La Lungeşti, elevii Şcolii Generale Fumureni vor învăţa într-o instituţie şcolară modernă

 Breaking News
La Lungeşti, elevii Şcolii Generale Fumureni vor învăţa într-o instituţie şcolară modernă
septembrie 10
19:36 2017

Pentru întreaga comunitate din satul Fumureni, comuna Lungeşti, 8 septembrie a fost o adevărată zi de sărbătoare.

Autorităţile locale au inaugurat noua şcoală din sat, care a fost reabilitată, modernizată şi dotată corespunzător pentru elevi. Lucrările au fost terminate, iar inaugurarea investiţiei a avut loc în prezenţa autorităţilor locale, copiilor, părinţilor, inclusiv a distinşilor foşti şi actuali profesori. Astfel, investiţia de peste şase miliarde de lei a transformat şcoala într-o bijuterie a Fumureniului. Copiii vor beneficia acum de condiţii de studiu la standarde europene, chiar dacă locaţia este situată într-o zonă rurală, care poate concura cu multe şcoli de la oraş. În actuala şcoală au fost reamenajate şi dotate sălile de clasă cu mobilier abia scos din ambalaj, cu un birou pentru director, secretariat şi contabilitate, sală pentru cadrele didactice, precum şi cu un grup sanitar. În cadrul şcolii a fost organizat şi un impresionant punct muzeistic, care cuprinde o parte dintre obiectele descoperite de arheologi pe teritoriul comunei Lungeşti. Muzeul cuprinde pietre de calcar cu inscripţii greceşti, diferite fragmente de ceramică specifice culturilor Coţofeni, Glina III şi Verbicioara, vechi de peste 2000 de ani, dar şi resturile de mamuţi pitici care au trăit pe Valea Mamului, molari, premolari, ba chiar şi un corn, care aparţine bizonului de stepă.

 

Tiberiu Costea: „Fără şcoală, comunitatea nu are viaţă”

Ceremonia de inaugurare a început în incinta şcolii, printr-o slujbă de sfinţire oficiată de preotul satului, moment continuat cu tăierea panglicii. În cadrul ceremoniei de inaugurare a şcolii a avut loc şi o lansare de carte a scriitorului Eusebiu Ilarian Ionete. Primarul Tiberiu Costea a felicitat cadrele didactice şi pe elevi pentru mutarea într-o clădire modernă, cu spaţii pentru toate activităţile didactice. În opinia primarului, fiu de dascăl, şcoala este fundamentală pentru societate, şi în ea trebuie investită multă dragoste şi resurse materiale, astfel încât bucuria profesorilor şi a părinţilor să fie mare, atunci când elevii ating cele mai înalte culmi ale educaţiei: „Astăzi avem în localitate un dublu eveniment: inaugurăm această frumoasă şcoală, şi spun acest lucru pentru că putem face o comparaţie atunci când ne gândim cum arăta clădirea cu doar câteva luni înainte sau o comparăm cu cele pe care le avem pe raza localităţii, şcoli de care mă voi ocupa aşa cum m-am ocupat şi de aceasta. Ne-am mişcat foarte repede, deşi au fost şi mici sincope, peste care am reuşit să trecem, pentru că mai avem o mică parte din suma pe care trebuie să o alocăm acestui proiect, pe care o vom plăti din bugetul local, fiind vorba de mici lucrări neprevăzute. Al doilea eveniment este lansarea de carte din partea fiului domnului profesor Liviu Ionete, nume pe care această şcoală îl poartă acum. Pot să spun că este o mare cinste pentru noi că am avut un asemenea om în comunitatea noastră. A fost un profesor de excepţie, dar şi un cercetător care a adus un aport important la tot ceea ce înseamnă speologie şi arheologie. S-a implicat în descoperirea istoriei acestor locuri, şi doar o mică parte dintre rezultatele cercetărilor sale sunt expuse în sala unde s-a amenajat un frumos punct muzeistic. Aici se va mai adăuga o colecţie de monede pe care o avem la şcoala din centru, dar şi fosile vechi de sute de mii de ani ale mamuţilor, care nu au fost datate cu exactitate până acum. Consider că, fără şcoală, comunitatea nu are viaţă”, a declarat primarul din Lungeşti, Tiberiu Costea.

La eveniment au fost prezenţi o parte dintre profesorii care au muncit în această şcoală.

 

Marcel Nicolescu: „Elevii trebuie atraşi de această şcoală, pentru ca rezultatele finale să fie cele aşteptate”

Evenimentul a continuat cu discursurile invitaţilor, prin care s-a subliniat importanţa colaborării între instituţii, pentru realizarea unor astfel de proiecte comunitare.

În cuvântarea sa, directorul şcolii, Marcel Nicolescu, a subliniat importanţa instituţiilor de educaţie pentru comunitatea din Lungeşti şi a apreciat că şcoala trebuie să aibă prioritate în privinţa stabilirii proiectelor de viitor ale comunităţii. În opinia sa, întotdeauna investiţia făcută în educaţie, în formarea caracterului moral, este cea mai bună: „Puţine astfel de şcoli există în judeţ, în special în mediul rural. Din fericire, în localitatea Lungeşti există şcoli moderne. Şcoala creează obligaţie, astfel cadrele didactice care lucrează aici trebuie să îşi dubleze eforturile, astfel încât procesul instructiv-educativ să fie de calitate, iar elevii să fie atraşi de această şcoală, iar rezultatele finale să fie cele aşteptate. Să mulţumim atât beneficiarilor direcţi, elevii, cât şi celor indirecţi, respectiv părinţii, dar şi comunităţii”, a subliniat directorul şcolii, Marcel Nicolescu. Manifestarea s-a încheiat cu vizitarea şcolii modernizate.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

Petrecerea copiilor – testul de creativitate pentru parinti

Cum sa ii multumesti pe copii pare sa fie o misiune cu greutate pentru fiecare parinte. Asta incearca acestia zi de zi, insa testul suprem este legat de ziua de nastere.

Ce le atrage pe tinere să aleagă un studio de videochat

În ultimii ani, piaţa studiourilor de videochat a explodat. Din anii 2000, acestea şi-au făcut apariţia pe piaţă, revoluţionând concepte, idei, prejudecăţi şi tipuri de joburi.

Află care sunt cele mai frecvente erori ale unui magazin online

Desfășurarea unei activități în mediul online poate veni cu o serie de avantaje, atât financiare cât şi non-financiare, dar în același timp succesul vine în urma atenției oferite până și celor mai mici detalii.

Ajutorul bărbaților în alegerea inelului de logodnă

Când vine vorba despre alegerea unui inel de logodnă potrivit pentru partenara de viață, acest lucru poate deveni copleșitor pentru bărbați și mai ales pentru unul care nu are nici cea mai vagă idee cum anume poate să îndeplinească această sarcină corect.

De ce și cum să alegi un scaun de masaj? Află cele mai importante aspecte

Lumea este într-o continuă schimbare și ritmul vieții pare să fie unul din ce în ce mai alert, mai rapid, iar toate acestea se concretizează într-un nivel de stres foarte ridicat.

Stirile pe zile

septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...