Ministrul Agriculturii, Petre Daea, aşteptat la Vaideeni la Târgul de animale

În data de 14 septembrie 2017, Primăria Vaideeni organizează, lângă stadionul comunal, „Târgul de animale Vaideeni”. Prin acest eveniment se doreşte reînvierea ocupaţiilor tradiţionale de creştere a animalelor. În 2016, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, originar din Vaideeni, a fost prezent la târgul de animale de la Vaideeni, alături de primarul Achim Băluță și președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu. Anul acesta, administraţia locală i-a adresat o invitaţie actualului ministru al Agriculturii, Petre Daea. În program sunt incluse vizitarea unor standuri cu produse tradiţionale, precum şi o expoziţie cu vânzare de ovine, bovine şi caprine. Dezbaterile privind dezvoltarea agriculturii şi zootehniei în România cu reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, dar şi cu directorii de deconcentrate (APIA, DSP Vâlcea, DSVSA Vâlcea, Direcţia pentru Agricultură şi Oficiul Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea) vor avea loc începând cu orele 11.00 la Căminul cultural “Vartolomei Todeci”. Primarul Daniel Băluţă a adresat invitaţii şi preşedintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, precum şi prefectului judeţului, Florian Marin. De la 12.45 este programată vizitarea standurilor cu produse tradiţionale şi expoziţie cu vânzare de ovine, bovine şi caprine, urmată de concluziile şi impresiile privind desfăşurarea târgului. Anul trecut, târgul anual de prezentare şi vânzare a ovinelor şi bovinelor a reunit, la Vaideeni, peste 40 de crescători de animale din 10 judeţe ale ţării. Târgul reprezintă o tradiţie pe care primarul Daniel Băluţă a reluat-o după o pauză de 20 de ani în care s-a pierdut din cauza condiţiilor de păstorit: „În urmă cu mulţi ani, oile erau toate pe munţi şi ciobanii erau în sat cu ele, în perioada verii, iar în jur de 14 septembrie coborau cu animalele, să plece în transhumanţă acolo unde urmau să ierneze. Îşi aduceau şi copiii la şcoală şi participau şi la acest târg de animale. Acum lucrurile s-au schimbat, mai mulţi crescători de ovine din Vaideeni au ales să plece în alte judeţe. Noi avem o suprafaţă de păşune alpină de 2.200 de hectare, iar efectivul de animale al oamenilor din Vaideeni ar fi de 120.000 de oi, pe care nu ar avea oricum unde să le păşuneze, pe aceşti munţi. Un alt motiv este şi faptul că acum transhumanţa se face cu mijloace auto şi este foarte costisitoare. Produsele ţăranului român încă nu sunt preţuite şi preferăm alte produse importate. Este un efort al asociaţiilor crescătorilor de animale de a fi prezente în fiecare an la Vaideeni, avem peste 40 de asociaţii din 10 judeţe ale ţării”, a spus primarul din Vaideeni, Daniel Băluţă.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *