Mintea cea de pe urmă: Gutău revine asupra deciziei de majorare a taxelor şi impozitelor, şi a comasării celor două licee

 Breaking News
Mintea cea de pe urmă:   Gutău revine asupra deciziei de majorare a taxelor şi impozitelor, şi a comasării celor două licee
februarie 12
08:46 2018

Săptămâna trecută a fost una de foc pentru primarul Mircia Gutău. Miercuri, 7 februarie a avut loc dezbaterea publică asupra bugetului pentru anul 2018 al municipiului Râmnicu Vâlcea, la care edilul a trebuit să dea explicaţii în faţa râmnicenilor cu privire la mărirea taxelor şi impozitelor cu până la 40%. În dimineaţa zilei de joi, 8 februarie acesta a fost convocat de prefectul Florian Marin pe tema procesului de reorganizare a reţelei şcolare din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde a trebuit să explice din nou, public, motivul desfiinţării celor două licee, Oltchim şi Henri Coandă. Pe ultima sută de metri, Gutău a dres busuiocul şi a revenit asupra deciziilor capitale care i-ar fi adus mari prejudicii „electorale”, în următoarea perioadă.

 

Gutău reduce taxele mărite cu 25%

 

Pe 7 februarie, la Cinematograful Geo Saizescu din Ostroveni a avut loc dezbaterea publică asupra bugetului pe 2018 al municipiului Râmnicu  Vâlcea, la care au participat toţi cei interesaţi de dezvoltarea viitoare a Râmnicului. Bugetul pentru anul în curs este prognozat la 193.517.000 de lei. Criticile aduse în ultima perioadă atât de opoziţie, cât şi de agenţii economici din Râmnicu Vâlcea cu privire la mărirea taxelor şi impozitelor cu până la 43% l-au determinat pe primarul Mircia Gutău să revină asupra deciziei. Anunţul a fost făcut de edil chiar la începutul dezbaterii pe tema bugetului: „Am majorat taxele şi impozitele pentru a recupera ceva din pierderile suferite de buget prin revoluţia fiscală. Fiecare localitate din România are pierderi, dar ele sunt cu atât mai mari, cu cât oraşul este mai mare. Vreau să vă spun că nu am stat cu mâinile în sân. Am convocat o adunare a Asociaţiilor Municipiilor din România, unde au fost prezenţi toţi primarii de municipii din ţară. Ne-am dus la Guvern şi am purtat discuţii cu ministrul finanţelor. Domnul ministru Eugen Teodorovici ne-a promis că va aloca la rectificarea din iulie municipiului Râmnicu Vâlcea mai multe miliarde de lei vechi pentru a compensa aceste pierderi. Avem această garanţie, deoarece a crescut gradul de absorbţie a fondurilor europene şi vor rămâne bani de acolo. De aceea, luăm măsura să mai micşorăm din taxe şi impozite care, în opinia noastră, nu sunt exagerat de mari. Prin această decizie ni s-a redus bugetul local cu 70 de miliarde de lei vechi, bani pe care sperăm să-i primim în vara”, a spus Mircia Gutău.

 

 

Cele două licee nu se mai desfiinţează

 

La şedinţa de dialog social la care au participat toţi factorii implicaţi în procesul de reorganizare a reţelei şcolare din municipiul Râmnicu Vâlcea, edilul Râmnicului a ţinut să explice, încă o dată, de unde a pornit ideea comasării celor două licee, Oltchim şi Henri Coandă, invocând numărul mic de elevi şi cheltuielile inutile cu întreţinerea, pe care le suportă primăria.

 

„Ideea de a se face această reorganizare a învăţământului a venit strict din necesităţile învăţământului din municipiul Râmnicu Vâlcea. Învăţământul este făcut pentru elevi, nu pentru profesori. Nu trebuie să ne ascundem după deget şi să nu vedem care sunt neregulile din învăţământul vâlcean. Sunt şcoli care au grad de ocupare de 40%, 47%, 50% sau 60%. Făcând o inventariere a tuturor şcolilor din municipiu am văzut excedentul de spaţiu care rămâne. Coroborat cu propunerea pe care mi-a făcut-o Facultatea de stat din Piteşti, de a ne ceda terenul de 25 de ha cu clădire cu tot de la Unitatea Militară de la Vlădeşti în schimbul construcţiilor de la Liceul Oltchim s-a ajuns la concluzia că, dacă cele două licee ar fi fost distribuite în alte licee tot nu se umple spaţiul gol”, a declarat Mircia Gutău. Totodată, primarul s-a arătat deranjat şi de atitudinea unor profesori de la Liceul de Arte, care nu au fost de acord să se mute din centrul Râmnicului în cartierul Nord: „M-a deranjat poziţia unor profesori de la Liceul de Arte care au spus că ei funcţionează în centru şi cum să meargă ei până în Nord. Şi atunci, decizia pe care am luat-o este următoarea: Liceul de Arte va rămâne acolo şi va trebui să se zbată singuri să se autorizeze. Vom da bani pe cap de copil, şi vă spun din start că nimeni nu le va da autorizaţie pentru cei 700-800 de copii care sunt acolo, şi atunci se vor restructura singuri. E treaba lor!” – a mai precizat Gutău.

 

 

O hotărâre de Guvern ar putea păstra liceele în funcţiune

 

Împiedicarea desfiinţării celor două licee menţionate depinde însă de o hotărâre de Guvern, prin care Guvernul României trebuie să dea în administrare Primăriei Râmnicului cele 25 de hectare de la Unitatea Militară de la Vlădeşti. Gutău a ţinut să menţioneze că, în cazul în care această hotărâre nu va fi dată, atunci comasarea se va face cu certitudine: „Doamna director mi-a cerut să-i dau voie să negocieze cu cei de la Piteşti. I-am spus că are tot sprijinul meu. Au discutat acolo şi au venit cu o hârtie (…) Noi am început deja procedura pentru Hotărârea de Guvern, iar după ce va apărea în Monitorul Oficial, abia atunci voi fi de acord cu toate condiţiile. Cei de la Piteşti vor schimbul spaţiului de la Oltchim cu terenul de la Unitatea Militară. Noi vom face un cartier pe cele 25 de hectare de la Unitatea Militară, iar ei s-au angajat că ţin în spaţiu Liceul Oltchim. Aşadar, din punctul meu de vedere, problema este rezolvată. Am rezolvat pe toată lumea”, a mai spus Gutău.

 

Ramona BĂLTEANU

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Saltelele care îți amintesc de somnul dulce al copilăriei

Cea mai frumoasă perioadă a vieții oamenilor este, în cele mai multe cazuri, copilăria. Atunci când îți aduci aminte de copilărie rememorezi inevitabil fel și fel de momente, jocuri, prietenii, școală, grădiniță, dar și somnul dulce care pe atunci nu prea îți surâdea, dar pe care acum ți-l dorești înzecit.

Cheia unui dormitor vintage – Noptiere și dulapuri din lemn masiv

Trăim în era în care două curente estetice se bat pentru supremație: modernism versus vintage. În timp ce unii preferă atmosfera rece și minimalistă a stilului contemporan, alte persoane s-au săturat de acest cadru.

Dotări importante din saloane și alte unități – rolul unui scaun nu trebuie subestimat

Scaunele, în varianta lor simplistă și aparent banală, sunt mai importante decât am crede. Ele fac diferența între a aștepta minute bune și nerăbdarea de a pleca.
Îndeosebi femeile se remarcă ca fiind public fidel și constant al magazinelor de încălțăminte. Nu din nevoie, ci din dorința de a potrivi mereu alte și alte tipuri de pantofi la ținutele diverse pe care le adoptă, acestea își doresc varietate.

 

Sfaturi FASHION pentru BARBATII DE SUCCES

Simti nevoia unei schimbari in garderoba ta, dar nu stii de unde sa incepi? Ti-ai dori sa ai un look mai stilat, imbinand eleganta cu diverse particularitati ale stilului casual?

Stirile pe zile

februarie 2018
L Ma Mi J V S D
« ian.   mart. »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...