Termen prelungit pentru reţeaua de canalizare, la Bujoreni

 Breaking News
Termen prelungit pentru reţeaua de canalizare, la Bujoreni
februarie 12
11:56 2018

 

Primarul social-democrat din Bujoreni spune că a fost nevoit să semneze, cu acordul Fondului de Mediu, un act adiţional de prelungire a contractului de finanţare şi a lucrărilor privind proiectul de înfiinţare a reţelei de canalizare până în luna iunie 2018. Investiţia trebuia finalizată în luna octombrie 2017: „Sperăm să fie ultima prelungire. Nici nu vom mai putea face o alta, după cum ne-au atras atenţia cei de la Fondul de Mediu. Proiectul este realizat în procent de 60%. În schimb pot să spun că, la un obiectiv important din proiect vom renunţa, ceea ce va face ca procentul de realizare sa fie mai mare. Apavil ne-a solicitat să renunţăm la staţia de epurare care are o valoare mare, fiindcă s-a găsit o altă cale de legătură între cele două zone în care se execută canalizarea. Astfel, din punctul Bogdăneşti se va schimba soluţia tehnică, făcându-se racordare printr-o conductă de refulare cu staţii de pompare care fac legătura către oraş, prin satul Olteni. Societatea Apavil ne-a solicitat să renunţăm la această staţie de epurare, astfel că toată canalizarea de acolo trebuie adusă în satul Olteni. În momentul în care renunţăm la această staţie, care costă aproximativ 15 miliarde de lei, se va ridica procentul de realizare mult mai mult, dar asta după ce AFM ne va aproba această notă de renunţare, iar în limita a 20% din contract putem să facem alte reorganizări”, a declarat primarul.

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Saltelele care îți amintesc de somnul dulce al copilăriei

Cea mai frumoasă perioadă a vieții oamenilor este, în cele mai multe cazuri, copilăria. Atunci când îți aduci aminte de copilărie rememorezi inevitabil fel și fel de momente, jocuri, prietenii, școală, grădiniță, dar și somnul dulce care pe atunci nu prea îți surâdea, dar pe care acum ți-l dorești înzecit.

Cheia unui dormitor vintage – Noptiere și dulapuri din lemn masiv

Trăim în era în care două curente estetice se bat pentru supremație: modernism versus vintage. În timp ce unii preferă atmosfera rece și minimalistă a stilului contemporan, alte persoane s-au săturat de acest cadru.

Dotări importante din saloane și alte unități – rolul unui scaun nu trebuie subestimat

Scaunele, în varianta lor simplistă și aparent banală, sunt mai importante decât am crede. Ele fac diferența între a aștepta minute bune și nerăbdarea de a pleca.
Îndeosebi femeile se remarcă ca fiind public fidel și constant al magazinelor de încălțăminte. Nu din nevoie, ci din dorința de a potrivi mereu alte și alte tipuri de pantofi la ținutele diverse pe care le adoptă, acestea își doresc varietate.

 

Sfaturi FASHION pentru BARBATII DE SUCCES

Simti nevoia unei schimbari in garderoba ta, dar nu stii de unde sa incepi? Ti-ai dori sa ai un look mai stilat, imbinand eleganta cu diverse particularitati ale stilului casual?

Stirile pe zile

februarie 2018
L Ma Mi J V S D
« ian.   mart. »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...