Acţionarii SC Cozia Forest SA au aprobat majorarea capitalului social la valoarea de 2 milioane de euro

 Breaking News
Acţionarii SC Cozia Forest SA au aprobat majorarea capitalului social la valoarea de 2 milioane de euro
septembrie 24
22:40 2017

În urma convocării realizată de preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii Cozia Forest SA Râmnicu Vâlcea, Nicolae Barbu, a avut loc şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, la care au fost prezenţi 5 acţionari, posesori ai unui număr de 57,15 milioane de acţiuni, pentru care s-au exprimat 57,15 milioane de voturi valabile, reprezentând 75,69% din capitalul social şi din drepturile de vot. Cu acest prilej, s-a aprobat majorarea capitalului social al SC Cozia Forest SA cu suma de 1,46 milioane de lei, de la valoarea de 7,55 milioane de lei la peste 9 milioane de lei (2 milioane de euro), prin subscrierea şi plata integrală şi în numerar, de către acţionarii societăţii a unui număr de 14,64 milioane de acţiuni noi nominative, ordinare, emise în formă dematerializată, cu valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune. După majorare, capitalul social al societăţii este în valoare de 9 milioane de lei şi se divide în 90,15 milioane de acţiuni nominative ordinare, în valoare nominală de 0,1 lei fiecare. Decizia AGA de la SC Cozia Forest SA s-a luat respectând prevederile Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, menţiunile cuprinse în procesul-verbal de şedinţă al Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, prevederile Hotărârii AGEA nr. 3/11 aprilie 2016, precum şi ale Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 1/14 iunie 2016, privind majorarea capitalului social al SC Cozia Forest SA. Prin Decizia nr. 2.890/22 octombrie 2015, Autoritatea de Supraveghere Financiară a hotărât retragerea de la tranzacţionarea pe Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor emise de SC Cozia Forest SA, începând cu data de 27 octombrie 2015. Expertul evaluator autorizat Doru Puiu Tiberiu a fost numit de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la solicitarea ASF – Sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare, pentru întocmirea unui nou raport de evaluare a preţului de piaţă a unei acţiuni la SC Cozia Forest SA. Noul raport de evaluare a fost depus la sediul societăţii la data de 24 septembrie 2015, evaluatorul exprimându-şi opinia pentru o valoare de piaţă de 0,06069 lei/acţiune pentru pachetul minoritar.

 

Anul trecut, SC Cozia Forest SA a realizat un profit de 655.000 de lei

În temeiul art. 19 din actul constitutiv al SC Cozia Forest SA, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societăţii a aprobat raportul anual de gestiune al consiliului de administraţie privind situaţia economico-financiară a SC Cozia Forest SA, pentru anul 2016. Astfel, anul trecut, societatea a realizat o cifră de afaceri de 11,7 milioane de lei, venituri de 8,75 milioane de lei, un profit de 655.000 de lei, iar datoriile la 31 decembrie 2016 au ajuns la suma de 4,24 milioane de lei. Spre comparaţie, în cursul anului 2015, SC Cozia Forest SA a avut o cifră de afaceri de 11,5 milioane de lei, venituri totale de 10,9 milioane de lei şi cheltuieli de peste 10,8 milioane de lei. Având în vedere că SC Cozia Forest SA are circa 70 de salariaţi, productivitatea muncii a fost de 115.577 de lei/om/an, cu un coeficient de risc de faliment de 6,118. Evenimentele majore înregistrate în activitatea SC Cozia Forest SA în ultimii ani au impus eforturi semnificative pentru a contracara evoluţia defavorabilă a pieţei produselor obţinute din prelucrarea lemnului, atât la intern cât şi în special la export, ca urmare a scăderii preţului de livrare. Această scădere a impus realizarea mai multor întâlniri între auditor şi conducerea unităţii, pe parcursul anului 2016, având ca obiect: continuitatea activităţii şi urmărirea realizării programului de măsuri adoptat pentru anul 2016, în special urmărirea rezultatelor investiţiei Complexul de Agrement şi Sport Posada 33 Râmnicu Vâlcea, realizată în anii 2011-2013. Situaţia de anul trecut a fost axată în principal pe exprimarea opiniei cu privire la măsurile întreprinse de consiliul de administraţie şi AGA, pentru dezvoltarea în continuare a sectorului Băbeni, disponibilizarea activelor neproductive din zona de nord a judeţului, rămase nevândute, diversificarea şi adaptarea obiectului de activitate la cerinţele austere ale pieţei, modernizarea bazei de producţie Troianu şi adaptarea ei la cerinţele pieţei, oficializarea scriptică a investiţiei Complexul de Agrement şi Sport Posada 33 Râmnicu Vâlcea, asigurându-se documentaţia tehnică impusă de prevederile legale.

În urma analizei efectuate, auditorul SC Cozia Forest SA a analizat situaţia conjuncturală a preţurilor, defavorabilă, starea fondurilor fixe din zona Călimăneşti, Malaia, rămase nevândute, cu un grad avansat de uzură fizică şi morală, generatoare de costuri suplimentare, cu efect negativ asupra rezultatelor financiare. În acest context, s-a apreciat că se impune măsura analizării de conducerea societăţii cu privire la disponibilizarea bunurilor şi concentrarea desfăşurării activităţii în sectorul Băbeni şi Posada 33 Râmnicu Vâlcea, aceasta fiind una dintre soluţiile beneficiare pentru crearea premizelor de asigurare a continuităţii activităţii societăţii şi evitarea falimentului, lucru confirmat de realizările ultimilor 7 ani, care, din punct de vedere financiar, s-au soldat cu profit. Valoarea producţiei realizate şi veniturile obţinute de SC Cozia Forest SA din vânzarea acesteia, datorită volumului scăzut al producţiei fizice realizate, nu a acoperit cheltuielile constante, care au o pondere semnificativă în totalul costurilor.

 

Contractul de împrumut încheiat cu Nicolae Barbu, prelungit cu un an

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a SC Cozia Forest SA, la care au fost prezenţi 5 acţionari, reprezentând 75,69% din capitalul social şi din drepturile de vot a mai aprobat prelungirea, cu un an, a duratei contractului de împrumut nr. 1395/28 august 2013 şi a actelor adiţionale aferente, pentru suma de 501.333 de lei, încheiat de societate, în calitate de împrumutat cu Nicolae Barbu, acţionar semnificativ al SC Cozia Forest SA, în calitate de creditor. De asemenea, acţionarii SC Cozia Forest SA au mai aprobat prelungirea liniei de credit overdraft în suma de 700.000 de lei pentru 12 luni, cu următoarele garanţii: ipotecă mobiliară asupra conturilor bancare ale împrumutatului; ipotecă mobiliară asupra stocului de produse finite şi materii prime proprietatea împrumutatului, situat la punctul de lucru din oraşul Băbeni, strada Dragoş Vrânceanu nr. 17, judeţul Vâlcea; fideiusiune acordată de acţionarul Nicolae Barbu. Modificările operate vizează împrumutul contractat de societate de la Banca Comercială Română (BCR) în baza contractului de împrumut nr. 248/10559/26 aprilie 2005 încheiat de SC Cozia Forest SA, în calitate de împrumutat şi bancă, în calitate de creditor. Contractul de credit, contractele de garanţie aferente acestuia şi orice alte documente de finanţare menţionate în acestea sau definite ca atare de SC Cozia Forest SA şi de bancă au fost denumite documente de finanţare. În vederea implementării celor de mai sus, acţionarii SC Cozia Forest SA au hotărât ca societatea să întocmească, să participe la, să semneze, să furnizeze şi să încheie orice amendamente la documentele de finanţare în termenii şi condiţiile prevăzute în respectivele contracte sau acte adiţionale, astfel cum aceştia vor fi negociaţi şi agreaţi cu banca de persoana desemnată în acest scop. În temeiul Legii nr. 151/2014 şi a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor de la SC Cozia Forest SA, de retragere de la tranzacţionare a acţiunilor de pe piaţa BVB şi transformarea în societate de tip închis, au depus cereri de retragere din societate opt acţionari, posesori a unui număr de 242.000 de acţiuni. Pentru acţiunile retrase, SC Cozia Forest SA a plătit acţionarilor suma de 15.750 de lei, valoarea unei acţiuni fiind 0,0651 lei, stabilită prin raportul iniţial de evaluare. Depozitarul Central, cu adresele nr. 28351/11 iunie 2015 şi nr. 39686/14 august 2015, a confirmat înregistrarea transferurilor directe de proprietate, din contul persoanelor care au stabilit retragerea, în contul societăţii emitente – SC Cozia Forest SA. Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin Decizia nr. 1623/16 iulie 2015, a dispus întocmirea unui nou raport de evaluare. În anul 2015, Societatea de Servicii de Investiţii Financiare (SSIF) Goldring SA Târgu Mureş a comunicat că a efectuat o tranzacţie de 18,54 milioane de acţiuni emise de SC Cozia Forest SA, la o valoare totală de 835.000 de lei. Cumpărătorul acţiunilor este SC Alfa Farm SRL Băbeni (controlată de directorul general Nicolae Barbu), iar acţiunile reprezintă 24,5% din capitalul social al SC Cozia Forest SA, care a aparţinut Autorităţii pentru Administrare a Activelor Statului. În prezent, structura acţionariatului se prezintă astfel: Nicolae Barbu deţine direct 31,6% din capitalul social al SC Cozia Forest SA, SC Alfa Farm SRL Băbeni are 41,22% din capitalul social, persoanele juridice deţin 0,2% din capital, iar persoanele fizice au 26,82% din capitalul social al SC Cozia Forest SA.

Despre autor

Mihai Roman

Mihai Roman

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

Esti antreprenor la inceput de drum? Iata 3 MITURI de care sa te feresti!

Daca tocmai ai pus bazele unei afaceri, te poti numi un curajos antreprenor. Aceasta orientare profesionala nu este pentru oricine si, de aceea, trebuie sa te simti mandru de reusitele tale.

Afla ce fel de barbati te atrag, in functie de SEMNUL ZODICAL!

Daca nu ti-ai gasit inca partenerul ideal, este posibil sa nu stii, la momentul actual, ce iti doresti cu adevarat de la un barbat. Acest lucru este perfect normal, deci nu trebuie sa iti faci griji.

How-TO: Optimizeaza-ti WebSite-ul pentru Google! Acolo sunt clientii tai!

In societatea actuala, aflata intr-o continua evolutie in ceea ce priveste Internetul, nu mai reprezinta pentru nimeni o noutate faptul ca majoritatea companiilor mari detin deja un site de prezentare.

Petrecerea copiilor – testul de creativitate pentru parinti

Cum sa ii multumesti pe copii pare sa fie o misiune cu greutate pentru fiecare parinte. Asta incearca acestia zi de zi, insa testul suprem este legat de ziua de nastere.

Ce le atrage pe tinere să aleagă un studio de videochat

În ultimii ani, piaţa studiourilor de videochat a explodat. Din anii 2000, acestea şi-au făcut apariţia pe piaţă, revoluţionând concepte, idei, prejudecăţi şi tipuri de joburi.

Stirile pe zile

septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug   Oct »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...