Iluminat modern în staţiunea Băile Olăneşti

 Breaking News
Iluminat modern în staţiunea Băile Olăneşti
octombrie 03
18:03 2017

Pentru promovarea turismului balnear, administraţia locală din Băile Olăneşti spune că are în plan modernizarea iluminatului stradal, aceasta fiind singura soluţie de dezvoltare a localităţii. În acest sens, oraşul Băile Olăneşti va beneficia de reabilitarea şi eficientizarea sistemului de iluminat stradal în zona Livadia, un proiect finanţat cu fonduri guvernamentale, prin PNDL-2. Proiectul are o valoare de 2,7 miliarde de lei vechi şi prevede un iluminat stradal cu lămpi pe led. În ultima perioadă, primarul Sorin Vasilache şi aparatul tehnic de la primărie au lucrat de zor în vederea accesării de fonduri europene pentru dezvoltarea staţiunii. De curând, social-democratul Vasilache a finalizat studiul de fezabilitate pentru un proiect care vizează modernizarea parcurilor balneare din staţiune. Investiţia se va derula din fonduri europene şi are o valoare de 5 milioane de euro: „Avem un proiect de modernizare a infrastructurii de agrement, care va cuprinde reabilitarea clădirilor pe care le avem în parcul central şi, de asemenea, dotarea acestora cu aparatură medicală. Avem aceste clădiri în parcul central, dar nu sunt dotate cu aparatură medicală. Proiectul mai prevede şi iluminat public în parc până la izvorul 24, pe întreaga alee a izvoarelor, aparatură fitness în aer liber, o pistă pentru biciclişti şi, de asemenea, amenajarea parcurilor care au rămas nemodernizate. Proiectul are o valoare de 5 milioane de euro şi îl vom depune anul acesta la finanţare cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional. De asemenea, am dori să mai accesăm un proiect, „Amenajare zonă verde pe strada Tudor Vladimirescu”, care va cuprinde construirea unui teren de sport, pista aferentă, utilităţi, două terenuri, unul de fotbal şi unul de tenis, dar şi nocturnă. Tot prin POR intenţionăm să depunem şi acest proiect. Avem un plan de investiţii foarte îndrăzneţ, în acest mandat. Am reuşit să prindem la finanţare modernizarea iluminatului stradal în zona Livadia, un proiect absolut necesar, şi care se va realiza cu fonduri guvernamentale”, ne-a declarat primarul Sorin Vasilache.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

Esti antreprenor la inceput de drum? Iata 3 MITURI de care sa te feresti!

Daca tocmai ai pus bazele unei afaceri, te poti numi un curajos antreprenor. Aceasta orientare profesionala nu este pentru oricine si, de aceea, trebuie sa te simti mandru de reusitele tale.

Afla ce fel de barbati te atrag, in functie de SEMNUL ZODICAL!

Daca nu ti-ai gasit inca partenerul ideal, este posibil sa nu stii, la momentul actual, ce iti doresti cu adevarat de la un barbat. Acest lucru este perfect normal, deci nu trebuie sa iti faci griji.

How-TO: Optimizeaza-ti WebSite-ul pentru Google! Acolo sunt clientii tai!

In societatea actuala, aflata intr-o continua evolutie in ceea ce priveste Internetul, nu mai reprezinta pentru nimeni o noutate faptul ca majoritatea companiilor mari detin deja un site de prezentare.

Petrecerea copiilor – testul de creativitate pentru parinti

Cum sa ii multumesti pe copii pare sa fie o misiune cu greutate pentru fiecare parinte. Asta incearca acestia zi de zi, insa testul suprem este legat de ziua de nastere.

Ce le atrage pe tinere să aleagă un studio de videochat

În ultimii ani, piaţa studiourilor de videochat a explodat. Din anii 2000, acestea şi-au făcut apariţia pe piaţă, revoluţionând concepte, idei, prejudecăţi şi tipuri de joburi.

Stirile pe zile

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...