Mădulari, mărturie a istoriei noastre milenare

 Breaking News

Mădulari, mărturie a istoriei noastre milenare

Mădulari, mărturie a istoriei noastre milenare
noiembrie 27
13:49 2017

 

 

Comuna Mădulari este, indiscutabil, una dintre cele mai vechi aşezări umane ale judeţului. Atât tradiţia populară cât şi descoperirile arheologice făcute pe raza localităţii atestă acest fapt. Este interesantă, în acest sens, etimologia populară a toponimului Mădulari, conform căreia denumirea comunei ar veni de la nişte oase uriaşe care au fost descoperite odinioară pe aceste meleaguri, oase ce ar fi fost numite de localnici „mădulare”. De remarcat este faptul că o etimologie asemănătoare nu a mai fost emisă în legătură cu nici o altă localitate din ţară. Strict ştiinţific, aşezarea este atestată de vestigiile istorice descoperite între satul Drăganu şi Dealul Schitul. Aici a fost scos la iveală un tezaur roman numismatic, datând din secolele II şi al III-lea e.n. Acesta consta dintr-un număr apreciabil de monede de argint, păstrate într-un vas de ceramică intact. Păstrându-se în limitele adevărului istoric, în monografia localităţii se afirmă cu toată convingerea că, pe raza acestei comune, cu aproximativ optsprezece veacuri în urmă, cuceritorii romani trăiau pe aceste locuri şi simbioza daco-romană era în plină desfăşurare. O altă concluzie se impune cu forţa evidenţei din moment ce pe aici, în secolele II şi III se aflau romani, dar ei găseau în aceste locuri o populaţie sedentară pe care o supuseseră greu, desigur, daco – geţii: „Mădularii au o istorie bogată, milenară. De la daco – geţi şi până în zilele noastre s-au înscris aici însemnate pagini din istoria frământată a acestor meleaguri străvechi. Această aşezare trebuie să trăiască prin oameni şi pentru oameni”, aceasta este chemarea pe care o adresează Daniel Dimulescu, primarul din Mădulari, locuitorilor de pe această vale. Cântecul şi tradiţiile populare au încălzit inimile acestor locuitor. Secole de-a rândul ele au fost sfătuitor şi îndrumător, partener de viaţă, luptător pentru apărarea gliei străbune. Aici tradiţia s-a născut din fiinţă şi viaţa acestui popor. Ele au fost carte de citire, au fost şcoală şi învăţător pentru satele din Mădulari.

 

 

Claudia Şchiopu

Foto primar Daniel Dimuleascu

 

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

noiembrie 2017
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...