Andra Bică: „Orice strângere de fonduri în şcoli este ilegală”

 Breaking News

Andra Bică: „Orice strângere de fonduri în şcoli este ilegală”

Andra Bică: „Orice strângere de fonduri în şcoli este ilegală”
septembrie 25
18:53 2017

Întâlnire de gradul zero cu directorii şcolari

 

Săptămâna trecută, inspectorul şcolar general Andra Bică a convocat, în sala mare a Consiliului Judeţean, o şedinţă cu directorii, administratorii financiari şi secretarii din unităţile de învăţământ din judeţul Vâlcea. La şedinţa de lucru a participat şi prefectul judeţului, Florian Marin. Subiectele au fost diverse, directorii şcolilor din Vâlcea luând la cunoştinţă despre pretenţiile inspectorului general pentru buna desfăşurare a noului an şcolar 2017-2018. Printre subiectele abordate de şefa învăţământului vâlcean a fost şi strângerea fondului clasei sau al şcolii de către cadrele didactice. În ultimii ani au tot existat controverse în spaţiul public cu privire la legalitatea fondului clasei şi fondului şcolii. Mai precis, cu toate că învăţământul de stat este, potrivit Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 gratuit, în unele şcoli elevilor sau părinţilor li s-a cerut să contribuie cu bani pentru asigurarea bunei desfăşurări a cursurilor. Andra Bică a ţinut să le reamintească directorilor că regulamentul şcolilor interzice în mod expres implicarea elevilor sau a personalului unităţii de învăţământ în strângerea fondurilor: „Din păcate sau din fericire, şeful răspunde pentru toţi. Aşadar, în momentul în care un subaltern al dumneavoastră – profesor, învăţătoare, învăţător, educatoare – strânge fonduri pentru anumite rechizite sau aparatură performantă, să ştiţi că este ilegal. Şi, alături de dumnealor, veţi răspunde şi dumneavoastră. Au spus-o şi cei dinaintea mea, am spus-o şi eu în ultimii ani. Şi am obosit spunând aceste lucruri, că orice strângere de fonduri în şcoală este ilegală”, le-a spus Andra Bică directorilor de scoli prezenţi.

 

Donaţiile şi sponsorizările sunt binevenite în învăţământ

Aşadar, pe de o parte, fondul clasei şi fondul şcolii nu există, potrivit legislaţiei în vigoare, astfel că părinţii elevilor nu sunt obligaţi să contribuie la asemenea strângeri de bani. Pe de altă parte, legislaţia permite comitetului şi asociaţiei de părinţi să susţină financiar, în mod voluntar, întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a clasei, iar donaţiile şi sponsorizările altor persoane din afara şcolii sunt binevenite: „Pot părinţii, nu dumneavoastră (n. red. – directorii), să înfiinţeze asociaţii şi este treaba lor, pentru că au un regim acele asociaţii. Dar nu directorul trebuie să se ocupe de asta, sau profesorul. (…) Să ştiţi că părinţii vorbesc, şi nu se întâmplă numai la şcolile nominalizate în presă. Sunt reclamaţii venite şi pe adresa de e-mail a Inspectoratului Şcolar. La majoritatea şcolilor gimnaziale se practică acest lucru, dar în special la învăţământul primar. Nu vreau să acuz pe cineva, dar este suficient ca unul singur dintr-o scoală de 120 de profesori sau de 80 de profesori sau de 50 de profesori să facă treaba asta. Este suficient unul singur, şi a stricat totul. Şi este suficient un părinte din peste 1000 să spună aceste lucruri. Vedeţi bine că acum există şi reţele de comunicare, mie mi se trimit mesaje pe telefonul personal şi v-am spus, şi pe emailul oficial al Inspectoratului Şcolar. Haideţi să nu ascundem aceste elemente şi să spunem că nu există, pentru că ele există! Ceea ce doresc de la dumneavoastră este să încercaţi şi să vă străduiţi să le stopaţi cu desăvârşire”, a spus inspectorul şcolar general al ISJ Vâlcea, Andra Bică.

Despre autor

Alina Monea

Alina Monea

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

septembrie 2017
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...