Marilena Bogheanu: „Faţă de perioada trecută, POR are alocate 725 de milioane de euro, doar fonduri europene”

 Breaking News

Marilena Bogheanu: „Faţă de perioada trecută, POR are alocate 725 de milioane de euro, doar fonduri europene”

Marilena Bogheanu: „Faţă de perioada trecută, POR are alocate 725 de milioane de euro, doar fonduri europene”
ianuarie 15
17:06 2018

Doamna Marilena Bogheanu, director general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia a avut amabilitatea de a acorda un interviu pentru Impact real referitor la felul cum s-a derulat Programul Operaţional Regional în exerciţiul financiar precedent, dar şi referitor la stadiul implementării noilor proiecte. Interesul pentru depunerea de proiecte noi este mare, şi pentru fiecare axă de finanţare deschisă până acum au fost depăşite aşteptările autorităţilor care gestionează proiectul, mai ales că startul depunerii a fost unul greoi.

 

Impact real: Suntem la jumătatea exerciţiului bugetar 2014 – 2020. Care au fost principalele programe accesate de administraţiile locale sau de alţi beneficiari, până în prezent?

 

Marilena Bogheanu: Vorbim despre perioada 2014 – 2020, dar programul va continua până în 2023, aşa a fost şi în exerciţiu financiar 2007 – 2013, când încă mai avem câteva proiecte în implementare. De data aceasta programul este însă mult mai vast. Lumea este familiarizată deja cu sigla Regio, sunt proiecte de succes, iar programul de adresează în special autorităţilor publice locale. Beneficiarii noştri sunt în special cele 5 consilii judeţene din Regiunea Sud Vest Oltenia, dar şi oraşele, pentru că programul are adresabilitate către dezvoltare urbană. Avem câteva axe prioritare unde aplicanţii noştri sunt oraşele mici şi mijlocii De asemenea, este lansată şi axa 4, care se adresează municipiilor reşedinţă de judeţ.

 

Impact real: Vă rugăm să ne oferiţi câteva date statistice legate de dimensiunea programului.

 

Marilena Bogheanu: Faţă de perioada trecută, programul are o sumă mult mai are alocată, 725 de milioane de euro, şi mă refer aici doar la fonduri FEDR, adică fonduri europene, la care se mai adaugă 100 de milioane de euro pentru construcţia spitalului regional, iar pentru locaţia acestuia a fost selectată Craiova, din regiunea noastră. În toată ţara se vor mai construi astfel de spitale la Cluj şi Iaşi. De asemenea, sunt nişte scheme de finanţare pe Strategia Dunării, şi în regiunea noastră sunt 3 judeţe, Mehedinţi, Dolj şi Olt, care au astfel de scheme de finanţare. De data aceasta avem 12 axe, cu 17 priorităţi de investiţii şi sunt mai multe operaţiuni, scheme de finanţare individuale. Noi am calculat că vom avea 39 de scheme de finanţare. Programul este foarte complex, sunt şi lucruri comune cu perioada trecută, se continuă acele scheme de finanţare, dar avem şi noutăţi în cadrul programului de acum. Deşi s-a lansat cu oarecare întârziere, pentru că a trebuit să se încheie ciclul financiar trecut, noi suntem într-o perioadă de foc. Avem un ritm continuu de semnare a contractelor, şi ne aflăm pe primul loc în ceea ce priveşte evaluarea şi contractarea proiectelor.

 

Impact real: Câte aplicaţii s-au depus până în prezent?

 

Marilena Bogheanu: S-au depus 596 de aplicaţii prin care se solicită peste 500 de milioane de euro, iar până acum s-au semnat 188 de contracte de finanţare cu peste 207 milioane de euro, şi mă refer doar la sumele nerambursabile. Se află de asemenea în evaluare 122 de aplicaţii. Ritmul este foarte mare, noi am făcut pionierat, pentru că acum proiectele se depun online, nu se mai depun pe suport hârtie. Platforma electronică nu funcţiona foarte bine de la început, şi acesta a fost un motiv de întârziere. Cei care au creat programul nu aveau experienţă în evaluarea şi contractarea proiectelor, şi am semnalat Ministerului Fondurilor Europene în permanenţă problemele, dar am ajuns în fine la performanţa semnării acestui număr destul de mare de contracte. Pentru prioritatea 2.2. a programului am avut proiecte în proporţie de 360% faţă de suma alocată, şi în momentul de faţă avem bani pentru a finanţa absolut tot portofoliul de proiecte. Toate proiectele depuse vor fi finanţate, am şi scrisoarea de la minister în acest sens. Se fac eforturi extraordinare atât din partea noastră, cât şi din partea beneficiarilor, pentru că în etapa de contractare trebuie să ne aducă foarte multe documente, dar satisfacţia va fi foarte mare, pentru că vorbim despre granturi de până la un milion de euro pentru fiecare proiect.

 

Impact real: Mai există măsuri care finanţează mediul de afaceri?

 

Marilena Bogheanu: Prioritatea 2.1 finanţează în continuare microîntreprinderile. Am contractat o parte destul de mare dintre proiecte, dar sunt la minister, în diverse faze de avizare, fondurile cerute sunt cam la 138%, atât a fost solicitat deocamdată, dar sperăm să urmeze o relansare a proiectului, astfel încât să avem cel puţin 150% faţă de suma alocată, deci veştile sunt foarte bune. Acum ne îndreptăm către axele programului care finanţează administraţiile publice locale, şi o noutate o reprezintă sprijinirea acelor acţiuni care se referă la eficienţa energetică. În perioada trecută s-a lansat o schemă-pilot referitoare la reabilitarea energetică a blocurilor de locuinţe. Aceste clădiri rezidenţiale se reabilitează cu fonduri europene, aplicant este primăria şi se pot accesa până la 5 milioane de euro pentru fiecare proiect în parte. Axa 6 este dedicată consiliilor judeţene, pentru reabilitarea drumurilor judeţene sau realizarea de poduri, podeţe, mai sunt acele perdele pentru zone verzi care să protejeze mediul, staţii de autobuz, terasamente, piste de biciclete şi trotuare. Aici avem o sumă alocată de 95 de milioane de euro. Am semnat un contract cu Consiliul Judeţean Gorj şi mai sunt 3 aplicaţii ale Consiliului Judeţean Vâlcea. Vom reuşi performanţa extraordinară de a ajunge la 210 milioane de euro contractate, faţă de 95 de milioane, adică avem o dată şi ceva în plus faţă de suma iniţială. Vorbim despre 379 de kilometri de drumuri judeţene şi de zona adiacentă lor. Se va realiza o reţea importantă de transport rutier în regiunea noastră. Sigur că ne-am fi dorit şi mai mulţi bani, dacă se putea, dar proiectul rezolvă acele situaţii care aveau nevoie de finanţare.

 

Impact real: Există şi proiecte dedicate turismului?

Marilena Bogheanu: Axa 7 susţine turismul, iar banii sunt alocaţi pentru autorităţile publice locale din staţiunile turistice şi staţiunile balneare. Noi avem în regiune mai multe staţiuni balneare în judeţul Vâlcea, respectiv Băile Govora, Băile Olăneşti sau Călimăneşti Căciulata, dar avem şi staţiunile turistice Voineasa şi Horezu. În judeţul Gorj avem Baia de Fier şi Săcelu, iar în Mehedinşi localitatea Bala. Există o sumă alocată de aproape 12 milioane de euro, care nu este foarte mare, dar sunt proiecte care pot atinge valoarea de 5 milioane de euro. Practic, activităţile din cadrul fiecărui proiect se referă la dezvoltarea infrastructurii în turismul balnear. Este vorba despre străzi în staţiuni, reţele de captare şi transport, parcuri balneare, reţele de creare de baze de tratament, dezvoltarea infrastructurii publice la scară mică, pentru valorificarea atracţiilor turistice.

 

Impact real: Ce domenii se finanţează prin celelalte axe ale programului?

 

Marilena Bogheanu: Axa 8 este foarte complexă, se referă la infrastructura de sănătate şi la cea socială. Şi în perioada trecută programul a finanţat ambulatorii de specialitate. În judeţul Vâlcea, tot Spitalul Judeţean Vâlcea a beneficiat de o sumă de peste 14 milioane de euro. Axa 9 se referă la comunităţi defavorizate şi se adresează zonelor urbane cu peste 20.000 de locuitori. Proiectele pot ajunge la 5 milioane de euro. Vor fi eligibile investiţii în infrastructura de locuire, construcţie, reabilitare, modernizarea locaţiilor sociale, în infrastructura de sănătate şi servicii sociale, amenajarea spaţiului urban degradat, şi anume modernizarea de clădiri pentru activităţile sociale, culturale, de agrement şi sport, investiţii în infrastructura de educaţie, centre pentru modernizarea şi crearea spaţiilor publice. Axa 10 a programului se adresează îmbunătăţirii infrastructurii educaţionale, şi prin aceasta se finanţează construirea, reabilitarea, modernizarea creşelor şi a grădiniţelor. Din nou sunt eligibile aceste locaţii, iar axa are alocată suma de peste 31 de milioane de euro pentru învăţământ obligatoriu, construcţia, reabilitarea, modernizarea şcolilor cu clasele 1-8, pentru învăţământ profesional şi tehnic şi învăţământ universitar, şi anume campusuri universitare. Axa 12 este adresată asistenţei tehnice, iar axa 11 se referă la cadastru şi înregistrarea imobilelor în zonele selectate.

Ramona BĂLTEANU

Alina MONEA

 

 

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

ianuarie 2018
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...