Gheorghe Gîngu va inaugura Căminul cultural de la Gura Văii

 Breaking News

Gheorghe Gîngu va inaugura Căminul cultural de la Gura Văii

Gheorghe Gîngu va inaugura Căminul cultural de la Gura Văii
octombrie 02
16:02 2017

În octombrie, primarul Gheorghe Gîngu va inaugura Căminul cultural de la Gura Văii, modernizat printr-un program derulat de Compania Naţională de Investiţii. Construcţia a fost demarată în anul 2015 şi în prezent este la un pas de finalizare. În cadrul proiectului a fost cuprinsă amenajarea unei săli de festivităţi, construirea unui grup sanitar modern, un oficiu, o scenă demontabilă, dar şi amenajarea unei parcări, valoarea totală a proiectului fiind de 30.000 de euro: „Am reuşit să finalizăm proiectul de modernizare a căminului cultural de la Gura Văii şi l-am rugat pe domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu să ne sprijine să asfaltăm acea porţiune, de 200 de metri care duce la acest obiectiv de interes local. Dorim să facem o inaugurare, cel mai probabil la jumătatea lunii octombrie, după ce vom reuşi să amenajăm zona. Avem promisiunea unei sponsorizări pentru instalaţia de lumini şi sunet şi, din bugetul local, vom achiziţiona mobilier şi alte dotări la bucătărie, astfel încât să putem închiria şi noi locaţia pentru cetăţenii care doresc să facă nunţi şi botezuri. Apoi ne vom focaliza atenţia pe căminul cultural de lângă Şcoala de la Olteni, pe care intenţionăm să-l amenajăm cu tot cu primărie, adică să facem jos o sală de festivităţi, dar şi birouri care să deservească administraţia locală, să mutăm într-un fel primăria acolo. Va trebui să identificăm şi sursa de finanţare pentru un astfel de proiect. Noi ne dorim multe, însă trebuie să le luăm etapizat”, ne-a declarat primarul localităţii Bujoreni, Gheorghe Gîngu. Totodată, administraţia locală din Bujoreni a reuşit să prindă finanţare pentru cinci proiecte depuse prin PNDL-2. Trei dintre acestea prevăd modernizarea, dotarea şi extinderea unităţilor de învăţământ de pe raza localităţii. Este vorba despre modernizarea, dotarea şi extinderea Grădiniţei cu program normal Bogdăneşti, modernizarea, dotarea şi extinderea Şcolii din satul Olteni şi modernizarea şi extinderea Şcolii cu clasele I-VIII Gura Văii. De asemenea, Primăria Bujoreni a mai primit finanţare pentru modernizarea şi extinderea dispensarului uman din localitate şi pentru încă un proiect, privind racordarea la sistemul de canalizare.

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

octombrie 2017
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...