În etapa a X-a a Superligii Vâlcea, primele trei clasate, Flacăra Horezu, Cozia Călimănești și Viitorul Dăești au câștigat fără emoții și continuă lupta pentru titlul județean.

În Treapt, liderul Flacăra Horezu nu a avut emoții în disputa cu Voința Orlești, gazdele câștigând cu 3-0. Golurile horezenilor au fost reușite de Bobi Verdeș (2) și Precup. După 10 etape, Flacăra este singura echipă cu punctaj maxim și conduce Superliga, având cinci puncte avans față de Dăești și Călimănești.

Cozia Călimănești a făcut scor la Brezoi, 8-0 cu Lotru. Pentru Călimănești au marcat  L.Săraru (3), Roncea (2), Mitu, Marinescu și I.Săraru. De remarcat ”dubla” lui Costi Roncea (FOTO), mijlocașul care a venit săptămâna trecută la Călimănești, după ce în vară și-a căutat fără succes echipe în ligile inferioare din Turcia și Grecia. Echipa pregătită de Vasile Ilinca rămâne principala urmăritoare a liderului Horezu, de care o despart cinci puncte. ”Roncea este un jucător bun, care ne poate ajuta mult. Dacă găsim jucători care au valoare, îi transferăm oricând, dar să joace titulari. Lupta pentru titlul județean rămâne cred în trei, noi și Călimănești ne ținem de Horezu! Intrăm în iarnă, vor fi terenuri grele, nu este simplu, apoi vine un derby, Horezu-Dăești”  a declarat Vasile Ilinca.

Și Viitorul Dăești a avut meci lejer la Fedeleșoiu cu copiii de la SCM Rm.Vâlcea, în fața cărora s-au impus cu 7-1. Campioana sezonului trecut, formația pregătită de Cosmin Ursu rămâne o nucă tare și în acest sezon, în care este la cinci puncte în spatele liderului. De remarcat faptul că SCM abordează Superliga cu juniori de 15-16 ani, care nu prind lotul la echipele care joacă în Liga Elitelor.

Într-un meci cu implicații directe în lupta pentru calificarea în play-off,  FC Băbeni a câștigat acasă, 3-2 cu Unirea Tomșani. De remarcat și faptul că Oltețu Bălcești a adunat duminică primele puncte în acest sezon, reușind să câștige contra Costeștiului și să pună capăt unei serii de nouă eșecuri consecutive.

La finalul sezonului regulat, primele șase clasate se califică în play-off cu punctajul total, iar ultimele șase clasate merg în play-out.  Dacă Horezu, Cozia și Dăești pot fi sigure de play-off, pentru celelalte trei locuri se bat Băbeni, Orlești, Costești, Mădulari, Alunu și Tomșani.

Rezultate etapa 10:

FC Băbeni – Unirea Tomșani   3-2

Oltețu Alunu – CS Mădulari

Lotru Brezoi – Cozia Călimănești   0-8

Viitorul Dăești – SCM Rm.Vâlcea  7-1

Flacăra Horezu – Voința Orlești    3-0

Oltețu Bălcești – Minerul Costești 2-1

CLASAMENT SUPERLIGĂ:

  1. Flacăra Horezu 10 10        0          0          55-7     30p
  2. Viitorul Dăeşti 10 8          1          1          53-9     25p
  3. Cozia Călimăneşti 10 8          1          1          40-10   25p
  4. F.C. Băbeni 10        6          1          3          44-23   19p
  5. Voința Orlești 10 5          1          4          34-21   16p
  6. Minerul Costeşti 10 5          0          5          26-25   15p
  7. C.S. Mădulari 10 4          2          4          32-29   14p
  8. Oltețul Alunu 10 4          0          6          18-40   12p
  9. Unirea Tomşani 10 3          1          6          25-41   10p
  10. Lotru Brezoi 10 1          1          8          14-55   4p
  11. Oltețu Bălceşti 10 1          0          9          11-40   3p
  12. S.C.M. Rm. Vâlcea10 1 0          9          10-62   3p

 

Etapa viitoare, 28 octombrie:

Unirea Tomșani – Oltețu Alunu

Cozia Călimănești – FC Băbeni

Minerul Costești – Lotru Brezoi

SCM Rm.Vâlcea – Oltețu Bălcești

Voința Orlești – Viitorul Dăești

CS Mădulari – Flacăra Horezu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *