Fonduri europene pentru modernizarea şi reabilitarea şcolilor din Bălceşti

 Breaking News

Fonduri europene pentru modernizarea şi reabilitarea şcolilor din Bălceşti

Fonduri europene pentru modernizarea şi reabilitarea şcolilor din Bălceşti
februarie 23
07:38 2018

 

Primarul Bălceştiului spune că diminuarea procentului care revine administraţiei locale din impozitul pe venit faţă de anul 2016 lasă Bălceştiul aproape fără nic iun ban la buget. În aceste condiţii, investiţiile locale nu vor fi posibile decât din fonduri europene.

Primăria Bălceşti va demara un program de renovare, modernizare şi reabilitare a două unităţi de învăţământ preuniversitar din oraş, investiţie finanţată din fonduri europene. În acest sens se va dezvolta un proiect în vederea accesării fondurilor europene, pe Axa 13,  POR, pentru îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale, care include modernizarea liceelor tehnologice şi şcolilor profesionale: „Acest proiect va include modernizarea clădirii liceului din localitate, unde cândva a fost internatul de băieţi, fiindcă în prezent acoperişul este într-un stadiu avansat de degradare şi plouă în interior. Aici se va construi inclusiv o mansardă, unde se va amenaja o sală de conferinţe, dar şi o sală de clasă. La şcoala profesională vom face o extindere a clădirii pentru amenajarea a trei ateliere. Ambele locaţii se vor moderniza, inclusiv interioarele, unde se va schimba parchetul şi tocăria. Şcolile vor fi dotate cu mobilier şi materiale didactice adecvate activităţilor educaţionale. Este un proiect amplu, în cadrul căruia se vor amenaja şi căile de acces spre ambele clădiri. Încă nu ştim valoarea necesară proiectului, dar axa ne permite să absorbim fonduri de la 100 de mii de euro, până la 5 milioane de euro. În prezent proiectul este în faza de documentaţie. Măsura s-a deschis pe data de 4 ianuarie şi se va închide pe data de 4 mai”, a completat primarul din Bălceşti, Constantin Aleca.

Constantin Aleca: „Anul acesta avem zero lei la buget”

 

Cum fondurile guvernamentale pentru dezvoltarea oraşului Bălceşti s-au dovedit ineficiente, prioritatea noii administraţii o reprezintă proiectele cu finanţare europeană. Despre implementarea acestora la nivelul oraşului ne-a vorbit Constantin Aleca, primarul din Bălceşti, afirmând că sunt unica şansă de a reconstrui aşezarea. Primarul subliniază faptul că, prin deschiderea noilor axe de finanţare sunt fonduri care vin de la Uniunea Europeană pentru toate domeniile, însă trebuie multă muncă, implicare, dar şi o accelerare a documentaţiilor pentru obţinerea sigură a finanţărilor în acest sens. Dacă anii trecuţi, pentru oraşele mici, absorbţia fondurilor europene pentru proiectele de dezvoltare a zonelor respective era aproape inexistentă, acum angajaţii Primăriei Bălceşti lucrează la proiecte care privesc dezvoltarea oraşului, şi nu sunt puţine: „Dezvoltarea oraşului se poate face din fonduri europene, şi spun asta deoarece Guvernul ne-a alocat prin PNDL-2 numai 13 miliarde de lei vechi, iar la buget anul acesta avem zero lei, pentru că procentul din impozitul pe venit care ne revine a fost diminuat faţă de încasările din 2016. Accesarea fondurilor externe a devenit însă accesibilă şi pentru oraşele mici. În acest sens s-au deschis noi axe de finanţare, iar oraşul Bălceşti se pliază condiţiilor impuse de programele europene”, a subliniat primarul liberal din Bălceşti.

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

februarie 2018
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...