Pământul ameninţă să le înghită casele oamenilor din Milcoiu

 Breaking News

Pământul ameninţă să le înghită casele oamenilor din Milcoiu

Pământul ameninţă să le înghită casele oamenilor din Milcoiu
octombrie 18
17:51 2017

 

 

Alunecarea de teren produsă pe drumul comunal Costăcheşti, în urma ploilor din vara 2010, a ajuns la trei metri de locuinţele a peste 30 de oameni. Fenomenul s-a activat acum şapte ani şi, de atunci, pericolul avansează pe zi ce trece. Primăria nu are bani pentru consolidarea malului şi a făcut adrese la Guvern, cerând ajutor. Mai mult, autorităţile locale au închis drumul circulaţiei publice, din cauza riscurilor iminente. Consolidarea zonei ar costa peste 2 milioane de lei, dar de ani buni oamenii din Milcoiu primesc doar promisiuni de la fiecare Guvern. Cetăţenii din zonă trăiesc cu teama că, într-o noapte, casele vor aluneca în râpă. Mai multe familii au casele pe marginea prăpastiei adâncă de peste 50 de metri. Alunecarea de teren se întinde pe câteva sute de metri şi se reactivează la fiecare ploaie. Autorităţile locale sunt neputincioase, au închis drumul şi l-au consolidat, dar ceea ce s-a făcut până acum este insuficient. Un proiect de consolidare de 2 milioane de lei zace şi acum în sertarele ministrului Dezvoltării, explicaţia fiind simplă: „nu sunt fonduri suficiente”. Alunecarea de teren nu pune în pericol doar casele, ci şi reţeaua electrică şi sistemul de apă al localităţii: „Alunecarea se accentuează la fiecare ploaie, însă nimeni nu ia în seamă situaţia. Noroc cu firma constructoare, care m-a ajutat să scot nişte stâlpi de iluminat din beton care nu îşi mai aveau rostul, pe care i-am băgat în râpă. Am mai băgat balastru şi pământ, şi am reluat circulaţia acolo, dar totul până la prima ploaie mai puternică, apoi închidem din nou drumul. Pe acel drum trec cetăţenii din trei sate, microbuzul şcolar, reţeaua de apă şi iluminatul public. Pentru stabilizarea alunecării de teren de pe drumul comunal Costăcheşti, de când sunt eu primar şi până în prezent s-au dat şase hotărâri de Guvern. În anul 2010 am făcut proiect de stabilizare a zonei care valora 22 miliarde de lei, iar astăzi lucrările depăşesc probabil 35 de miliarde de lei. În aceşti ani am făcut, cu bani din bugetul local doar „cârpeli”, pentru că nu se mai putea circula”, ne-a declarat primarul din Milcoiu, Daniel Muşat.

 

Localnicii primesc doar promisiuni de la Guvern

 

Soluţia de consolidare a fost adoptată acum şapte ani la Consiliul Judeţean şi Prefectură, dar fără finanţarea proiectului din fondul de rezervă al Guvernului pentru situaţii de urgenţă. Alunecarea se manifestă pe o lungime de 300 de metri, iar prăpastia formată este de peste 50 de metri: „Alunecarea de teren face legătura între drumul comunal 27 şi drumul naţional 7. Altfel, localnicii din zona Izbăşeşti, Şorecaru şi Milcoiu Deal care vor să ajungă la serviciu fac, de ani buni, o rută ocolitoare dus – întors de peste 16 kilometri. Mai mult, din cauza acestei alunecări microbuzul şcolar şi maşinile care fac aprovizionarea magazinelor din zonă, dar şi salvarea sau pompierii trebuie să utilizeze ruta ocolitoare”, declară dezamăgit primarul. Din această cauză, unul dintre operatorii de telecomunicaţii mobile şi-a ridicat staţia din zonă: „Consider că, în aceşti ani am făcut tot ce a fost omeneşte posibil, cu forţele noastre, pentru a încerca să stabilizăm zona. Am încărcat hăul format cu pământ şi am construit gabioane din lemn, dar toate aceste cârpeli ale noastre s-au dovedit a fi apă de ploaie de fiecare dată când alunecarea se reactzivează din cauza ploilor. Avem şase hotărâri de guvern întocmite, iar drumuri la minister au fost nenumărate. Cu toate acestea, nimeni nu ne-a luat în seamă. Prefectul Florian Marin a venit la noi, a văzut situaţia din zonă, iar a treia zi a dat Hotărâre de Guvern pe care a dus-o special la Bucureşti. Cu toate acestea nimic nu se mişcă. Probabil se vor aloca fonduri când pământul va înghiţi casele, dar atunci va fi prea târziu”, mai spune primarul.

CLAUDIA ŞCHIOPU

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

octombrie 2017
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...