Alexandru Dediu: „Chiar dacă ne bazăm pe un buget mai mic în 2018, nu vor fi în pericol investiţiile”

 Breaking News

Alexandru Dediu: „Chiar dacă ne bazăm pe un buget mai mic în 2018, nu vor fi în pericol investiţiile”

Alexandru Dediu: „Chiar dacă ne bazăm pe un buget mai mic în 2018, nu vor fi în pericol investiţiile”
martie 19
08:10 2018

Primarul localității Păușești-Măglași, Alexandru Dediu a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat stadiul lucrărilor aflate în derulare în localitate, precum si  obiectivele pe termen scurt în vederea  îmbunătățirii infrastructurii. Cum va fi bugetul anul acesta, când vor demara proiectele finanțate pe fonduri guvernamentale, dar si ce strategie va adopta pentru promovarea turistică a localității, aflăm în rândurile de mai jos

 

Impact real: Ce noutăţi ne aduceţi despre proiectele finanţate prin PNDL-2? Când vor începe, efectiv, lucrările?

 

Alexandru Dediu: Pe 5 martie am fost la Ministerul Dezvoltării şi am semnat cele trei contracte aprobate în vederea finanţării prin PNDL-2. Este vorba de reabilitarea şcolii de la Valea Cheii, reabilitarea şi modernizarea dispensarului medical şi extinderea reţelei de alimentare cu apă în satul Coasta pe o lungime de 2.5 km. Deja am pregătit documentaţiile şi săptămâna viitoare le vom ridica în SEAP pentru organizarea licitaţiilor. Sperăm să nu avem contestaţii, să se înscrie la licitaţii firme serioase, cu potenţial financiar, astfel încât să reuşim să demarăm lucrările cel târziu  la sfârşitul lunii mai. Dacă lucrările decurg conform graficului, probabil vom putea finaliza cele trei proiecte în toamna acestui an.

 

Impact real: Pe ce buget se va baza comuna Paușești-Măglași anul acesta?

 

Alexandru Dediu: Şi eu mă număr printre cele nouă localităţi care au primit „zero” lei pentru echilibrarea bugetului din sume defalcate din TVA, dar să sperăm că Guvernul va mai face o rectificare în luna iunie, aşa cum a promis, astfel încât să asigurăm cofinanţarea proiectelor aflate în derulare, salariile şi cheltuielile de funcţionare la unităţile administrative de pe raza localităţii. Am avut excedent bugetar la sfârşitul anului 2016, am avut în cont 2.7 milioane euro pentru construirea podului pe situaţii de urgenţă din zona satului Pietrari. Pentru această lucrare licitaţiile s-au finalizat în luna decembrie dar nu am avut timp să ne apucăm de lucrări şi să decontăm banii. Potrivit formulei de calcul, bugetul ne-a fost afectat cu 1 milion de lei. Noi avem noroc că avem câţiva agenţi economici pe raza localităţii care aduc venituri la bugetul local. Cu toate acestea, din calculele noastre, trimestrul IV nu îl avem acoperit în ceea ce priveşte salariile angajaţilor. Sperăm că, totuşi, la rectificarea din vară, să primim sumele promise de guvernanţi. Nu trebuie să disperăm, situaţii de acest gen au mai fost, am mai redus din cheltuieli şi cu o mai bună drămuire a banului public am reuşit să ne descurcăm.

 

Impact real: Ce sumă aţi primit de la Consiliul Judeţean pentru cofinanţarea proiectelor şi întreţinerea drumurilor?

 

Alexandru Dediu: Din sumele repartizate de Consiliul Judeţean, pentru întreţinerea drumurilor am primit 116.000 lei şi pentru cofinanţări şi arierate 125.000 lei, bani pe care îi vom folosi pentru amenajarea trotuarelor. După cum bine ştiţi, lucrăm încă de anul trecut, la amenajarea trotuarelor de-a lungul drumului naţional, un proiect multianual, pe care îl vom continua şi anul acesta. Să sperăm că încet-încet vom reuşi să achităm lucrările pe care le vor realiza constructorii pe raza localităţii. De exemplu, pentru cele trei lucrări pe care le avem prinse pe fonduri guvernamentale, partea noastră de cofinanţare se ridică la două miliarde lei vechi, bani pe care i-am prevăzut la începutul anului în buget. Chiar dacă bugetul este mai mic anul acesta, nu vor fi în pericol investiţiile. Ştim să cheltuim banul public, îl chibzuim şi ne reţinem de la alte cheltuieli care nu sunt strict urgente şi suntem încrezători că vom încheia şi anul 2018 cu bine, mai ales că sunt şi promisiuni de rectificări de buget. După anunţurile făcute de guvernanţi, fiecare localitate va primi sume cel puţin la nivelul anului 2017.

 

Impact real: În urmă cu câteva săptămâni, aţi fost prezent la Asociaţia Comunelor din România. Cu ce impresii aţi venit de acolo?

 

Alexandru Dediu: În fiecare an particip la Asociaţia Comunelor din România, suntem şi noi membri în această asociaţie la care participă mulţi primari din ţară şi unde avem întâlniri cu miniştri, secretari de stat şi directori ai serviciilor deconcentrate. Este un bun prilej pentru ca fiecare primar să-şi expună nemulţumirile, problemele cu care se confruntă în teritoriu, să propună modificări de legislaţie sau să primească răspunsuri la întrebările care îi apăsă chiar de la guvernanţi. De fiecare dată, plecăm cu un bagaj de cunoştinţe şi informaţii destul de bun de la această întâlnire. Nu am plecat ferm convinşi că promisiunile făcute se vor onora în totalitate însă şi guvernanţii sunt la curent cu problemele din teritoriu şi sperăm că măcar jumătate din ele să fie rezolvate. Concret, anul acesta s-au dezbătut probleme legate de legea salarizării, legea achiziţiilor publice, dar şi despre formula fiscală care afectează bugetul de anul acesta. Totodată, primarii au ridicat şi problema pensiilor de care aceştia vor beneficia în momentul în care nu vor mai fi primari.

 

Impact real: În 2018, s-au mărit taxele şi impozitele la Păuşeşti-Măglaşi?

 

Alexandru Dediu: În privinţa taxelor şi impozitelor pot spune că anumite taxe au fost mărite cu până la 10%, iar altele au scăzut poate cu mai mult de 10% şi aici mă refer la terenurile agricole. Au mai crescut puţin la construcţii, iar în rest au rămas cam la nivelul anului 2017 sau chiar mai mici pentru că din calculele noastre înregistrăm un deficit de trei miliarde lei vechi. Acest lucru se datorează modificării codului fiscal şi eliminarea anumitor taxe şi impozite prin codul fiscal.

 

Impact real: Suntem în luna martie, aţi demarat curăţenia de primăvară?

 

Alexandru Dediu: Încă de săptămâna trecută am început curăţenia de primăvară. Toaletam copacii, vom curăţa rigolele şi şanţurile, vom vopsi bordurile şi vom pregăti solul pentru plantarea florilor de primăvară. Totodată, avem o campanie de colectare a deşeurilor menajere selectiv: plastic şi hârtie. În acest sens, am început informarea cetăţenilor prin montarea a trei bannere. Pentru fiecare gospodărie vom aloca un număr de saci menajeri în care să se colecteze gunoiul şi sperăm că, de două ori pe lună, o autoutilitară va trece şi va lua sacii din faţa fiecărei gospodarii. Este o idee a noastră, pentru că întâmpinăm mari greutăţi cu sticlele de plastic aruncate pe marginea pârâurilor sau la capetele de pod şi încercăm prin această campanie să mai civilizăm populaţia pentru că viitorul nostru este, încă, puţin dezordonat din punct de vedere al colectării deşeurilor. Îmi exprim speranţa că efortul echipei de la primărie va fi sprijinit de toţi cetăţenii comunei pentru că în preajma sărbătorilor pascale localitatea să fie curată, aşa cum se întâmplă în fiecare an.

 

Impact real: Ce noutăţi ne aduceţi despre stadiul lucrărilor la Căminul cultural?

 

Alexandru Dediu: Proiectul este în plină desfăşurare, este o investiţie care se demarează prin Compania Naţională de Investiţii. Noi am semnat contractul de începere al lucrărilor în luna octombrie a anului 2017 iar proiectul are termen de finalizare 12 luni. Am purtat discuţii cu constructorii şi mi-au spus că cel târziu în luna iunie ar vrea să finalizeze lucrarea. Încercam să organizăm Ziua comunei cu aceasta investiţie finalizată. Este un proiect foarte frumos pe care ne bucurăm că în sfârşit, reuşim să-l finalizăm. Proiectul este prevăzut cu cinematograf 3D şi sala de fitness. Vom achiziţiona aparatura de fitness şi vom face şi un club al pensionarilor pentru că atât vârstnicii cât şi tineretul să aibă unde să-şi petreacă timpul liber aici, în localitate.

 

Impact real: Ce strategie aveţi pentru extinderea reţelei de gaz metan în localitate?

 

Alexandru Dediu: Extinderea reţelei de gaz metan este un proiect foarte costisitor, am înţeles că 1 km de conducta costa aproximativ 6 miliarde lei vechi. Noi avem reţea de gaz pe o distanţă de 18 km şi ar fi nevoie de extinderi, avem cereri pentru încă vreo cinci străzi, în jur de 150 de gospodarii. Am fost săptămâna trecută la Distrigaz şi am discutat să găsim împreună soluţii pentru extinderea respectivă. Mi-au transmis că vor veni în teritoriu şi dacă investiţia este una rentabila s-ar putea să cofinanţeze şi ei ceva. Până la urmă şi 10-15% cofinanţare este foarte bună. Dacă nu, oricum noi vom face în aşa fel încât să extindem reţeaua din bugetul local. Am mai avea nevoie de cel puţin 7 km de reţea pentru a mulţumi o mare parte dintre gospodarii.

 

Ramona BĂLTEANU

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

martie 2018
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...