HCM pierde disputa cu Craiova

 Breaking News
HCM pierde disputa cu Craiova
septembrie 10
16:22 2017

În etapa a II-a a Ligii Naționale, HCM Râmnicu Vâlcea a pierdut duminică, în Sala Sporturilor Traian, 24-28 cu SCM Craiova.

După un start de joc echilibrat, HCM a  irosit două aruncări de la  7 metri și Craiova s-a desprins la 4 goluri  din minutul 14 (8-4), apoi a reuşit să-şi conserve avantajul până la pauză (15-11), chiar dacă Vâlcea, a făcut eforturi să revină pe tabelă. Stranierele  Glibko și Vasileuskaia, dar și pivotul Băcăoanu au dus greul în atacul echipei vâlcene.

Partea secundă a avut-o în prim-plan pe portarul oaspetelor, Yulia Dumanska, care a avut nu mai puţin de 10 parade în acest interval, astfel că SCM s-a desprins la 25-18 (min. 50), iar soarta punctelor era decisă. La final, Craiova s-a impus cu 28-24 și Vâlcea nu a reușit deocamdată niciun punct după primele două jocuri, în care a întâlnit însă pretendente la locurile de cupe europene.

Antrenorul vâlcencelor, Aurelian Roșca regretă că echipa sa nu a reușit un joc mai bun, deși a fost susținută de circa 1.000 de spectatori.   ”Nu am făcut faza de apărare foarte bine, cred că și poarta a rămas puțin datoare. Ne-am creat ocazii pe care prea ușor le-am ratat, iar Craiova este mult mai omogenă și mai puternică, nu  a greșit și a valorificat erorile noastre. Când puteam intra în joc, am avut pase greșite care au cântărit, poate la început, dacă fructificam aruncările de la 7 metri, apoi le-am permis să se distanțeze, tot timpul am încercat să revenim, dar nu am reușit. Îmi pare rău pentru publicul care a venit azi la sală, l-am simțit aproape și am fi vrut să facem un joc mult mai exact și mai bun” a declarat profesorul Aurelian Roșca.

În etapa următoare, HCM va juca în deplasare, la Bistrița.

Hcm Rm.Vâlcea – SCM Craiova 24-28 (11-15)

Vâlcea: Blazek, Razum – Glibko 6, Vasileuskaya 5, Băcăoanu 3, Adespii 3, Vukcevic 2, Badea 2, Gavrilă 1, Florică 1, Stoicănescu 1, Khouildi,  Lopez, Krnic. Antrenor: Aurelian Roșca

Craiova: Dumanska, Stanciu – Zamfir 9, Ţîcu 5, Pricopi 4, Nikolic 4, Klikovac 3, Vizitiu 2,  Trifunovic, Ardean 1, Tudor, Rădoi, Popescu, Stoican. Antrenor Bogdan Burcea

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

7 sfaturi pentru a evita o decizie gresita sau la intamplare

Durerea pierderii unei persoane apropiate este sfasietoare si este intensificata de toate amintirile care se reaprind in acel moment in suflet si in minte.

Unika – 10 ani de experiență și tradiție românească

Anul acesta se împlinesc 10 ani de existență a unei firme românești care a reușit să îmbine cu succes tradiția cu modernismul.

Esti antreprenor la inceput de drum? Iata 3 MITURI de care sa te feresti!

Daca tocmai ai pus bazele unei afaceri, te poti numi un curajos antreprenor. Aceasta orientare profesionala nu este pentru oricine si, de aceea, trebuie sa te simti mandru de reusitele tale.

Afla ce fel de barbati te atrag, in functie de SEMNUL ZODICAL!

Daca nu ti-ai gasit inca partenerul ideal, este posibil sa nu stii, la momentul actual, ce iti doresti cu adevarat de la un barbat. Acest lucru este perfect normal, deci nu trebuie sa iti faci griji.

How-TO: Optimizeaza-ti WebSite-ul pentru Google! Acolo sunt clientii tai!

In societatea actuala, aflata intr-o continua evolutie in ceea ce priveste Internetul, nu mai reprezinta pentru nimeni o noutate faptul ca majoritatea companiilor mari detin deja un site de prezentare.

Stirile pe zile

septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug   Oct »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...