RAJDP Vâlcea, singura Regie din ţară care mai funcţionează sub tutela Consiliul Judeţean

Constantin Rădulescu: „Anul trecut RAJDP Vâlcea a fost pe profit şi suntem singura regie din ţară care mai rezistă”

 

Unul dintre punctele de pe ordinea de zi ale şedinţei ordinare din 30 martie 2018 a Consiliului Judeţean Vâlcea a iscat discuţii aprinse între consilieri. Este vorba de proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli la Regia Autonomă de Drumuri şi Poduri Vâlcea, pe anul 2018. Prin vocea consilierului Gică Păsat, liberalii au cerut explicaţii cu privire la bugetul mai mic al Regiei fata de cel din 2017: „Bugetul din 2018 este mai mic decât cel din 2017 şi de asemenea productivitatea văd că este în scădere fata de 2017”, a fost prima intervenţia a consilierului liberal Gică Păsat. Pe considerentul „dacă tăcea filozof rămânea”, preşedintele Constantin Rădulescu i-a replicat imediat fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, afirmând că Regia de la Vâlcea este singura de acest gen din ţara care încă mai funcţionează sub tutela Consiliului Judeţean: „Anul trecut, Regia Autonomă de Drumuri şi Poduri Vâlcea a fost pe profit şi brut şi net şi suntem singura regie din ţară care mai rezistă, restul îşi vând utilajele. Anul acesta, Regia îşi propune, la fel, să realizeze profit, dar şi să câştige licitaţii în afara banilor pe care i-am alocat prin hotărârea de Consiliu Judeţean. (…) În luna mai 2018 lansăm licitaţie şi RAJDP îşi va cumpăra staţie de asfalt. De asemenea, vom avea şi staţie de betoane. Unii spun că sunt nebun şi că ce am eu de insist atât ca o societate de stat să fie performantă şi să facă profit. Şi e bine că se întâmplă lucrul acesta. RAJDP va deveni ceea ce iată că încearcă Guvernul să îşi facă şi anume o companie proprie de drumuri. Noi avem această companie şi vă spun că judeţe de lângă noi, dar şi din alte zone ale ţării mă întreabă cum să facă să-şi reînfiinţeze aceste regii. Le mulţumesc colegilor de la RAJDP pentru munca pe care o depun zi de zi în slujba oamenilor”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

 

 

Buget de 24,5 milioane lei pentru RAJDP Vâlcea, în 2018

 

Consilierii liberali au primit un răspuns şi din partea directorului RAJDP Vâlcea, Nicolae Vălimăreanu, cu privire la „La începutul anului 2017 am avut o propunere de buget, care s-a şi aprobat în Consiliu Judeţean, de 23,5 milioane de lei. Anul acesta avem un buget de 24,5 milioane lei, ceea ce înseamnă o creştere de 4% faţă de anul precedent. Nu se analizează propunerile de buget 2018 faţă de cel realizat anul anterior. Dacă anul trecut am fost pe profit cu 41% faţă de propunere, iar dacă în 2018-2019 venim cu 40% creştere, toate celelalte firme din judeţ la ce buget vor ajunge? Aşa se analizează!”, a spus directorul RAJDP Vâlcea. Răspunsul nu i-a convins însă pe consilierii liberali care s-au şi abţinut de la votul proiectului de hotărâre, însă majoritatea PSD-ALDE-PER a demonstrat încă o dată că este una solidă şi proiectul de buget al RAJDP Vâlcea a trecut cu 20 voturi pentru şi 13 abţineri.

 

Ramona BĂLTEANU

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *