Ionel Vlădulescu: „Avem nevoie de sprijin să dezvoltăm şi mai mult zona industrială”

 Breaking News
Ionel Vlădulescu: „Avem nevoie de sprijin să dezvoltăm şi mai mult zona industrială”
septembrie 10
19:32 2017

Primarul localităţii Budeşti, Ionel Vlădulescu a acordat un interviu cititorilor Impact real, în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare pe raza localităţii pe care o administrează, precum şi planurile de viitor pentru atragerea de noi investitori. Ce şanse are localitatea Budeşti în vederea accesării fondurilor europene în noul exerciţiu financiar, dar şi care sunt priorităţile în materie de proiecte, aflăm în rândurile de mai jos.

 

Impact real: Ce proiecte aţi reuşit să prindeţi la finanţare prin PNDL-2?

Ionel Vlădulescu: Am reuşit să primim finanţare pentru trei proiecte. Este vorba despre construirea unui pod peste pârâul Sâmnic în punctul DC 30 Androneşti, în valoare de 37 de miliarde de lei vechi, construirea unei grădiniţe în valoare de aproape 16 miliarde de lei vechi şi continuarea lucrărilor la reţeaua de canalizare în satele Linia şi Racoviţa. Pregătim documentaţia pentru cele trei investiţii aprobate prin PNDL-2, care sunt o prioritate pentru noi. Totodată, avem în derulare lucrări de modernizare a trei drumuri, iar în curând va începe execuţia a încă trei drumuri. Într-un cuvânt, dezvoltăm localitatea Budeşti pe infrastructură şi, cu siguranţă, vom mai avea şi alte investiţii până la sfârşitul anului. La unele dintre ele vor fi efectuate procedurile de licitaţie, pentru ca acestea să înceapă în primăvara anului viitor.

 

Impact real: Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu a dat asigurări, la insistenţele consilierilor judeţeni liberali, că va asfalta drumul care duce la Faurecia, dar spune că aşteaptă documentaţia de la Primăria Budeşti. Despre ce este vorba?

Ionel Vlădulescu: Până la acest moment, noi nu am întocmit documentaţia şi nici nu am înaintat-o către Consiliul Judeţean, pentru finanţarea acestui drum. Vom face acest lucru în următoarea perioadă. Au fost foarte multe documentaţii de întocmit la nivelul Primăriei Budeşti pentru alte lucrări, şi a trebuit să le prioritizăm cumva. Nu avem nici o problemă în Consiliul Local, doar că, până în acest moment, nu este întocmită documentaţia de către noi, şi nu a ajuns să fie supusă aprobării în Consiliul Local. Este vorba despre un drum de interes local, de care vor beneficia a mare parte a investitorilor privaţi din zona industrială, un drum care, în acest moment, este pietruit, şi care dorim să fie modernizat printr-un parteneriat cu Consiliul Judeţean, care ne-a dat asigurări că, într-adevăr, ne va sprijini cu banii pentru asfaltarea lui. Am fost împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean pe acest drum, şi mi-a promis că ne va sprijini pentru modernizarea lui, pentru că, dacă dorim să dezvoltăm şi mai mult infrastructura în zona industrială, trebuie să fim ajutaţi, pentru că nu avem un buget atât de mare care să ne permită să le facem noi pe toate.

 

Impact real: La capitolul canalizare, cum stă localitatea Budeşti?

Ionel Vlădulescu: Budeştiul este printre cele 49 de localităţi unde se va derula proiectul de canalizare cu bani europeni prin master planul judeţului, dar mai există un tronson pe raza localităţii cu care nu am fost prinşi, pentru că aveam deja contract de lucrări pentru această investiţie. Acest proiect include extinderea reţelei de canalizare în satele Linia şi Racoviţa, pe o lungime de peste 10 kilometri. Pentru acest proiect vom primi finanţare prin PNDL-2. Este o investiţie importantă, mai ales că, în acea zonă, care va beneficia de canalizare se află şi zona industrială, iar pentru investitori este foarte importantă canalizarea. În prezent, ei plătesc sume enorme pentru vidanjare. Dacă, prin proiectul care se va derula prin master planul judeţului şi cel depus la Ministerul Dezvoltării vom primi finanţare, se va închide în toată localitatea sistemul de canalizare. În prezent, în localitate există o reţea de canalizare pe o lungime de aproximativ 14 kilometri.

 

Impact real: Ce veşti ne aduceţi, în privinţa investitorilor? Există în continuare interes din partea acestora, să vină la Budeşti?

Ionel Vlădulescu: Unitatea de producţie de la Faurecia se va extinde pentru aproximativ 500 de locuri de muncă, lucru care se va întâmpla în următoarea perioadă, chiar până la sfârşitul anului, deci Faurecia va fi mult mai mare şi nu mai mică sau deloc, aşa cum s-a speculat în ultima perioadă. Anul viitor vom avea încă o extindere în zona industrială a unui alt investitor, şi sunt discuţii să mai vină şi alte firme. Noi ne dorim cât mai mulţi investitori şi, pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să avem o infrastructură bine pusă la punct, pentru a le-o asigura celor care doresc să investească în zonă. Încerc să dezvolt o zonă industrială puternică pentru judeţul Vâlcea, încerc să le creăm investitorilor cel puţin condiţii prielnice de infrastructură pentru a se putea dezvolta, şi acest lucru se va întâmpla în următorii ani, pentru că proiectele despre care am amintit se vor desfăşura pe perioada mai multor ani, nu de la o lună la alta. Sunt o mulţime de lucruri de făcut, înainte de a începe efectiv lucrarea propriu-zisă. Sunt proiecte care pot dura şi un an de la ideea de proiect şi până la punerea acestuia în practică.

 

Impact real: După tot ce aţi reuşit să dezvoltaţi la Budeşti mai aveţi de lucru, în continuare? Ce v-aţi mai dori?

Ionel Vlădulescu: Îmi doresc foarte mult introducerea gazului metan în localitate. Sper ca, în octombrie sau noiembrie, cum de altfel sunt toate promisiunile, să se efectueze procedura de licitaţie de către Ministerul Energiei, procedură care se va ţine la nivel naţional şi în care se află şi documentaţiile noastre, să fie desemnat un operator naţional, astfel încât să putem introduce şi gazul în localitate. Nu se poate ca aproape trei ani să stai cu o documentaţie şi să nu primeşti nici un fel de răspuns în cazul unei localităţi cu peste 7.000 de locuitori, cu atâtea locuri de muncă şi cu perspective de dezvoltare a unei zone industriale şi creării altor locuri de muncă, care sunt în beneficiul judeţului, nu numai al localităţii Budeşti. Localitatea noastră s-a dezvoltat foarte mult, iar cetăţenii noştri au potenţial financiar, să-şi introducă reţeaua de gaz.

 

Impact real: O poveste de succes pentru comuna Budeşti sunt fondurile europene. Ce proiecte europene pregătiţi?

Ionel Vlădulescu: Avem depuse două proiecte cu fonduri europene, suntem în procedura de evaluare a documentaţiei. Este vorba despre un drum din satul Barza, care face legătura între DJ 678 Budeşti-Câmpu-Mare şi DN 67, la ieşire de la Hidrocentrale la parcul industrial din Râmnicu Vâlcea. Deci, vom avea încă o ieşire din localitate, şi doresc această investiţie pentru că scurtează drumul către Râmnic şi către zona industrială pentru 80% dintre cetăţenii din Budeşti. Proiectul prevede asfaltarea unui drum pe o lungime de 3,5 kilometri şi construirea unui pod foarte mare peste Sâmnic, iar valoarea este de 1 milion de euro. Suntem în procedura de evaluare, am primit vizita în teren a experţilor de la AFIR Craiova şi sperăm să îndeplinim punctajul, astfel încât proiectul să fie finanţat. Cel de-al doilea proiect prevede modernizarea a 6 kilometri de drumuri de tarla, şi se pare că anul acesta nu se vor finanţa astfel de proiecte, dar sperăm ca anul viitor să putem accesa şi acest proiect. Cu siguranţă, pe măsură ce se vor deschide şi alte linii de finanţare, vom încerca şi noi să ne pliem cu proiecte pentru dezvoltarea localităţii noastre.

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

Petrecerea copiilor – testul de creativitate pentru parinti

Cum sa ii multumesti pe copii pare sa fie o misiune cu greutate pentru fiecare parinte. Asta incearca acestia zi de zi, insa testul suprem este legat de ziua de nastere.

Ce le atrage pe tinere să aleagă un studio de videochat

În ultimii ani, piaţa studiourilor de videochat a explodat. Din anii 2000, acestea şi-au făcut apariţia pe piaţă, revoluţionând concepte, idei, prejudecăţi şi tipuri de joburi.

Află care sunt cele mai frecvente erori ale unui magazin online

Desfășurarea unei activități în mediul online poate veni cu o serie de avantaje, atât financiare cât şi non-financiare, dar în același timp succesul vine în urma atenției oferite până și celor mai mici detalii.

Ajutorul bărbaților în alegerea inelului de logodnă

Când vine vorba despre alegerea unui inel de logodnă potrivit pentru partenara de viață, acest lucru poate deveni copleșitor pentru bărbați și mai ales pentru unul care nu are nici cea mai vagă idee cum anume poate să îndeplinească această sarcină corect.

De ce și cum să alegi un scaun de masaj? Află cele mai importante aspecte

Lumea este într-o continuă schimbare și ritmul vieții pare să fie unul din ce în ce mai alert, mai rapid, iar toate acestea se concretizează într-un nivel de stres foarte ridicat.

Stirile pe zile

septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...