SC Sistemplast SA a crescut afacerile şi profitul Oltchim, potrivit situaţiilor financiare consolidate la 30 iunie 2017

 Breaking News
SC Sistemplast SA a crescut afacerile şi profitul Oltchim, potrivit situaţiilor financiare consolidate la 30 iunie 2017
septembrie 24
20:26 2017

Recent, a fost publicat raportul de activitate al societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea, privind situaţiile financiare consolidate interimare condensate la data şi pentru perioada încheiată la 30 iunie 2017. Aceste situaţii financiare se referă la companie şi filiala sa, SC Sistemplast SA (împreună fiind definite ca „grupul”) şi la interesele grupului în societăţile asociate: SC Oltquino SA (46,64%), SC Euro Urethane SA (41,28%) şi SC Protectchim SRL (30%). Situaţiile financiare consolidate cuprind în principal activitatea SC Oltchim SA, care este preponderentă în cadrul grupului. Raportul cuprinde numai date suplimentare ca urmare a consolidării situaţiilor financiare la nivelul grupului. În semestrul I 2017, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016, grupul a crescut cifra de afaceri din activitatea curentă cu 102 milioane de lei, respectiv cu 27%, iar profitul net a crescut cu 9,1 milioane de lei, respectiv cu 49%. Şi activitatea SC Sistemplast SA a crescut în semestrul I 2017 comparativ cu semestrul I 2016, veniturile totale crescând cu 749.000 de lei, iar profitul net cu 9.000 de lei. Influenţa în contul de profit şi pierdere al situaţiilor financiare consolidate condensate ale SC Oltchim SA a rezultatelor înregistrate de societăţile asociate la care deţinerile sunt între 20% şi 50% este redusă la zero, pierderile cumulate înregistrate de cele trei societăţi diminuând total investiţiile în capitalurile acestora. O sinteză a profitului brut înregistrat de grupul Oltchim în situaţiile financiare consolidate la 30 iunie 2017, în sumă de 36,67 milioane de lei, se prezintă astfel: profit brut înregistrat de SC Oltchim SA – 36,65 milioane de lei; profit brut înregistrat de SC Sistemplast SA – 14.000 de lei. Potrivit raportului administratorului special al SC Oltchim SA, profitul brut de 8,1 milioane de euro a crescut în primele şase luni din acest an semnificativ, cu 50% faţă de primul semestru al anului trecut. De asemenea, profitul brut înregistrat în trimestrul II 2017 a depăşit cu 43% rezultatul din trimestrul II 2016 şi cu 158% pe cel din primul trimestru al acestui an. Rezultatul operaţional EBITDA a consemnat în acest semestru o creştere cu peste 20% faţă de primul semestru al anului 2016, atingând echivalentul a 13,4 milioane de euro.

 

SC Oltquino SA, SC Euro Urethane SA şi Protectchim au avut pierderi

Pentru societăţile asociate, la care SC Oltchim SA deţine între 20% şi 50% din capitalul social, la întocmirea situaţiilor financiare consolidate în conformitate cu standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS) – aşa cum sunt aprobate de Uniunea Europeană – se are în vedere doar profitul calculat în funcţie de aportul la capitalul social. SC Oltquino SA este o societate mixtă, înfiinţată în 19 decembrie 1994, având ca acţionari pe SC Oltchim SA, cu 46,64% din acţiuni, Inquinosa Spania cu 52,99% din acţiuni şi persoane fizice spaniole 0,37%. Sediul societăţii este în Râmnicu Vâlcea (şi-a sistat total activitatea), iar la 30 iunie 2017, SC Oltquino SA a avut venituri de numai 6.000 de lei, o pierdere de 13.000 de lei şi datorii de 48.000 de lei. SC Euro Urethane SA este o societate unde SC Oltchim SA deţine 41,28% din capitalul social, restul de 58,72% fiind deţinut de PCC SE. Sediul societăţii este în Râmnicu Vâlcea, iar obiectul de activitate este fabricarea toluendiizocianatului. În prezent, societatea este pe investiţii, dar la 30 iunie 2017 a avut venituri de 86.000 de lei, o pierdere de 89.000 de lei şi datorii de 12.000 de lei. SC Protectchim SRL este o societate înfiinţată în 27 februarie 2003, la care SC Oltchim SA deţine 30% din capitalul social, restul fiind deţinut de persoane fizice. Societatea a fost înfiinţată prin externalizarea activităţilor „Cauciucare” şi „Investiţii-Construcţii” aparţinând SC Oltchim SA. Obiectul de activitate este prestarea serviciilor de construcţii, lucrări de izolaţii şi protecţie anticorozivă. În perioada 2014-2015, investiţia în SC Protectchim SRL a devenit incertă, fiind diminuată la 7,5% prin majorarea de capital efectuată de această societate, fără acordarea dreptului de preferinţă pentru SC Oltchim SA. În luna decembrie 2016, participaţia SC Oltchim SA în SC Protectchim SRL a revenit la 30%, ca urmare a prevederilor Rezoluţiei nr. 11.096/20 decembrie 2016, emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. SC Protectchim SRL a intrat în insolvenţă începând cu data de 8 martie 2017, conform Hotărârii nr. 353/8 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2263/90/2016, deschis în data de 1 august 2016 la Tribunalul Vâlcea. În pofida condiţiilor dificile, SC Oltchim SA continuă seria pozitivă a performanţelor operaţionale şi financiare înregistrate în perioada de insolvenţă, fiind al cincilea an consecutiv în care pentru semestrul I sunt raportate rezultate în creştere. Cifra de afaceri obţinută în primul semestru al acestui an este de 106 milioane de euro (480 milioane de lei), reprezentând o creştere de 2,21 ori faţă de cea obţinută în semestrul I 2013 (momentul intrării societăţii în insolvenţă). De asemenea, rezultatul net în semestrul I 2017 a înregistrat o evoluţie ascendentă comparativ cu cel din semestrul I 2013, respectiv de la o pierdere de 33,6 milioane de euro, la profit de 6,1 milioane de euro.

 

Firma Deloitte Audit SRL este noul auditor financiar al SC Oltchim SA

SC Oltchim SA informează acţionarii despre încheierea contractului de prestări de servicii de audit asupra situaţiilor financiare ale societăţii, întocmite la data de 31 decembrie 2017, în conformitate cu normele procedurale interne privind atribuirea contractelor de achiziţie ale societăţii. Contractul încheiat cu SC PKF Finconta SRL, auditor financiar pentru situaţiile financiare încheiate la 31 decembrie 2016 a expirat. În baza selecţiei ofertelor primite în procedura de achiziţie organizată a fost desemnat ca auditor financiar pentru situaţiile financiare încheiate la 31 decembrie 2017 firma Deloitte Audit SRL, cu sediul în Bucureşti, reprezentată de Madeline Alexander, partener. Cererea de înregistrare în Registrul Comerţului a menţiunilor privind noul auditor financiar al SC Oltchim SA a fost depusă la data de 22 august 2017. Rezultatele înregistrate în semestrul I, cât şi cele din trimestrul II 2017 demonstrează faptul că măsurile avute în vedere prin planul de reorganizare, aprobat de creditori pentru eficientizarea societăţii au fost implementate integral şi cu succes. Faţă de prevederile din planul de reorganizare, cumulat pe o perioadă de 26 de luni de la aprobare, indicatorul EBITDA este mai bun cu 21,6 milioane de euro (EBITDA cumulat realizat pe 26 de luni, în sumă de 36,3 milioane de euro, comparativ cu suma de 14,7 milioane de euro prevederi). Cifra de afaceri realizată de SC Oltchim SA în semestrul I 2017 a crescut cu 27%, comparativ cu semestrul I 2016. De asemenea, în trimestrul al II-lea 2017 a crescut cu 24% faţă de perioada de comparaţie a anului trecut şi cu 16% faţă de cifra de afaceri realizată în trimestrul I din acest an. Evoluţia pozitivă a acestui indicator a avut loc pe fondul creşterii cantitative a vânzărilor de produse finite de către SC Oltchim SA (clorosodice, oxo-alcooli şi polioli-polieteri) susţinute de cererea pieţei, dar şi al majorării preţurilor de vânzare a acestora. În primul semestru al acestui an, din punct de vedere al procedurii insolvenţei, SC Oltchim SA a parcurs următoarele etape: a continuat procesul de due dilligence privind vânzarea activelor societăţii, lansat în cea de a doua jumătate a anului 2016; iar la sfârşitul lunii ianuarie a fost finalizată etapa constând în depunerea de oferte neangajante de către investitorii interesaţi, urmată de o analiză de tip de due diligence din partea ofertanţilor selectaţi. În şedinţa Adunării Creditorilor din data de 6 martie 2017 a fost aprobată modificarea planului de reorganizare a activităţii societăţii, de către toate categoriile de creditori. Modificarea planului priveşte exclusiv metoda de vânzare a SC Oltchim SA (toate celelalte prevederi ale planului rămânând în vigoare), în sensul în care se va face ofertarea şi vânzarea activelor pe pachete de active, şi nu prin metoda transferului activelor şi activităţii actuale pe SC Oltchim SPV SRL. Rezultatele înregistrate de societate, atât în trimestrul al doilea, cât şi în primul semestru al acestui an, comparativ cu perioadele anterioare, confirmă evoluţia pozitivă a companiei din ultimii ani, la care au contribuit eficientizarea continuă a activităţii SC Oltchim SA, recâştigarea pieţelor de desfacere (cu preponderenţă externe) şi retehnologizările efectuate la principalele instalaţii tehnologice.

Despre autor

Mihai Roman

Mihai Roman

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

Totul despre apa alcalină – beneficii și efecte asupra organismului

Sângele uman are un pH ușor alcalin, acesta încadrându-se între 7,35 și 7,45! Este necesară menținerea corespunzătoare a acestuia, deci corpul trebuie să ridice valorile respective, eliminând aciditatea din organism în vederea menținerii unui pH alcalin.

7 sfaturi pentru a evita o decizie gresita sau la intamplare

Durerea pierderii unei persoane apropiate este sfasietoare si este intensificata de toate amintirile care se reaprind in acel moment in suflet si in minte.
 

Unika – 10 ani de experiență și tradiție românească

Anul acesta se împlinesc 10 ani de existență a unei firme românești care a reușit să îmbine cu succes tradiția cu modernismul.

Esti antreprenor la inceput de drum? Iata 3 MITURI de care sa te feresti!

Daca tocmai ai pus bazele unei afaceri, te poti numi un curajos antreprenor. Aceasta orientare profesionala nu este pentru oricine si, de aceea, trebuie sa te simti mandru de reusitele tale.
 

Afla ce fel de barbati te atrag, in functie de SEMNUL ZODICAL!

Daca nu ti-ai gasit inca partenerul ideal, este posibil sa nu stii, la momentul actual, ce iti doresti cu adevarat de la un barbat. Acest lucru este perfect normal, deci nu trebuie sa iti faci griji.
 

Stirile pe zile

septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug   Oct »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...