Criza masei lemnoase, dezbătută la Râmnicu- Vâlcea cu ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneș

 Breaking News
Criza masei lemnoase, dezbătută la Râmnicu- Vâlcea cu ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneș
martie 03
08:29 2018

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a participat, pe 2 martie 2018, la Râmnicu Vâlcea, la o sesiune de consultări publice cu reprezentanți ai autorităților publice și factori interesați din domeniul privat, cu responsabilități în domeniul gestionării fondului forestier, în vederea evaluării problemelor din domeniu. La reuniune au participat reprezentanți ai proprietarilor de păduri, administratori ai pădurilor, reprezentanți ai sectorului de exploatare a lemnului, ai industriei de prelucrare primară și ai industriei mobilei, din regiunile de Dezvoltare Sud Vest. Interesaţi de acest subiect au fost şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, dar şi parlamentarii vâlceni PSD, prezenţi în sală, în timpul dezbaterilor.

„Este a treia consultare publică – după întâlnirile similare desfășurate la Bistrița şi Suceava cu invitați din regiunile de dezvoltare Nord – Vest și Centru, respectiv Nord Est. Întâlnirea de astăzi face parte dintr-un amplu proces de consultări publice inițiat de Ministerul Apelor și Pădurilor. Criza de resursă de masă lemnoasă, cu efect dublu în criza lemnului de foc și aprovizionarea cu resursă a industriei lemnului, creșterea ne-sustenabilă a prețului resursei de masă lemnoasă, subfinanțarea sectorului forestier, supra-reglementarea activităților din domeniu, sunt principalele probleme semnalate de participanții la reuniune”, a declarat prefectul judeţului Vâlcea, Florian Marin.

În cadrul dezbaterilor, Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș a declarat: „Suntem aici să identificăm, împreună, problemele cu care se confruntă acest sector strategic al României. Și nu sunt puține. De aceea, voi depune toate eforturile ca procesul consultativ, cu toți factorii responsabili, să se desfășoare cât mai rapid cu putință, eficient, pentru a veni cu soluții reale, fundamentate, care să poată fi asumate și să întrunească un consens cât mai larg.”

La sesiunea de la Vâlcea a consultărilor regionale, dintre reprezentanții Ministerului Apelor și Pădurilor și ai sectorului silvic, au participat peste 80 de invitați, din județele Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Caraş Severin, Timiş şi Arad.

Ramona BĂLTEANU

 

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Îndeosebi femeile se remarcă ca fiind public fidel și constant al magazinelor de încălțăminte. Nu din nevoie, ci din dorința de a potrivi mereu alte și alte tipuri de pantofi la ținutele diverse pe care le adoptă, acestea își doresc varietate.

 

Sfaturi FASHION pentru BARBATII DE SUCCES

Simti nevoia unei schimbari in garderoba ta, dar nu stii de unde sa incepi? Ti-ai dori sa ai un look mai stilat, imbinand eleganta cu diverse particularitati ale stilului casual?

Cât de mult se pune preț pe serviciile de curățenie în zilele noastre

Dispunem de femei de serviciu pentru zone de birouri sau scări de bloc, dar pentru spațiul intim ne gândim că ne descurcăm și singuri.

E toamna, deci e timpul pentru renovari! Iata cateva idei pentru design-ul casei tale

De acum inainte, vremea tomnatica si ploioasa te va indemna sa stai mai mult in casa. Pentru ca acesta este sezonul schimbarilor si al noilor proiecte, probabil deja te gandesti cum sa renovezi si ce schimbari sa mai faci in locuinta, pentru un design nou, de sezon.

Doza de adrenalina a contemporaneitatii

Esti o persoana moderna, cu o agenda mereu plina? Iti doresti mereu lucruri noi, pe care sa le descoperi? Iti place imprevizibilul?

Stirile pe zile

martie 2018
L Ma Mi J V S D
« feb.   apr. »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...