„Degustarea vinului rozaliu de Scundu”, la o nouă ediţie

 Breaking News

„Degustarea vinului rozaliu de Scundu”, la o nouă ediţie

„Degustarea vinului rozaliu de Scundu”, la o nouă ediţie
octombrie 23
12:41 2017

Pe 26 octombrie, localnicii sărbătoresc Ziua comunei, iar primarul Blejan îşi sărbătoreşte ziua onomastică. A intrat în tradiţia frumoasei localităţi Scundu, aşezată sub sprânceana dealurilor Pogoane, ascunsă bine printre dealuri şi păduri ca, în fiecare an, pe data de 26 octombrie, să se organizeze de către harnicul primar Dumitru Blejan o amplă manifestare artistică, sub genericul „Degustarea vinului rozaliu de Scundu”. Anul acesta va avea loc cea de-a XIV-a ediţie a Zilei comunei Scundu, unde toţi cei prezenţi vor putea să asculte interpreţi consacraţi de muzică populară românească, dar să şi deguste vinul rozaliu de Scundu.

 

Tradiţia focului viu, practicată pe 25 octombrie

 

Locuitorii, împreună cu alţi invitaţi se vor aduna pe stadionul din localitate, unde vor putea să petreacă alături de Petrică Mîţu Stoian şi de alţi artişti consacraţi, iar administraţia locală din Scundu va veni cu numeroase surprize, mai ales că primarul localităţii îşi sărbătoreşte şi ziua onomastică. De asemenea, vor mai urca pe scena amenajată pe stadionul comunei formaţia Galaţi şi alţi cântăreţi de seamă. La eveniment vor participa, alături de localnici, şi personalităţi din viaţa politică şi administrativă a judeţului: „Vă invit să petreceţi alături de noi şi, ca în fiecare an, să degustăm împreună vinul rozaliu de Scundu. Toţi cei prezenţi vor avea parte de surprize”, ne-a declarat primarul localităţii Scundu, Dumitru Blejan.

Sărbătoarea atestă, o dată în plus, importanţa strategică a comunei în viticultura judeţului. Printre cele mai spectaculoase obiceiuri care sunt tradiţionale în ajun de Sâmedru sunt focurile vii. În ajunul sărbătorii, în noaptea de 25 octombrie se ţine „Focul lui Sâmedru”, moment în care oamenii obişnuiesc să aprindă focuri pe dealuri, peste care copiii sar pentru a fi sănătoşi, iar tinerii pentru a se căsători.

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

octombrie 2017
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...