Alexandru Dediu: „După finalizarea infrastructurii ne vom focaliza atenţia pe dezvoltarea turistică a localităţii”

 Breaking News

Alexandru Dediu: „După finalizarea infrastructurii ne vom focaliza atenţia pe dezvoltarea turistică a localităţii”

Alexandru Dediu: „După finalizarea infrastructurii ne vom focaliza atenţia pe dezvoltarea turistică a localităţii”
noiembrie 27
13:08 2017

 

Primarul comunei Păuşeşti-Măglaşi, Alexandru Dediu a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat proiectele aflate în derulare pe raza localităţii, precum şi priorităţile investiţionale pentru anul 2018. Dacă se pliază localitatea pe care o administrează condiţiilor de accesare a fondurilor europene, dar şi când vom putea vorbi despre Păuşeşti-Măglaşi ca despre o localitate cu potenţial turistic, aflăm în rândurile de mai jos.

Impact real: Aţi reuşit să depuneţi documentaţia aferentă proiectelor aprobate prin programul PNDL-2?

Alexandru Dediu: Prin programul guvernamental PNDL-2 am depus trei proiecte, unul pentru modernizarea Şcolii din Valea Cheii, cu o valoare de aproape 7 miliarde de lei vechi, al doilea proiect cuprinde reabilitarea dispensarului uman, o investiţie de 10 miliarde de lei vechi şi cel de-al treilea proiect cuprinde extinderea reţelei de alimentare cu apă în satul Coasta, pe o distanţă de 2,5 kilometri, fiind şi ultima zona unde nu avem alimentare cu apă. Valoarea acestui proiect este de 14 miliarde de lei vechi. Toate cele trei proiecte au fost depuse în urmă cu trei săptămâni la Ministerul Dezvoltării. Din informaţiile pe care le am, zilele următoare voi fi chemat la Bucureşti să semnăm contractul de finanţare pentru aceste trei proiecte.

Impact real: Aţi avut şi alte proiecte depuse, şi care nu au intrat la finanţare?

Alexandru Dediu: Noi am depus aceste trei proiecte şi toate trei au şi intrat la finanţare. Atunci când am făcut solicitarea de finanţare am ţinut cont de priorităţile Guvernului, acestea fiind alimentarea cu apă, canalizarea, reabilitarea şcolilor şi a dispensarelor umane şi ne-am limitat la aceste proiecte. Sunt mulţumit că am primit finanţare pentru ele şi aşteptăm şi noi, ca şi ceilalţi primari, acel PNDL-3, pentru a mai accesa şi alte proiecte. Noi avem localitatea asfaltată în proporţie de 90%, avem asfalt vechi şi de 20 de ani şi, dacă s-a mai degradat, a fost din cauza săpăturilor pentru introducerea reţelei de apă sau a gazului metan. În 2018 aşteptăm să începem şi lucrările de canalizare prin ADI Apa Vâlcea şi, după ce vom termina şi această reţea, sigur că ne vom focaliza atenţia asupra modernizării drumurilor, care vor avea de suferit după introducerea reţelei de canalizare.

Impact real: Care sunt priorităţile în materie de proiecte, în următoarea perioadă?

Alexandru Dediu: Sigur că şi noi vom depune pe PNDL-3 cel puţin un proiect pentru modernizarea drumurilor, în special pentru drumurile care au avut de suferit în urma săpăturilor pentru introducerea reţelei de apă şi canalizare. Noi avem sistem de canalizare pe o lungime de 12 kilometri, dintre care 9 kilometri de-a lungul drumului naţional şi încă 3 kilometri din zona centrală de la Valea Cheii până la hotarul cu Cheia, tot printr-un proiect derulat prin Apavil. Vor mai urma prin ADI Apa încă 34 de kilometri, un proiect care se va derula cu fonduri europene în valoare de 4,6 milioane de euro. Am înţeles că, prin acest PNDL-3, prioritare vor fi drumurile, şi atunci vom aloca şi noi nişte bani anul viitor să realizăm un proiect pentru ca, atunci când se vor finaliza lucrările de canalizare, peste 2 ani, să reabilităm drumurile. Este păcat să modernizezi acum drumurile şi apoi să le distrugi.

Impact real: Cum a fost anul 2017 din punct de vedere investiţional, şi ce aşteptări aveţi de la noul an?

Alexandru Dediu: Din punct de vedere investiţional eu sunt mulţumit, iar din punctul de vedere al sumelor la buget pot să spun că încheiem anul fără datorii. Pentru anul 2018 şi pentru 2019 vom avea numeroase investiţii. Sunt bucuros că au început lucrările de modernizare la căminul cultural, un proiect pe care îl aşteptăm din anul 2009, şi la care în prezent se lucrează. În vara anului viitor se vor finaliza lucrările. De asemenea, am ţinut licitaţia pentru podul peste pârâul Olăneşti, o investiţie de 14 miliarde de lei vechi, care se derulează cu fonduri pe situaţii de urgenţă. În luna februarie vom demara şi acest proiect. Mai departe am montat 300 de lămpi cu led, şi intenţionăm să extindem cu alte 500 de lămpi iluminatul public în 2018. Am finalizat şi lucrările de reabilitare exterioară la dispensarul uman şi, prin PNDL-2, vom reabilita partea interioară.

Impact real: Amenajarea trotuarelor a fost unul dintre proiectele prioritare pentru acest mandat. În ce stadiu aţi ajuns cu acest proiect?

Alexandru Dediu: Am lucrat şi vom continua şi în 2018 cu amenajarea trotuarelor pe o parte şi pe cealaltă a drumului naţional. Contractul este încheiat pentru un termen de 3 ani, pe o lungime de 7 kilometri. Cred că am realizat în jur de 25% din acest proiect şi nici nu ne grăbim, este timp suficient pentru realizarea proiectului. Dacă cele trei proiecte aprobate prin PNDL-2 vor începe în anul 2018, atunci vom avea câteva lucrări importante de care să ne ocupăm anul viitor.

Impact real: Trăgând linie, sunteţi mulţumit de realizări?

Alexandru Dediu: În principiu sunt mulţumit, suntem cam pe final cu investiţiile mari în localitate. Ce îmi mai doresc şi de acum înainte vom începe să facem economii în acest sens este să extindem reţeaua de gaz metan existentă pe raza localităţii cu cel puţin 2-3 kilometri. O să adunăm banii primiţi de la Consiliul Judeţean pentru rectificări sau economiile pe care le vom face cu alte proiecte le vom îndrepta către reţeaua de gaz metan. Din păcate, extinderile se fac din bugetul local, iar un kilometru am înţeles că ar costa 3 miliarde de lei vechi. În funcţie de solicitări, vom avea şi noi în vedere astfel de extinderi. Avem solicitări cam pentru 3 kilometri şi vom încerca să găsim sursa de finanţare pentru extindere, în aceste zone.

Impact real: Păuşeşti-Măglaşi se pliază condiţiilor de accesare a fondurilor europene?

Alexandru Dediu: Ne-am dori două proiecte cu fonduri europene. Am făcut un proiect pentru un centru medical pe care nu am ajuns să-l depunem fiindcă, dacă la început ni s-a spus că tot ce cheltuim sunt sume eligibile, ulterior ne-am trezit că anumite capitole şi bunuri pe care doream să le achiziţionăm pentru dotarea centrului nu erau eligibile. Era vorba de o sumă de 7 miliarde de lei vechi pe care ar fi trebuit să o suportăm noi. Atunci am renunţat şi vom regândi acest proiect, am scos dotările neeligibile şi îl vom depune în decembrie. Mai avem o fostă şcoală în satul Pietrari, cu un teren de vreo 2.500 de metri pătraţi, unde îmi doresc să construim un cămin de bătrâni, tot din fonduri europene. Am lăsat acest proiect mai la urmă pentru că astfel de investiţii necesită cheltuieli. Vom finaliza şi infrastructura, şi atunci ne vom îndrepta atenţia către partea socială. Până acum am evitat să accesăm proiecte cu cheltuieli din partea primăriei. Deocamdată nu este vremea să facem proiecte care să cheltuie banul public.

Impact real: Când vom putea vorbi şi despre o promovare turistică a localităţii Păuşeşti-Măglaşi?

 

Alexandru Dediu: După finalizarea infrastructurii ne vom focaliza atenţia pe dezvoltarea turistică, sportivă şi culturală a localităţii. Din punct de vedere sportiv înseamnă că baza sportivă de la Valea Cheii va fi modernizată, avem achiziţionat teren de 12.000 de metri pătraţi şi vrem să construim un complex turistic acolo. Din punct de vedere cultural, după ce vom finaliza lucrările la căminul cultural vrem să amenajăm acolo o bibliotecă modernă şi un muzeu al satului, iar în ceea ce priveşte turismul, dacă vom avea drumurile foarte bune, atunci vom încerca să convingem câţiva investitori să vină să construiască câteva pensiuni. Mai aveam o idee cu un ştrand cu apă sărată, pentru că în satul Pietrari avem câteva izvoare cu apă sărată. Filonul cu apă sărată de la Ocnele Mari trece prin Păuşeşti-Măglaşi şi merge la Bujoreni.

 

Ramona BĂLTEANU

 

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

noiembrie 2017
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...