După ce a plătit un studiu de trafic, Gutău ajunge la mâna râmnicenilor

 Breaking News
După ce a plătit un studiu de trafic, Gutău ajunge la mâna râmnicenilor
septembrie 24
21:49 2017

În luna mai 2017, imediat după ce s-a dat drumul circulaţiei pe Calea lui Traian, în zona centrală a municipiului, primarul Mircia Gutău a considerat că ar fi cazul să comande un studiu de trafic menit să uşureze circulaţia autovehiculelor în Râmnic. A publicat pe SEAP oferta primăriei şi s-a „pricopsit” cu o firmă specializată, care şi-a asumat redactarea studiului pentru suma de 15.000 de lei. În urmă cu trei săptămâni, SC Institutul de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS SA a livrat primăriei studiul de trafic, dar acesta s-a dovedit ineficient şi menit să întindă la maximum nervii şoferilor care tranzitează municipiul.

Săptămâna trecută, o dată cu începerea anului şcolar, Râmnicul s-a sufocat pur şi simplu din cauza coloanelor de maşini. Imediat, primarul Mircia Gutău a organizat o conferinţă de presă la care a invitat şi reprezentanţii Poliţiei Municipiului şi cei ai Biroului Siguranţă Rutieră. Tema principală a conferinţei a fost decongestionarea traficului rutier din Râmnic, care de mai bine de trei săptămâni este pur şi simplu bulversat. După lungi discuţii, dar fără rezultate concrete, Mircia Gutău a hotărât să le ceară părerea râmnicenilor în ceea ce priveşte circulaţia în zona centrală.

 

Râmnicenii vin cu soluţii. Gutău se scuză pentru bulversarea traficului

Râmnicenii au răspuns prompt solicitărilor primarului Gutău şi au venit în ziua de vineri, 15 septembrie, cu câteva soluţii care au fost puse în aplicare chiar de a doua zi. Astfel, începând de sâmbătă, s-a permis accesul la stânga, pe strada Dacia, pentru autovehiculele care vin de pe Calea lui Traian pe direcţia Nord-Sud prin crearea unei a treia benzi dedicate. În acelaşi context, pe Calea lui Traian, în zona Restaurantului Noil, pe sensul de mers Sud-Nord s-a montat un limitator de viteză pentru decelerarea maşinilor. O altă modificare vizează reinstituirea sensului unic pe strada Mihai Eminescu, dinspre strada George Coşbuc către Calea lui Traian, pe porţiunea din această stradă cuprinsă între strada George Coşbuc şi Matache Temelie (bariera CFR) putându-se circula în ambele sensuri. Acestor soluţii temporare li se vor adăuga, în prima parte a săptămânii viitoare, o nouă sistematizare a intersecţiei de la capătul de Nord a Podului Vinerii Mari. (străzile Calea lui Traian – General Magheru – splaiul Independenţei), care va permite un acces auto mai facil dinspre Nordul şi Vestul municipiului către strada General Magheru. De aceea, în următoarea perioadă, conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu atenţie în zona centrală a municipiului, respectând noile indicatoare şi marcaje rutiere, precum şi indicaţiile agenţilor de poliţie.

 

Gutău: „Până când nu se vor finaliza bretele, traficul nu va cunoaşte o fluidizare completă”

La întâlnirea respectivă, primarul Mircia Gutău a subliniat faptul că personal, nu poate stabili modul de desfăşurare a circulaţiei auto în oraş, şi pentru aceasta a apelat, printr-o selecţie derulată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – SEAP, la o firmă de specialitate, care a întocmit mult-aşteptatul studiu care a blocat până la urmă definitiv traficul. În cazul în care soluţiile temporare adoptate în urma acestei întâlniri se vor dovedi viabile, edilul-şef le va prezenta firmei care a realizat studiul de trafic, pentru ca aceasta să le introducă în varianta finală a acestui document, după care, avizate ulterior de toţi factorii de decizie, ele să rămână definitive: „Cel puţin până la finalizarea celei de-a două axe Sud-Nord, de traversare auto a Râmnicului – prin prelungirea bulevardului Tineretului spre Nord (investiţie în derulare), legătura de la Pasajul Tudor Vladimirescu până la bulevardul Nicolae Bălcescu (lucrare în proiectare) şi realizarea bretelelor la pasaj – traficul auto în zona centrală nu va cunoaşte o fluidizare completă, mai ales în contextul unei creşteri într-un ritm extrem de rapid a înmatriculărilor de noi autovehicule: numai în primele 7 luni ale acestui an, în Râmnic au intrat în circulaţie 11.700 de noi maşini”, a argumentat Mircia Gutău.

 

Mircia Gutău: „Orice abatere de la studiul de trafic este închisoare pentru mine”

Mai mult decât atât, cu ocazia inaugurării Grădiniţei nr 2, Mircia Gutău a făcut o declaraţie şocantă cu privire la abaterea de la studiul de trafic comandat: „Referitor la circulaţia din municipiu: nu primarul stabileşte circulaţia din municipiu. Eu mă bazez, conform legii, pe studiul de trafic făcut de specialişti. Orice abatere de la studiul de trafic este închisoare pentru mine. Nici Poliţia nu poate să spună care este traseul, ci trebuie să avem o ştampilă de la o persoană autorizată. (…) După ce vom strânge toate propunerile oamenilor şi le vom dezbate cu specialiştii care sunt în Poliţia Rutieră, cu ideea comună vom merge la cel care a făcut studiul de trafic şi îl vom ruga să accepte această variantă, să-şi pună semnătura pe ea”, a mai spus Gutău.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Rapidauto.ro este un magazin online de piese auto cu peste 17 ani vechime

Echipa RapidAuto.ro a început ca un distribuitor de piese auto în zona de vest a României, sub numele de Best Auto Vest, ajungând prin BestAutoVest.ro până la a fi un retalier online de piese şi accesorii auto adaptat la nevoile consumatorului modern.

Vrei sa faci plaja in luna ianuarie? Iata ce destinatii sa alegi!

Pentru cei mai multi romani, luna ianuarie inseamna revenirea la job-ul pe care il au, dupa o vacanta de cateva zile cu ocazia sarbatorilor. Pentru altii, insa, prima luna din an reprezinta un prilej de a lua o pauza si de a pleca in aventura vietii lor, in destinatii exotice, unde este cald si soare.

Firmele de transport rutier versus avion – ce sa alegem?

In ultimul timp,apare tot mai des intrebarea: de ce sa merg cu autocarul si sa petrec n ore intrafic daca pot sa merg cu avionul si sa ajung in 2-3 ore?

Stirile pe zile

septembrie 2017
L Ma Mi J V S D
« aug.   oct. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...