Lună: ianuarie 2018
Pârtia de schi de la Voineasa ar putea fi administrată tot de firma Acomin
Faptul că pârtia de schi de la Voineasa a rămas închisă până acum a declanşat un scandal de proporţii la Voineasa. Proprietarii pensiunilor din zonă s-au revoltat, afirmând că turiştii
Read MoreMarilena Bogheanu: „Faţă de perioada trecută, POR are alocate 725 de milioane de euro, doar fonduri europene”
Doamna Marilena Bogheanu, director general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia a avut amabilitatea de a acorda un interviu pentru Impact real referitor la felul cum s-a derulat
Read MoreAflat în vacanţă parlamentară, deputatul Vasile Cocoș continuă întâlnirile cu cetăţenii în teritoriu
Chiar dacă vacanța parlamentară se va încheia abia la sfârşitul lunii, acest lucru nu însemnă că toţi aleşii români se află în concedii de lux. Pentru a se întoarce la
Read MorePas mare spre Europa!
HCM Rm.Vâlcea a obținut duminică seara o victorie mare la Cisnădie, scor 21-18 pe terenul unei rivale în lupta pentru un loc în cupele europene. Mai nimic nu a mers
Read MorePesceana, aşezarea veche, cu rădăcini în lumea dacică
Menţionate într-un hrisov din vremea lui Radu de la Afumaţi, satele comunei Pesceana: Lupoaia, Ursoaia, Roeşti, Pesceana, Cermegeşti şi Negraia, aşezate într-o ordine anume, ca nişte mărgele de-a lungul Văii
Read MoreAlexandru Dediu: „Păuşeştiul este o aşezare de poveste”
Aşezată sub protecţia codrilor seculari, ferită de zgomotul şi graba unui nu prea îndepărtat trai citadin, localitatea Păuşeşti Măglaşi a cunoscut o puternică dezvoltare de-a lungul întregii sale istorii Aflată
Read MoreProiecte noi în comuna Mălaia
Primarul Gabriel Ţolea a obţinut finanţarea primului proiect din ultimii zece ani, pentru comuna Mălaia La finele anului, primarul localităţii Mălaia are motive de bucurie, pentru că a obţinut finanţarea,
Read MoreMănăstirea Mamu conferă identitate comunei Lungeşti
Lungeştiul se poate lăuda cu lăcaşele de cult, de care localnicii sunt foarte ataşaţi Mănăstirea Mamu, zidită între anii 1695-1696 de voievodul martir Constantin Brâncoveanu se află pe Valea Mamului,
Read More
Comentarii recente