585 de ani de la atestarea documentară a Goleştiului, punctul central al zilei localităţii

 Breaking News
  • No posts were found

585 de ani de la atestarea documentară a Goleştiului, punctul central al zilei localităţii

585 de ani de la atestarea documentară a Goleştiului, punctul central al zilei localităţii
septembrie 10
19:43 2017

Cu prilejul aniversării a 585 de ani de atestare documentară, sub genericul „Întâlnirea locuitorilor cu istoria”, duminică, 10 septembrie, comuna Goleşti a îmbrăcat straie de sărbătoare. Pentru prima dată în istoria recentă a comunei, locuitorii din Goleşti s-au adunat în centrul satului, acolo unde primăria a pregătit un impresionant spectacol artistic. Evenimentul s-a desfăşurat în parcul amenajat în imediata apropiere a primăriei unde au participat, alături de localnici, personalităţi din viaţa politică şi administrativă a judeţului, dar şi fii ai satului, care le-au vorbit celor prezenţi despre istoria localităţii, dar şi despre realizările, respectiv planurile de viitor ale administraţiei locale.

În cadrul evenimentului, primarul comunei Dumitru Ropină a luat cuvântul, ţinând să le mulţumească tuturor pentru prezenţă şi pentru sprijinul acordat: „Sărbătorirea a 585 de ani de la prima atestare documentară a comunei Goleşti şi aniversarea a 100 de ani de la luptele purtate la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, unde au căzut la datorie şi 37 de fii ai comunei îmi oferă plăcuta ocazie de a vă spune tuturor că doar împreună vom îndeplini toate obiectivele care ne stau în faţă, pentru dezvoltarea localităţii. Vă mulţumesc tuturor pentru prezenţă!”, a transmis primarul.

Evenimentul a debutat cu dezvelirea unei plăci aniversare: „Goleşti – 585 de ani de la prima atestare documentară. După discursurile primarului şi politicienilor prezenţi, pe scena amplasată lângă primărie au urcat mai multe grupuri vocale: „Corul veteranilor din Piteşti, grupul „Mlădiţele Goleştene”, sau grupul „Rosiny”. Toţi cei prezenţi la eveniment au ascultat muzică şi poezie cu fraţii Costică şi Nelu Mosor, alături de care a concertat formaţia Sincron, solistă Betrice Bogoi. La ora 19.00, invitată de onoare a fost solista Nineta Popa, care a susţinut un frumos recital de cântece populare. Sărbătoarea s-a încheiat târziu, în noapte, cu un foc de artificii.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

septembrie 2017
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...