Primarul a găsit alternativa de finanţare pentru programul „Şcoala după şcoală”

 Breaking News
  • No posts were found

Primarul a găsit alternativa de finanţare pentru programul „Şcoala după şcoală”

Primarul a găsit alternativa de finanţare pentru programul „Şcoala după şcoală”
decembrie 14
20:01 2017

 

 

În cadrul modernizării infrastructurii educaţionale, administraţia locală din Mădulari a obţinut, printr-o asociaţie de dezvoltare intercomunitară pe care a format-o cu administraţia locală din Guşoeni finanţarea unui proiect pentru construirea unui after school, care se va implementa din 2018, cu fonduri europene. Proiectul vine în sprijinul celor 180 de copii din cele două localităţi, iar cu fondurile alocate se vor susţine salariile profesorilor şi se va da o masă caldă copiilor, care se va asigura printr-o firmă de catering”. La acest proiect, aportul administraţiilor locale va fi în procent de 2%”, afirmă primarul social-democrat din Mădulari.

 

„Şcoala după şcoală” este un program complementar programului şcolar obligatoriu, care oferă oportunităţi de învăţare pentru consolidarea competenţelor prin activităţi educative, recreative şi de timp liber, şi se adresează elevilor din învăţământul primar şi secundar.

Programul se poate desfăşura după programul şcolar obligatoriu şi cuprinde activităţi cu sprijin specializat de supraveghere şi îndrumare în efectuarea temelor, dar şi activităţi de încurajare a lecturii independente. Prin acest proiect se vor amenaja ateliere de creaţie şi pictură, activităţi tematice şi alte activităţi de tip recreativ:„În această vară, cu fonduri din bugetul local, la şcoala din centrul localităţii am montat o centrală termică şi am dat în folosinţă grupurile sanitare din interiorul şcolii”, declară primarul. În următoarea perioadă, administraţia locală va depune la Ministerul Dezvoltării în vederea finanţării două proiecte care vizează modernizarea şcolii şi a dispensarului din localitate, cu fonduri alocate prin programul PNDL-1: „Noi depuneam proiectul de anul trecut, însă şcoala a avut, paradoxal, autorizaţie de funcţionare. În situaţia aceasta, proiectul nu a fost luat în considerare în vederea finanţării. Însă, din toamna acestui an, şcoala nu a mai primit autorizaţie de funcţionare. Astfel, se vor aloca fonduri de la stat pentru reabilitarea clădirii începând de la acoperiş, termoizolaţie, schimbarea tâmplăriei, a parchetului, dar şi interioarele”, a adăugat primarul din Mădulari. Pe lângă acest proiect, administraţia locală căută soluţii de finanţare şi pentru dotarea şcolii cu mobilier: „Băncile şi dulapurile din şcoala sunt şubrede, au peste 45 de ani, iar clădirea este acoperită cu tablă pentru coteţe. Acestea reprezintă condiţiile pe care şcoala le oferă elevilor şi profesorilor în timpul cursurilor. Reprezentanţii unităţii de învăţământ aşteaptă sprijinul promis de primărie”, a mai afirmat social-democratul.

 

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

decembrie 2017
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...