Un prim pas pentru modernizarea DJ 646 Băbeni- Mănăstirea Arnota (Costeşti)

 Breaking News
Un prim pas pentru modernizarea DJ 646 Băbeni- Mănăstirea Arnota (Costeşti)
noiembrie 10
10:31 2017

Miercuri, 8 noiembrie, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean, preşedintele Constantin Rădulescu a anunţat că s-a făcut un prim pas pentru modernizarea DJ 646 Băbeni- Băluțoaia – Mănăilești – Genuneni – Folești – Dumbrăvești – Foleștii de Sus – Tomșani – Costești – Mănăstirea Bistrița – Mănăstirea Arnota, un drum de o importanţă deosebită, care, odată finalizat, va revitaliza turismul monahal din zona Horezu. Totodată, la solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean Constantin Rădulescu, consilierii au votat aprobarea sumelor în vederea cofinanţării pentru două drumuri judeţene, DJ 678, respectiv DJ 678A.

„La preluarea mandatului am găsit, după cum spuneam, patru proiecte de reabilitare a drumurilor județene pe fonduri europene, la limita rezilierii contractelor de proiectare din cauza întârzierilor majore înregistrate în derularea lor, cu litigii diverse, iar de curând, ca urmare a demersurilor noastre susținute, în ședința de Guvern de săptămâna trecută cele două drumuri, DJ 678 şi DJ 678A, au fost incluse în Hotărâre de Guvern, urmând ca acestea să primească finanţare. Astăzi (n. red 8 noiembrie), în ședința extraordinară de Consiliu Județean, au fost aprobate sumele aferente cofinanțării Consiliului Județean Vâlcea pentru aceste drumuri județene, inclusiv pentru cel de-al treilea proiect de modernizare a DJ 703G. Cel de-al patrulea drum – DJ 646, extrem de important pentru zona Horezu, reprezenta doar un titlu de proiect și iată că astăzi, după eforturi deosebite alături de colegii mei, am avut bucuria să semnez tema de proiectare și pentru această arteră semnificativă a județului nostru”, a declarat Constantin Rădulescu.

Investiția va presupune modernizarea DJ 646 – Băbeni (DN 64) – Băluțoaia – Mănăilești – Genuneni – Folești – Dumbrăvești – Foleștii de Sus – Tomșani – Costești – Mănăstirea Bistrița – Mănăstirea Arnota, pe o lungime de 39,41 km și reabilitarea celor 7 poduri existente pe drum, a podețelor care evacuează apele pluviale din zona drumului, precum și reabilitarea zidurilor de sprijin existente și lucrări de consolidare a tuturor zonelor cu probleme de stabilitate (alunecări de teren).

Ramona BĂLTEANU

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

Ce presupun achizițiile imobiliare? Tot mai mulți sunt cei care se decidă să investeasă într-o locuință pentru că sentimentul de a te întoarce acasă se dorește a fi simțit de fiecare.

Totul despre apa alcalină – beneficii și efecte asupra organismului

Sângele uman are un pH ușor alcalin, acesta încadrându-se între 7,35 și 7,45! Este necesară menținerea corespunzătoare a acestuia, deci corpul trebuie să ridice valorile respective, eliminând aciditatea din organism în vederea menținerii unui pH alcalin.

7 sfaturi pentru a evita o decizie gresita sau la intamplare

Durerea pierderii unei persoane apropiate este sfasietoare si este intensificata de toate amintirile care se reaprind in acel moment in suflet si in minte.

Unika – 10 ani de experiență și tradiție românească

Anul acesta se împlinesc 10 ani de existență a unei firme românești care a reușit să îmbine cu succes tradiția cu modernismul.

Esti antreprenor la inceput de drum? Iata 3 MITURI de care sa te feresti!

Daca tocmai ai pus bazele unei afaceri, te poti numi un curajos antreprenor. Aceasta orientare profesionala nu este pentru oricine si, de aceea, trebuie sa te simti mandru de reusitele tale.

Stirile pe zile

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct   Dec »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...