Bilanţ pozitiv, la sfârşit de an, în comuna Stoeneşti

 Breaking News
Bilanţ pozitiv, la sfârşit de an, în comuna Stoeneşti
decembrie 04
09:32 2017

Primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă şi-a făcut bilanţul investiţional pentru anul 2017. Potrivit spuselor alesului local, anul care în curând se va încheia a fost unul bun din punct de vedere al proiectelor aflate în derulare pe raza localităţii, însă anul 2018 va fi unul „exploziv”, la Stoeneşti urmează a fi demarate noi lucrări de infrastructură, care vor contribui la confortul cetăţenilor: „În principiu sunt mulţumit de realizări. Luând în considerare ce s-a făcut în comuna Stoeneşti până să ajung eu primar, ce s-a făcut în ultimii cinci ani şi ce urmează să se facă în continuare, chiar sunt mulţumit. Că mai sunt şi anumite probleme care mă nemulţumesc, acest lucru îl ţin pentru mine. Ca o neîmplinire a mea este faptul că nu am reuşit să realizez acel ştrand pe care mi-l doream aici, în centrul comunei. Din păcate, şi acum suntem în proces cu acel teren. Avem potenţial de apă sărată, câteva izvoare, şi sperăm să valorificăm şi acest lucru, însă după ce o să terminăm cu infrastructura. Este normal să mă gândesc mai departe, adică şi dincolo de infrastructură, pentru că îmi doresc mult mai mult de la comuna noastră. Va fi ceva exploziv, este singura noastră şansă să ne dezvoltăm, mai ales că noi nu prea avem întreprinderi pe raza localităţii sau agenţi economici care să fie un sprijin pentru bugetul local. Acest potenţial turistic poate fi dezvoltat mai târziu. Nu putem vorbi despre turism, atâta timp cât noi nu avem apă şi canalizare în toată localitatea. Luăm lucrurile treptat şi, cu siguranţă, în câţiva ani, localitatea noastră va avea un cuvânt de spus pe harta judeţului Vâlcea, şi din punct de vedere turistic.

Gheorghe Dumbravă: “În primăvară, vom începe lucrările în forţă”

Administraţia locală din Stoeneşti a reuşit să obţină finanţare pentru trei proiecte prin PNDL-2. Este vorba despre extinderea alimentării cu apă în satul Zmeurăt, extinderea canalizării acolo unde exista deja apă şi cel de-al treilea proiect prevede dotarea cu mobilier şi calculatoare a Şcolii Gimnaziale. Totodată, din fonduri europene, alesul liberal a obţinut finanţare pentru construirea unei grădiniţe în satul Dobriceni şi extinderea alimentării cu apă şi canalizare în satul Piscu Mare, investiţii însumate de 3 milioane de euro: “Aş fi foarte mulţumit să înceapă lucrările pe fonduri europene, alimentarea cu apă şi canalizarea, dar şi aceste proiecte, prin PNDL-2. Sunt încrezător că, până în luna decembrie, vom semna şi contractele de finanţare şi în iarnă vom putea face licitaţiile, fiind un timp mort. În primăvară vom începe lucrările în forţă”, a mai spus Dumbravă. Liberalul speră ca, în următorul mandat să nu mai vorbească despre modernizarea infrastructurii: „În condiţiile în care vor demara foarte greu aceste proiecte, de apă şi canalizare, atunci poate vom mai vorbi şi în următorul mandat despre infrastructură. Eu am spus că, până în 2020 trebuie să nu mai am nici un drum de asfaltat, dar nu toate lucrurile depind de mine. Chiar dacă vom depăşi acest termen nu are nimic, important este să le luăm într-o ordine firească a lor, adică apa, canalizarea şi ulterior drumurile”, a conchis Gheorghe Dumbravă.

Ramona BĂLTEANU

 

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Aspectul casei tale te nemultumeste? Iata ce poti schimba pentru a ii da o noua imagine!

Casa ta a devenit in timp un loc comun, plictisitor, in care nu te mai regasesti si nu te mai simti confortabil? Iti doresti sa ai acel sentiment de relaxare si buna dispozitie in momentul in care pasesti pragul locuintei tale?

Cauti un cadou pentru managerul tau? Iata cu ce il poti impresiona!

Ziua de nastere a sefului este intotdeauna dificila pentru subordonati, intrucat cadoul pentru acesta trebuie sa fie unul pe masura. Astfel, cei mai multi petrec ore in sir pentru a cauta darul perfect si nici atunci nu sunt siguri ca au facut alegerea potrivita.

Lumea videochatului – oportunitatea tinerelor de a se realiza financiar

Deși nu toți doresc să recunoască asta, banii sunt cei care dictează mersul lucrurilor. Din dorința de a afișa o imagine stilată în societate, dar și de a avea un trai definit de lux, tot mai multe tinere aleg domeniul videochat-ului.

Legatura dintre CREATIVITATE si SUCCES in afacerile offline

Iti doresti sa afli care sunt pasii spre succes, pentru a-l atinge in cel mai scurt timp? Ti-ai dori ca afacerea ta sa prospere, castigand unul dintre locurile de top in domeniul sau de activitate?
Achiziția unui apartament sau a unei locuințe de orice fel nu este atât de ușoară. Pentru unii înseamnă îndatorare pe viață, de aceea merită ca decizia luată să fie bine cântărită.

Stirile pe zile

decembrie 2017
L Ma Mi J V S D
« nov.   ian. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...