Documentaţia pentru modernizarea a încă trei drumuri judeţene va ajunge la Guvern

 Breaking News
Documentaţia pentru modernizarea a încă trei drumuri judeţene va ajunge la Guvern
decembrie 11
11:53 2017

Este vorba de DJ 643 (Valea Mare- Măciuca- Stăneşti- Roeşti), DJ 646 B (Frânceşti-Pietrari) şi DJ 646 C (Băluţoaia – Mănăstirea Surpatele)

Vineri, 08 decembrie 2017, Consiliul Judeţean Vâlcea s-a întrunit în şedinţă extraordinară, pentru aprobarea rectificării Bugetului propriu al judeţului Vâlcea şi a Listei obiectivelor de investiţii ale Consiliului Judeţean Vâlcea, pentru anul 2017, precum şi a documentaţiilor tehnico-economice pentru trei obiective de investiţii.

„Le mulţumesc tuturor colegilor consilieri prezenţi la această şedinţă, unde am aprobat atât rectificarea bugetului propriu al judeţului pe anul în curs, cât şi documentaţiile tehnico-economice necesare completării dosarelor care urmează a fi depuse la Guvern, în vederea încheierii contractului multianual de finanţare prin PNDL. Ca urmare a acestei rectificării de buget, astăzi s-a aprobat alocarea sumei de 5.746.000 de lei Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, pentru a putea fi asigurată finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap din judeţul Vâlcea.
Tot astăzi (n. red. – 8 decembrie), am aprobat finanţarea a două obiective foarte importante şi documentaţiile tehnico-economice pentru trei proiecte de investiţii care vizează reabilitarea şi modernizarea a tot atâtea drumuri judeţene cuprinse în lista de obiective ce vor fi finanţate prin PNDL. Este vorba de DJ 643 B – DJ 643 – Băbeni Olteţu – Colelia – Pietroasa – Valea Mare – Drăganu – Ciocănari – Zăvoieni – Vârleni – Stăneşti – Măciuca – Cermegeşti – Chirigeşti – Bărbărigeni – Roeşti; DJ 646 B Frânceşti (DJ 646) – Coşani – Dezrobiţi – Şerbăneşti – Păuşeşti – Barcanele – Soliceşti – Pietrari şi de DJ 646 C Băluţoaia (DJ 646 B) – Mănăstirea Surpatele. Pentru aceste drumuri s-a mai aprobat astăzi şi asigurarea finanţării din bugetul local a categoriilor de cheltuieli care nu se finanţează de la bugetul de stat, prin PNDL”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. (R.B.)

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

3 sporturi la care NU stiai ca poti paria!

Piata pariurilor online a cunoscut o mare dezvoltare in ultimii ani in Romania. Cu toate acestea, unii considera ca acestea inseamna numai parierea pe evenimentele din fotbal si, mai rar, pe cele din tenis.
În momentele dificile ale celor ce experimentează pierderea cuiva drag, puterea de a lua o decizie potrivită în legătură cu serviciile funerare ar ptuea fi influențată de sentimentele răsculătoare resimțite.

 

Pomii fructiferi și îngrijirea de sezon

Până la intrarea pe rod a unui pom fructifer acesta trebuie să treacă prin etape de plantare și de fixare.

Cum sa alegi tevile de apa pentru instalatia sanitara

Instalatia sanitara este reprezentata de toate conductele, tevile dar si elementele de legatura dintre acestea (fitinguri).

Turbina – piesa cu rol esențial în funcționarea optimă a motorului

Auzim destul de frecvent că problemele la nivelul motorului sunt cauzate de turbosuflantă și defecțiunile apărute la nivelul acesteia.

Stirile pe zile

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi   Ian »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...