Flacăra câştigă detaşat cu Tomşani

 Breaking News

Flacăra câştigă detaşat cu Tomşani

Flacăra câştigă detaşat cu Tomşani
septembrie 24
22:16 2017

Flacăra Horezu a spulberat sâmbătă cu 9-0 pe Unirea Tomşani şi aşteaptă încleştarea de sâmbătă, de la Călimăneşti, cu Cozia.

Cum era de aşteptat, liderul Superligii, Flacăra a câştigat detaşat derby-ul local cu Unirea Tomşani, scor 9-0.  În Treapt, golurile au curs în poarta oaspeţilor, marcatori fiind juniorul I.Simeanu (2), Verdeş (2), Nistor (2), Chira, Ad.Popa şi Scheau. Cel mai frumos gol a fost reuşit de Raul Nistor, şut bun de la 20 de metri.  De remarcat şi debutul cu gol  al atacantului Robert Chira, venit săptămâna trecută de la CS Tunari.

După succesul facil cu Tomşani, antrenorul-jucător al horezenilor, Adrian Popa a intrat în febra marelui derby din etapa următoare, cu Cozia, programat la Călimăneşti. ”Vom întâlni o echipă bună, cu jucători de valoare, mergem concentraţi şi pregătiţi. Ne dorim victoria şi cele trei puncte, vom vedea ce va fi. Nu este un meci decisiv, indiferent de rezultat, campionatul este lung, mai sunt multe etape de jucat. Este adevărat că marcăm mult, dar cel mai important este să câştigăm toate jocurile şi să ne îndeplinim obiectivul” a spus antrenorul-jucător Adrian Popa.  Singurul jucător incert din lotul Flacărei este fundaşul central Marian Popescu, care resimte de ceva vreme dureri la inghinali, a fost menajat în ultimele două etape şi rămâne de văzut dacă va fi refăcut până la jocul cu Cozia.

Sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 11.00, la Călimăneşti este programat derby-ul Superligii, Cozia – Flacăra Horezu, pe teren urmând să se înfrunte singurele echipe cu punctaj maxim şi principalele favorite la câştigarea titlului judeţean.

 

David Oprescu, noul transfer

Flacăra Horezu a completat lotul cu încă un junior, post pe care antrenorul Adrian Popa nu avea multe soluţii. Astfel, mijocaşul de bandă David Oprescu (18 ani) a semnat cu Flacăra şi va fi legitimat zilele viitoare. David este băiatul antrenorului Dan Oprescu, care a pregătit în trecut pe FC Olt Slatina, iar în prezent este referent FRF pe zona Arad.  ”Tata m-a învăţat să joc fotbal şi datorită lui am obţinut toate aceste rezultate. El  îmi spune tot timpul unde greşesc, când joc bine şi când nu. Fără ajutorul lui nu aş fi ajuns ceea ce sunt acum” a spus recent David Oprescu, care este şi student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Arad.

Antrenorul Flacărei, Adrian Popa este şi el încântat de noua achiziţie. ”David este un copil talentat și serios, care ne poate ajuta! El se pregătește foarte bine !” a spus şi Adi Popa.

 

Ionel Nistor: ”Sperăm să sărbătorim 55 de ani de existenţă prin promovare”

Preşedintele clubului Flacăra, Ionel Nistor speră ca anul viitor, când clubul va aniversa 55 de ani de la înfiinţare, echipa să sărbătorească printr-o promovare.  ”Este un proiect interesant la Flacăra, demult ni-l doream la echipă pe Adi Popa, iar lucrurile au venit de la sine, s-a întors acasă şi  a condus achiziţiile din vară. Primarul Nicolae Sărdărescu este foarte interesat de echipă,  dar se discută fotbal la toate colţurile oraşului, oamenii sunt bucuroşi. Nu cred că a fost vreodată asemenea echipă la nivel de judeţ la Vâlcea. Avem buget, banii pentru jucători sunt la zi, asta contează mult. Luăm fiecare meci în parte, echipa joacă fotbal, dar cred că putem gestiona şi eventuale sincope, dacă vor apare. Anul viitor, se împlinesc 55 de ani de existenţă ai clubului Flacăra, sperăm să sărbătorim printr-o promovare” a afirmat avocatul Ionel Nistor.

 

Flacăra Horezu – Unirea Tomşani 9-0

Au marcat: Verdeş  (2), Simeanu (2), Nistor (2), Chira, Ad.Popa, Scheau

Flacăra: Matache (Oţăt 52) – Gheorghescu (Cercel 57), Scheau, Vladu, Covalschi – Ad.Popa, Precup, Nistor, Stănică (Chira 60) – Simeanu, Verdeş (Zamfirescu 76). Antrenor: Adrian Popa

Arbitri: Răzvan Mosor – Alexandru Rădulescu, Andreea Tîrlea (toţi din Rm.Vâlcea)

 

Rezultate etapa a VI-a:

Flacăra Horezu – Unirea Tomşani   9-0

Viitorul Dăeşti – Olteţul Alunu   12-0

Olteţu Bălceşti – FC Băbeni (duminică)

CS Mădulari – Lotru Brezoi    2-2

Voinţa Orleşti – Cozia Călimăneşti    1-3

SCM Rm.Vâlcea – Minerul Costeşti (duminică)

 

CLASAMENT SUPERLIGĂ:

  1. Flacăra Horezu 6 6          0          0          38-5     18p
  2. Cozia Călimăneşti 6 6          0          0          27-7     18p
  3. Viitorul Dăeşti 6 5          0          1          31-5     15p
  4. Voinţa Orleşti 6 4          1          1          21-10   13p
  5. Minerul Costeşti 5 3          0          2          16-13   9p
  6. F.C. Băbeni 5 2          1          2          22-13   7p
  7. C.S. Mădulari 6 1          2          3          16-20   5p
  8. Unirea Tomşani 6 1          1          4          14-25   4p
  9. Lotru Brezoi 6 1 1          4          11-29   4p
  10. S.C.M. Rm. Vâlcea5 1 0          4          7-29     3p
  11. Olteţul Alunu 6 1          0          5          7-33     3p
  12. Olteţu Bălceşti 5 0          0          5          3-24     0p

 

Etapa viitoare, 30 septembrie:

Unirea Tomşani – Viitorul Dăeşti

Olteţul Alunu – Olteţu Bălceşti

FC Băbeni – Lotru Brezoi

Minerul Costeşti – Voinţa Orleşti

Cozia Călimăneşti – Flacăra Horezu

SCM Rm.Vâlcea – CS Mădulari

Despre autor

Adi Georgescu

Adi Georgescu

Redactor sportiv

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

septembrie 2017
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...