Sorin Romcescu: „Aşteptăm şi noi PNDL-3, să vedem ce proiecte mai putem accesa”

 Breaking News
Sorin Romcescu: „Aşteptăm şi noi PNDL-3, să vedem ce proiecte mai putem accesa”
februarie 12
08:50 2018

Localitatea Slătioara a ajuns la un alt nivel în ceea ce priveşte infrastructura din localitate. Aici nu se mai poate vorbi, ca în alte localităţi, de introducerea sistemului de alimentare cu apă sau despre canalizare. În privinţa drumurilor care străbat localitatea, o reţea de peste 100 de kilometri, primarul localităţii Slătioara, Sorin Romcescu a ajuns la performanţa de a mai avea de modernizat ultimii 10 kilometri. În acest sens, administraţia locală a întocmit şi depus trei proiecte la Ministerul Dezvoltării, în vederea finanţării prin PNDL-2. Astfel, social-democratul a reuşit să obţină finanţare pentru un proiect care cuprinde asfaltarea a 4 kilometri de drumuri în satul Goruneşti.

Însă, de acum înainte, prioritară va fi infrastructura turistică a localităţii. Administraţia locală are în vedere amenajarea unui parc de agrement, dar şi a unui ştrand cu apă sărată, proiecte care vor lua calea fondurilor europene. Primarul Sorin Romcescu nu renunţă nici la micile investiţii şi căuta orice variantă pentru a aduce cât mai multe fonduri în localitate: „Vom avea şi infrastructura în vedere, însă de acum înainte, prioritară va fi dezvoltarea turistică a localităţii. Noi suntem la ultimii kilometri de drumuri de asfaltat, pentru care avem încă trei proiecte depuse. Unul a intrat la finanţare şi mai aşteptăm să fie finanţate şi celelalte două, şi încă un proiect pentru modernizarea unor punţi pietonale. În urma precipitaţiilor abundente din 2016 au fost afectate şapte punţi pietonale, unele pe care se poate trece şi cu maşina şi care necesită reabilitare. De asemenea, mai avem un proiect pentru modernizarea iluminatului public. Aşteptăm şi noi PNDL-3, să vedem ce mai putem accesa din toate aceste proiecte. Nu sunt investiţii urgente, dar sunt necesare, în viitorul apropiat. Cu siguranţă, ne vom focaliza atenţia în continuare pe accesarea fondurilor europene”, ne-a declarat primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu.

 

Ramona BĂLTEANU

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

Ce presupun achizițiile imobiliare? Tot mai mulți sunt cei care se decidă să investeasă într-o locuință pentru că sentimentul de a te întoarce acasă se dorește a fi simțit de fiecare.

Totul despre apa alcalină – beneficii și efecte asupra organismului

Sângele uman are un pH ușor alcalin, acesta încadrându-se între 7,35 și 7,45! Este necesară menținerea corespunzătoare a acestuia, deci corpul trebuie să ridice valorile respective, eliminând aciditatea din organism în vederea menținerii unui pH alcalin.

7 sfaturi pentru a evita o decizie gresita sau la intamplare

Durerea pierderii unei persoane apropiate este sfasietoare si este intensificata de toate amintirile care se reaprind in acel moment in suflet si in minte.

Unika – 10 ani de experiență și tradiție românească

Anul acesta se împlinesc 10 ani de existență a unei firme românești care a reușit să îmbine cu succes tradiția cu modernismul.

Esti antreprenor la inceput de drum? Iata 3 MITURI de care sa te feresti!

Daca tocmai ai pus bazele unei afaceri, te poti numi un curajos antreprenor. Aceasta orientare profesionala nu este pentru oricine si, de aceea, trebuie sa te simti mandru de reusitele tale.

Stirile pe zile

februarie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...