Noi investiţii în infrastructură, la Copăceni

 Breaking News

Noi investiţii în infrastructură, la Copăceni

Noi investiţii în infrastructură, la Copăceni
septembrie 25
17:36 2017

În această perioadă, administraţia locală din Copăceni pregăteşte documentaţia aferenta celor două proiecte aprobate în vederea finanţării prin PNDL-2. Astfel, prin grija Ministerului Dezvoltării şi prin aportul primarului Tironel Tâmplărescu, în următoarea perioadă se va construi un pod peste pârâul Cerna, în punctul „La ACF” şi se vor moderniza 4,5 kilometri de drumuri de interes local. Valoarea celor două proiecte se ridică la peste 70 de miliarde de lei vechi. Cu aceste două investiţii, infrastructura în localitate se va moderniza considerabil, peste 90% dintre drumurile comunale vor fi asfaltate. Ţinând cont că, în urmă cu doar câţiva ani, localitatea nu avea nici măcar o palmă de asfalt, putem afirma că eforturile primarului Tâmplărescu nu au rămas fără rezultat. Şi în acest mandat, primarul şi-a propus o serie de investiţii, însă una dintre cele mai importante se referă la modernizarea infrastructurii rutiere: „Am depus la Ministerul Dezvoltării patru proiecte, printre care se numără asfaltarea a 4,5 kilometri de drumuri de interes local şi construirea unui pod peste pârâul Cerna. Acestea sunt proiectele care au prins finanţare, toate fiind investiţii extrem de importante pentru comunitate. După ce vor intra la asfaltare aceste proiecte pentru care avem finanţare de la Ministerul Dezvoltării, adică cei 4,5 kilometri, vom avea în procent de 90% infrastructura rutieră modernizată, în afară de drumurile de tarla. Primele asfaltări după Revoluţie s-au făcut în primul meu mandat, când am reuşit să finalizez asfaltarea a 5 kilometri de drumuri comunale, la care se mai adaugă drumul la care lucrăm în prezent, iar în mandatul acesta ne-am propus finalizarea altor 9 kilometri de drumuri asfaltate. Tot în primul mandat am reuşit să modernizăm căminul cultural, dispensarul, să construim podul din punctul Gătejei, dar şi pe cel din punctul Strinului”, ne-a declarat primarul social-democrat. Alesul local a mai precizat că, anul acesta, administraţia locală intenţionează să acceseze un proiect pentru achiziţionarea unui buldoexcavator şi amenajarea unei baze sportive cu teren sintetic, cele două investiţii fiind primele proiecte accesate prin GAL „Cerna-Olteţ”, din care şi localitatea Copăceni face parte.

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

septembrie 2017
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...