de 2,5 miliarde de lei vechi: „Noi am depus cerere de finanţare pentru trei proiecte. Este vorba despre podul de la piaţă, reabilitarea podului de la Voineşiţa şi extinderea sistemului de alimentare cu apă. Ne-au fost aprobate două investiţii din trei, dar măcar avem proiectele depuse şi, în cazul unei rectificări bugetare, poate vom primi finanţare şi pentru cel de-al treilea proiect”, ne-a declarat primarul localităţii Voineasa, Gabriel Năstăsescu. Totodată, administraţia locală din Voineasa pregăteşte un proiect european care, odată implementat, va schimba imaginea staţiunii. Este vorba despre proiectul „Amenajare trotuare pietonale şi spaţii de recreere în localitatea Voineasa”, o investiţie care capătă contur în această perioadă, documentaţia urmând a fi depusă pe un program european. Proiectul este unul amplu, care va cuprinde amenajarea a peste 4 kilometri de trotuare, construirea a două terenuri sintetice, modernizarea iluminatului stradal, precum şi dotarea cu mobilier stradal a zonei respective. Prin acest proiect, social-democratul Gabriel Năstăsescu speră să schimbe imaginea staţiunii Voineasa şi să încurajeze persoanele care deţin pensiuni în zonă să creeze mai multe spaţii de cazare.

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

Ce presupun achizițiile imobiliare? Tot mai mulți sunt cei care se decidă să investeasă într-o locuință pentru că sentimentul de a te întoarce acasă se dorește a fi simțit de fiecare.

Totul despre apa alcalină – beneficii și efecte asupra organismului

Sângele uman are un pH ușor alcalin, acesta încadrându-se între 7,35 și 7,45! Este necesară menținerea corespunzătoare a acestuia, deci corpul trebuie să ridice valorile respective, eliminând aciditatea din organism în vederea menținerii unui pH alcalin.

7 sfaturi pentru a evita o decizie gresita sau la intamplare

Durerea pierderii unei persoane apropiate este sfasietoare si este intensificata de toate amintirile care se reaprind in acel moment in suflet si in minte.

Unika – 10 ani de experiență și tradiție românească

Anul acesta se împlinesc 10 ani de existență a unei firme românești care a reușit să îmbine cu succes tradiția cu modernismul.

Esti antreprenor la inceput de drum? Iata 3 MITURI de care sa te feresti!

Daca tocmai ai pus bazele unei afaceri, te poti numi un curajos antreprenor. Aceasta orientare profesionala nu este pentru oricine si, de aceea, trebuie sa te simti mandru de reusitele tale.

Stirile pe zile

septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug   Oct »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...