Într-un joc amical disputat sâmbătă pe terenul sintetic din Zăvoi, Viitorul Dăești a învins cu 2-1 pe Flacăra Horezu.

Ocupanta locului 3 în Superligă, Viitorul Dăești a învins cu 2-0 pe liderul Flacăra Horezu, într-un joc amical disputat în Zăvoi, ultimul pentru cele două echipe înaintea reluării campionatului.

Cele două goluri ale Viitorului a fost reușite de Bârlogeanu. ”Lupu” a mai marcat și a treia oară, reușita fiind însă anulată pentru ofsaid. De la Dăești au lipsit Bunescu, Moldoveanu (accidentați) și Neacșu (învoiți), iar de la Horezu au absentat Matache, Dinu (învoiți) și Samson (gripat).

Antrenorul echipei Viitorul Dăești, Cosmin Ursu speră în continuare la titlul județean, mai ales că și sezonul trecut a recuperat în a doua parte a campionatului o diferență mare față de Posada Perișani. ”Am jucat bine cu Horezu, sunt mulțumit, ne-am simțit bine pe teren, ne-am acomodat bine. Am jucat 5 amicale în această iarnă și în toate jocurile au evoluat bine băieții, se spune că victoriile aduc victorii.  Horezu e echipă bună, dar campionatul se joacă încă, să vedem ce se întâmpla în a doua etapă, Flacăra-Cozia, un egal ne-ar avantaja E greu să ajungi pana la baraj, dar acolo e și mai greu, ne bucuram că Vâlcea a picat cu Teleorman, dar nu ști ce echipă au adversarii.  Anul asta ar trebui să cam promoveze cineva din Vâlcea, că nu mai avem fotbal și nu ai unde să vezi, în Rm. Vâlcea nu joacă decât Chimia pe Hidro  și SCM republicani în Zăvoi”  ne-a declarat în exclusivitate Cosmin Ursu.

De cealaltă parte, Horezu a scârțâit în testele din această iarnă, dar antrenorul-jucător Adrian Popa nu a avut niciodată lotul complet, excepție făcând amicalul de la Bradu, câștigat pe terenul unei echipe de Liga a III-a. Cu un lot restrâns numeric, Flacăra pare că suferă atunci când are 2-3 jucători de bază absenți.

Datorită vremii nefavorabile, AJF Vâlcea a amânat cu o săptămână reluarea campionatului, astfel că Superliga programează etapa 17 pe 10 martie. Din sezonul regular mai sunt de jucat șase etape, după care primele șase clasate intră în play-off cu punctajul total.  Echipele din Superligă și Liga a IV-a pot face transferuri până la data de 8 martie.

Flacăra: Hârșu – Gheorghescu, Șcheau, I.Vladu, Covalschi –  Ov.Popescu, Precup – Ad.Popa, Nistor, Oprescu – Verdeș. Au mai jucat Stănică, Georgescu, Simeanu

Dăești: D.Geantă – Stanciu, Nicolaescu, Preda, Fistogeanu – Bucei, Pașoi, Hera, Bârlogeanu – Pușcatu, Filipoiu. Au mai jucat Rizea, Codin, Tănăsie, Pătularu, Melcea.

 

Program etapa 17 Superligă, 10 martie:

Unirea Tomșani – Flacăra Horezu

Oltețul Alunu – Viitorul Dăești

FC Băbeni – Oltețu Bălcești

Lotru Brezoi – CS Mădulari

Cozia Călimănești – Voința Orlești

Minerul Costești – SCM Rm.Vâlcea

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *