Golestiul, devastat de alunecările de teren

 Breaking News

Golestiul, devastat de alunecările de teren

Golestiul, devastat de alunecările de teren
martie 24
08:54 2018

Localitatea Goleşti a ajuns într-o situaţia dificilă datorită alunecărilor de teren care se accentuează în fiecare zi. Situaţia trenează de mai mult timp în zonă, iar în urma adreselor făcute de administraţia locală nu a răspuns nici o instituţie sesizată: „Nimeni nu ne-a băgat în seamă până acum. Fac acest apel fiindcă în ultima vreme toate alunecările de teren din localitate s-au accentuat, iar localnicii din aceste zone stau cu teama că, într-o bună zi, pământul le va înghiţi casele. Noi vom face din nou sesizări scrise la instituţiile satului competente”, a precizat primarul din Goleşti, Dumitru Ropină.

În urma ploilor abundente două văi s-au unit, aproape cu pârâul Sâmnic. Oamenii stau cu teama că în fiecare clipă li se vor prăbuşi casele, iar noaptea dorm pe rând, cu grija că li s-ar putea întâmpla o nenorocire. Terenul a alunecat pe o suprafaţă considerabilă, iar unele locuinţe stau pe buza prăpastiei. Vieţile celor care trăiesc în satul Drăgăneşti, sunt puse în pericol la fiecare ropot de ploaie mai puternic. Primarul Dumitru Ropină spune că cetăţenii au făcut potecă la primărie, rugându-l să intervină. Din păcate, situaţia acestor familii nu pare să aibă o rezolvare prea rapidă, deoarece instituţiile abilitate privesc neputincioase la drama acestor oameni: „Zonele cele mai grave sunt în satul Blidari, adică în zona de centru a localităţii, unde avem 7 gospodării în pericol de surpare, iar în una dintre case nici nu se mai poate locui. În satul Poieniţa toată valea alunecă, şi întreaga zonă este în pericol, pământul lucrează, casele se prăbuşesc. În locurile unde alunecarea de teren era la o distanţă de 7 metri de locuinţe, acum a ajuns la doar 3 metri. Mai grav este că, în cel mai scurt timp se va ajunge să se scufunde întreaga zonă a satul Drăgăneşti. Aici terenul lucrează pe verticală”, a subliniat primarul Dumitru Ropină.

Întreaga comună este grav afectată de alunecările de teren. Atunci când plouă mai tare, tone de viitură sunt cărate la vale de pe coastele dealurilor de torentele care se formează în câteva minute. Apa vine cu o putere atât de mare încât oamenii privesc neputincioşi, iar disperarea pune de fiecare dată stăpânire pe întregul sat.

 

Dumitru Ropină: „Cad casele pe oameni, iar statul nu face nimic în acest sens”

 

Autorităţile locale stau neputincioase cu un ochi pe deal şi cu celălalt pe cetăţenii care s-ar putea trezi într-o bună zi cu casele surpate. Primarul spune că administraţia locală a trimis adrese instituţiilor abilitate în care a explicat situaţia, cerând finanţare pentru remedierea situaţiei, dar totul a fost în zadar: „Anul trecut, în urma sesizărilor făcute am reuşi să-i determinăm pe reprezentanţii Prefecturii şi Consiliului Judeţean să trimită în zonă o comisie în vederea constatării în urma căreia s-a făcut documentaţia tehnică şi devizul lucrărilor, dar totul s-a blocat la alocarea fondurilor. Eu nu dau vina pe Instituţia Prefectului sau pe Consiliul Judeţean, poate că treaba nu merge bine de la Guvern. Sunt multe case care stau să cadă pe oameni, iar statul nu face nimic în acest sens. Cetăţenii din respectivele case au ordin de evacuare şi demersurile necesare în acest sens, dar pentru mine, ca primar, asta nu este o formulă de rezolvare. În acest sens, comunitatea pe mine mă acuză, spunând că nu vreau să fac nimic şi sunt indiferent în faţa necazurilor lor. Sper să mă fac auzit”, a declarat primarul Ropină.

Preşedintele Consiliului Judeţean, invitat la Goleşti

 

Primarul se declară dezamăgit de răspunsul primit şi spune că se aştepta la mult mai mult din partea autorităţilor, cel puţin să primească un răspuns coerent: „Ceea ce am făcut este bun făcut. Din păcate, nu reuşesc să fiu înţeles de comunitate, dar în special de conducerea Consiliului Judeţean şi de toţi parlamentarii, fiindcă cer în mod expres să ne viziteze şi pe noi, în comună, dar acum, nu în 2020, pentru a ne vedea necazurile. Fac acest apel fiindcă nu vine nimeni să ne vadă necazurile. În urma solicitărilor făcute în vederea soluţionării alunecărilor de teren au venit comisii de la Prefectură, dar au plecat la fel cum au  venit, iar noi am rămas în continuare cu necazurile. Mă aşteptam la mult mai mult din partea autorităţilor. Înţeleg că poate nici dânşii nu au putere, dar mă întreb încotro ar trebui să ne îndreptăm? Unde să cerem ajutorul? Eu nu fac adrese fiindcă vreau, le transmit tuturor organelor abilitate aceste lucruri pentru că situaţia alunecărilor de teren s-a agravat, iar oamenii sunt disperaţi. Aş vrea să-l văd şi eu pe domnul preşedinte al Consiliului Judeţean că vine şi la Goleşti”, a precizat primarul Dumitru Ropină.

 

Claudia Şchiopu

 

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

martie 2018
L Ma Mi J V S D
« feb.   apr. »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...