Horezu şi Călimăneşti se desprind

 Breaking News

Horezu şi Călimăneşti se desprind

septembrie 03
20:12 2017

Cele două favorite la titlul judeţean, Flacăra Horezu şi Cozia Călimăneşti sunt echipele care au punctaj maxim după trei etape.

În etapa a III-a a Superligii Vâlcea, Cozia Călimăneşti s-a impus fără emoţii în disputa pe teren propriu, 4-1 cu CS Mădulari.  Pentru gazde au marcat Ceapă (pen.), Schinteie 2 şi Mazilu. Antrenorul echipei din Călimăneşti, Vasile Ilinca caută  încă întărirea lotului, mai ales că au apărut deja inerentele probleme medicale. „Încercăm să jucăm mai bine de la meci la meci, dar niciun joc nu este uşor. Poate noi şi Horezu avem jucători mai experimentaţi, dar sunt câteva echipe bune care te pot încurca, mai terenurile grele, este mult de jucat. Aş vrea să mai aducem jucători, dar să vedem dacă mai găsim jucători liberi şi să îi putem legitima, important este să fie jucători valoroşi. Suntem puţini numeric, doar 18, am schimbat toată echipa, o să vedem când începem jocurile mai dificile” a declarat Vasile Ilinca. Unul dintre jucătorii de bază, Marinaş este accidentat şi are mâna în ghips după ce a suferit o fisură, iar Ciocotiu a fost şi el indisponibil.

Principala favorită la câştigarea titlului judeţan, Horezu a făcut scor la Brezoi, 8-0 cu Lotru, una din candidatele în lupta pentru evitarea retrogrădării. Pentru Flacăra au marcat Verdeş 2, Georgescu 2, Precup, Ad.Popa (pen.), Nistor şi Milosteanu. „Am obţinut trei puncte, lupta pentru promovare continuă, nu cred că doar noi şi Călimăneşti suntem acolo, Dăeşti şi Băbeni au şi ele echipe bune. Important este să ne vedem de drumul nostru, şi să intrăm concentraţi la fiecare meci” a spus antrenorul-jucător de la Flacăra, Adi Popa.

La Tomşani, Minerul Costeşti s-a impus cu 2-1 şi la finalul jocului, între suporterii echipei gazdă s-a iscat o bătaie generală. Surpriză la Băbeni, unde gazdele au pierdut primele puncte din acest sezon, 2-2 cu Voinţa Orleşti. Nou promovata Olteţu Alunu a obţinut primele puncte din acest sezon, învingând pe teren propriu, 2-1 pe SCM Rm.Vâlcea, echipa de juniori republicani antrenată de Marius Pufu.  La scorul de 1-1, în minutul 90, SCM a beneficiat de penalty, un jucător a trimis mingea în bară, iar pe contraatac, gazdele au marcat golul victoriei!  Având la dispoziţie doar rezervele de la juniorii republicani ai SCM, Robert Tufişi a  preferat să nu continue ca antrenor principal la echipa de Superligă, după eşecul din etapa precedentă, 0-13 cu Băbeniul. Astfel, la acest meci, SCM a fost coordonată de Marius Pufu, iar în perioada viitoare, conducerea clubului finanţat de Primăria Rm.Vâlcea va decide care dintre  antrenori va superviza echipa de Superligă.

Flacăra Horezu: Matache – Vladu, C.Dinu, M.Popescu, Covalschi – Ad.Popa, Precup, Nistor, Stănică – Verdeş, Simeanu. Au mai jucat: Georgescu, Milosteanu, Scheau, Cercel.

 

Rezultate etapa a III-a:

Unirea Tomşani – Minerul Costeşti   1-2

Olteţul Alunu – SCM Rm.Vâlcea  2-1

FC Băbeni – Voinţa Orleşti    2-2

Lotru Brezoi – Flacăra Horezu   0-8

Olteţul Bălceşti – Viitorul Dăeşti 0-3

Cozia Călimăneşti – CS Mădulari   4-1

 

CLASAMENT:

  1. Flacăra Horezu      3 3          0          0          18-3     9p
  2. Cozia Călimăneşti 3 3          0          0          15-5     9p
  3. F.C. Băbeni           3 2          1          0          21-5     7p
  4. Voinţa Orleşti       3 2          1          0          9-3       7p
  5. Viitorul Dăeşti       3 2          0          1          9-5       6p
  6. Minerul Costeşti    3 2          0          1          8-7       6p
  7. Olteţul Alunu         3 1          0          2          4-12     3p
  8. S.C.M. Rm. Vâlcea 3 1          0      2          6-18     3p
  9. Unirea Tomşani     3 0          1          2          6-8       1p
  10. C.S. Mădulari         3 0          1          2          6-11     1p
  11. Olteţu Bălceşti       3 0          0          3          2-12       0p
  12. Lotru Brezoi           3 0          0          3          3-18     0p

Etapa viitoare, 9 septembrie:

SCM Rm.Vâlcea – Unirea Tomşani

Voinţa Orleşti – Olteţul Alunu

Flacăra Horezu – FC Băbeni

Viitorul Dăeşti – Lotru Brezoi

CS Mădulari – Olteţul Bălceşti

Minerul Costeşti – Cozia Călimăneşti

Despre autor

Adi Georgescu

Adi Georgescu

Redactor sportiv

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

septembrie 2017
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...