Gheorghe Drăghici: „Nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă acum pe scena politică”

Gheorghe Drăghici, unul dintre cei mai longevivi primari vâlceni, aflat al şaptelea mandat spune că nu-l interesează politica, fiindcă în cei 27 de ani de când conduce destinele localităţii Roeşti nici un Guvern nu a venit cu un program ferm pentru combaterea sărăciei în localităţi şi rezolvarea problemelor din educaţie şi sănătate. Care este secretul continuităţii celor şapte mandate, dar şi în ce direcţie se îndreaptă România, în opinia primarului, aflăm în rândurile de mai jos.

Impact real: Care a fost secretul continuităţii la primărie, în cele şapte mandate?
Gheorghe Drăghici: Oamenii de multe ori, fără nici un motiv, aleg schimbarea. Din păcate, schimbarea pe care a ales-o poporul prin Revoluţia din 1989 a fost pentru comunitatea din Roeşti un exemplu negativ. A fost atunci o răzvrătire a poporului, constând într-o serie de proteste şi lupte de stradă care au dus la căderea lui Nicolae Ceauşescu. Demonstraţiile de atunci au fost din ce în ce mai ample, culminând cu procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu. Înainte de Revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie, însă România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii au fost executaţi, iar pentru acest lucru plătim şi astăzi, fiindcă democraţia a fost prost înţeleasă. Secretul continuităţii celor şapte mandate se datorează comunităţii, care a înţeles că schimbarea nu este o rezolvare a problemelor. La acest aspect am adăugat eu respectul faţă de cetăţean, corectitudinea, punctualitatea şi seriozitatea. Cine încearcă să facă un singur compromis este taxat de comunitate, mai mult, este compromis în ochii cetăţeanului, pentru că nu te mai poţi reabilita niciodată.

Impact real: În cei 27 de ani, de când conduceţi destinele acestei localităţi, aţi avut momente când v-aţi dorit să renunţaţi la funcţia de primar?
Gheorghe Drăghici: În primii ani a fost foarte greu, aplicarea Legii 18 îmi epuiza toată energia de a continua rezolvarea problemelor în comunitate. Când am luat comuna în administrare, din funcţia de preşedinte al CAP, Roeştiul era pe ultimul loc în judeţ. După un an am scos Roeştiul pe primul loc la cantitatea de grâu, porumb şi lapte, iar oamenii deveniseră mai prosperi. Din acea perioadă oamenii au avut încredere în mine, m-au apreciat, iar acest aspect m-a propulsat uşor, după Revoluţie, în funcţia de primar. Am fost un tip dinamic, ferm, care a sprijinit cetăţeanul indiferent de funcţia pe care am ocupat-o. Şi mi-a plăcut întotdeauna să fac lucrurile azi, să nu le las pe mâine.

Impact real: Faceţi politică?
Gheorghe Drăghici: Nu mă interesează acest lucru, politică fac o singură lună, şi aceea o dată la patru ani. Eu sunt prieten cu toată lumea, indiferent din ce partid face parte. Atunci când vine în comună sunt obligat, prin bunul-simţ şi prin creşterea mea să stau de vorbă cu toată lumea, nu contează partidul. Politica este urâtă, nu este corectă, nu-i o disciplină reală, aşa cum este matematica. O astfel de disciplină, care urcă şi coboară, nu este bună. Ar trebui să fie corectă, să meargă pe o linie ascendentă, altfel nu vom face nimic. Şi, cum toţi remarcăm, nimeni nu vine cu un program, toţi fac la fel. În cei 27 de ani, de când conduc destinele localităţii Roeşti, nici un guvern nu a venit cu un program ferm pentru combaterea sărăciei în localităţi şi rezolvarea problemelor din educaţie şi sănătate.

Impact real: În ce stadiu este proiectul de montare a staţiei de reciclare a deşeurilor menajere de la Roeşti?
Gheorghe Drăghici: Eu ştiu că, în anul 2013 s-a încheiat contract cu Ministerul Mediului pentru montarea staţiei de reciclare a deşeurilor menajere la Roeşti. Atunci era Rovana Plumb ministru, iar astăzi suntem la finalul anului 2017 şi nu s-a realizat din acest proiect nimic. Un fost prefect spunea că, la Roeşti nu s-a săpat o lopată, iar alţii vorbesc de realizarea acestui proiect în procente. Consider că, logic şi corect ar fost să se construiască această staţie de reciclare, şi abia la finalul proiectului să se realizeze închiderea celor două depozite neconforme de la Drăgăşani şi Călimăneşti. La noi s-a întâmplat exact invers, iar unul dintre motivele care împiedică realizarea acestui proiect este faptul că localnicii nu cunosc avantajele reciclării deşeurilor menajere. Eu am fost în Germania şi am văzut patru staţii de reciclare a deşeurilor menajere, şi beneficiile acestor proiecte, dar nu este suficient. Singur nu pot convinge comunitatea de avantajele unei astfel de investiţii. Sunt supărat pentru că mi-au tăiat de la finanţare proiectul de asfaltare a celor 7,9 kilometri de drumuri comunale care erau vitale pentru comunitate, şi mi-au pus lumea în cap cu asfaltarea drumului care duce la locul unde s-a decis montarea staţiei de reciclare a deşeurilor menajere. Acum ne forţează, chiar dacă comunitatea nu este de acord cu asfaltarea acestui drum, să scot bani pentru plata studiilor de fezabilitate şi nu am să fac acest lucru, pentru că nu am bani.

Impact real: Ce reprezintă pentru o primărie administrarea sistemului de apă şi canalizare?
Gheorghe Drăghici: Suntem printre primele administraţii locale care a înfiinţat o societate comercială în vederea administrării reţelei de apă şi canalizare în localitate. Un serviciu de apă – canal cu personalitate juridică, conform H.G. 243, care are cont în bancă, certificat de înregistrare, trei personale angajate, este o societate care se autofinanţează. În localitatea Roeşti sistemul de apă şi canalizare este înfiinţat din anul 1998, suntem prima comună care are conducta sistemului de apă şi canalizare din polietilenă. Ne administrăm singuri sistemul de apă şi canalizare şi facem faţă, iar comunitatea plăteşte un preţ rezonabil, echitabil pot spune, raportat la veniturile lor.

Impact real: Care sunt proiectele finanţate prin GAL?
Gheorghe Drăghici: Noi ne-am înscris în GAL – Berbeşti „Cerna Olteţ”, prin care am accesat fonduri în vederea achiziţionării unui utilaj multifuncţional, pentru că vreau să îmi rezolv unele probleme în localitate. Utilajul este util atât iarna, pentru că se poate ataşa cu uşurinţă lamă de deszăpezire, pentru avarii sau pentru vidanjarea staţiilor de transfer, iar primăvara putem monta cositoarea pentru tăierea vegetaţiei de pe şanţuri. Cu acest utilaj rezolvăm problemele administrative ale comunei, iar problemele sunt multiple. Referitor la acest utilaj, am prins o ofertă care mi-a convenit mai mult, şi la o valoare mai mică. Tot prin acest GAL am mai reuşit dotarea cu o instalaţie de sudură prin electrofuziune şi sudură cap la cap, adică un aparat de îmbinare a ţevilor şi fitingurilor.

Impact real: Sunteţi mulţumit de finanţarea pe care aţi primit-o de la Ministerul Dezvoltării?
Gheorghe Drăghici: Singurul proiect care a prins finanţare este asfaltarea drumului comunal 112, drumul care duce la groapa de gunoi. Sunt supărat, pentru că alte localităţi au depus şi câte opt proiecte, şi au primit finanţare. Nu am treabă cu partea politică, dar nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă acum pe scena politică, nu mă regăsesc acolo. Când este dezbinare se alege praful de tot. Pe lângă aceste proiecte am mai depus un proiect, în vederea asfaltării pe o lungime de 7,9 kilometri şi pentru amenajarea a două baze sportive de dimensiuni mici, în incinta celor două şcoli din localitate, care nu au fost finanţate. Nu mă mai interesează, nici nu mai cer nimic, le voi face cu bani din bugetul local, aşa cum am făcut şi căminul cultural, şi primăria, şi podurile, şi multe alte investiţii în această localitate.

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *