Mugur Mărcoianu: Măciuca este o comună animată, cu evenimente culturale chiar de talie internaţională

 Breaking News
Mugur Mărcoianu: Măciuca este o comună animată, cu evenimente culturale chiar de talie internaţională
aprilie 02
15:23 2018

Primarul comunei Măciuca, Mugur Mărcoianu a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare, pentru modernizarea infrastructurii. Care sunt priorităţile în materie de proiecte ale administraţiei locale, ce informaţii ne aduce despre preluarea sistemului de alimentare cu apă de către Apavil, dar şi când vor începe lucrările la cel mai important proiect european din istoria localităţii, aflăm în rândurile de mai jos.

 

 

Impact real: Care este portofoliul de proiecte pe care intenţionaţi să-l realizaţi în acest an, pentru dezvoltarea localităţii?

 

Mugur Mărcoianu: Secţiunea de dezvoltare pentru 2018 este formată de proiectele prin PNDL, iar aici avem reabilitarea liceului şi a şcolii, reabilitarea celor două dispensare medicale şi ar mai fi restul, o sumă destul de mică, pentru proiectul derulat prin PNDL-1, cel privind asfaltarea drumurilor, care se apropie de final. Totodată, secţiunea dezvoltare mai este completată şi de proiectul cu finanţare europeană Centrul social pentru persoane vârstnice. Din bugetul local, anul acesta ne dorim să aducem reparaţii la drumurile de interes local şi uliţele săteşti pentru că avem mai multe tronsoane care necesită acest lucru şi până la finanţarea PNDL-3 a proiectului, pe care noi îl avem pregătit, acestea trebuie să fie întreţinute, astfel încât să fie asigurată o circulaţie normală pe aceste drumuri. Ne mai dorim să reparăm staţiile de autobuz, mai avem şi un proiect preluat de la fosta administraţie, de eficientizare a iluminatului public, pentru care plătim în continuare rate. Din bugetul local cu siguranţă vom moderniza centrul civic pe care îl vom realiza până la 15 august, de ziua comunei. Deocamdată suntem în elaborarea proiectului tehnic, iar modernizarea va însemna amenajarea unor alei pietonale, câteva locuri de parcare şi mult spaţiu verde.

 

 

Impact real: Aţi reuşit să accesaţi primul proiect european din istoria localităţii, un proiect social. Ce va însemna această investiţie pentru comunitatea din Măciuca?

 

Mugur Mărcoianu: Este vorba despre un centru social pentru persoane vârstnice care prevede înfiinţarea a trei servicii sociale: cantină socială, centru de zi şi îngrijire la domiciliu. Centrul de zi va avea o capacitate de 80 de beneficiari pe zi, cantina 50 de beneficiari şi de îngrijirea la domiciliu ar putea beneficia 20 de bătrâni. Statisticile în comuna Măciuca dau gradul de îmbătrânire al populaţiei ca fiind unul foarte ridicat, avem 35,17% populaţie care are peste 65 de ani. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ un milion de euro, iar locaţia va fi într-o fostă şcoală din satul Popeşti, care de zece ani nu mai funcţionează, fiind în prezent o locaţie dezafectată. S-a muncit foarte mult la acest proiect, pentru că aşa sunt procedurile pe fonduri europene. Din punctul meu de vedere, în special în cazul primăriilor de comună, dacă nu ai oameni specializaţi pentru accesarea fondurilor europene şi nu eşti ajutat de un consultant, este foarte greu să reuşeşti. M-am implicat total în acest proiect, sunt bucuros că am reuşit să semnez contractul de finanţare. Este primul proiect european pe care l-am depus, şi pentru care am şi primit aviz favorabil la finanţare, şi este şi primul proiect european din istoria localităţii. Au trebuit să treacă zece ani ca să putem accesa şi noi un proiect european.

 

Impact real: Localitatea Măciuca face parte din GAL Ţinutul Vinului. Ce proiecte intenţionaţi să accesaţi în următoarea perioadă?

 

Mugur Mărcoianu: Prin GAL Ţinutul Vinului încercăm să depunem un proiect privind eficientizarea iluminatului public şi montarea unor camere de supraveghere în punctele cheie ale localităţii. Este o localitate de tranzit, s-au înregistrat câteva furturi, însă infracţionalitatea este totuşi la un nivel destul de scăzut, lucru care ne bucură. În cazul iluminatului public încercăm să mărim numărul de lămpi pe led. La ora actuală, din totalul de 1.000 de lămpi, doar 400 sunt cu led. Avem un portofoliu bun de proiecte, dorinţa mea este să le implementăm corect şi la timp, să nu prelungim durata de execuţie. Totodată, îmi doresc finanţarea căminului cultural. Finanţarea cred că am obţine-o, doar că spaţiul la care ne orientam, pe terenul fostei primarii nu se pretează, adică este insuficient. Ne-ar mai trebui în jur de doi metri lăţime. Acest lucru presupune să ne orientăm, să cumpărăm terenuri, iar imediat lângă fostul sediu de primărie nu se poate, deoarece este o clădire. Am încredere că, dacă vom face dovada că avem terenul, atunci Compania Naţională de Investiţii va finanţa căminul cultural. În comuna Măciuca se întâmplă lucruri, este o comună animată, cu evenimente culturale chiar şi de talie internaţională, şi ar fi păcat să nu avem un spaţiu cultural unde să ne putem desfăşura, într-un mod decent, toate aceste evenimente.

 

Impact real: Sunteţi mulţumit de sumele alocate, la început de an, pentru plata arieratelor şi cofinanţări, de la Consiliul Judeţean?

 

Mugur Mărcoianu: Vreau să mulţumesc Consiliului Judeţean pentru aceste sume, aşa cum le-am mulţumit şi data trecută. Normal, fiecare îşi doreşte mai mult, dar sunt conştient de problemele şi necesităţile fiecărei comunităţi, dar şi de alocările de la judeţ. Atât s-a putut. Eu văd partea plină a paharului, le mulţumesc şi sperăm ca şi la celelalte rectificări să mai primim fonduri.

 

Impact real: Aţi reuşit să predaţi sistemul de alimentare cu apă şi canalizare operatorului regional Apavil?

 

Mugur Mărcoianu: Sunt puţin îngrijorat de situaţia de la Apavil pentru că, deocamdată, nu ne-au preluat, şi este nevoie de alimentare cu apă la Căminul de Neuropsihiatrie de la Popeşti. Acum probabil se întârzie şi din cauza faptului că se fac schimbări la nivel de conducere. Totodată, sunt îngrijorat şi din cauza finanţării prin POIM a localităţilor care sunt prinse în masterplanul judeţului, pentru că nu s-a depus încă cererea de finanţare. Am înţeles şi că cel mai important membru al ADI Apa nu este de acord cu modul de lucru al acestui operator regional şi sperăm ca factorii decidenţi să lucreze şi să ia decizii şi în folosul comunităţilor mici. Vedeţi, cei care am fost prinşi în masterplan nu am mai avut acces la finanţarea prin PNDL şi ar fi o mare problemă dacă acest proiect pe POIM nu ar mai ajunge să se implementeze şi să ajungă apa şi canalizarea în localităţile beneficiare, conform proiectului. Totodată, avem PUG-ul în execuţie şi fac apel şi prin intermediul dvs. ca cetăţenii să-şi exprime opiniile cu privire la acest PUG. Noi, administraţia locală, împreună cu cel care elaborează acest PUG vom avea o dezbatere publică în scurt timp, pentru a stabili limitele intravilanului şi mi-aş dori să participe cât mai mulţi cetăţeni. În 2017, PUG-ul localităţii a expirat, suntem în plină desfăşurare şi sperăm ca anul acesta să fie şi finalizat. Finanţarea este asigurată de Ministerul Dezvoltării.

 

Impact real: Cum stă localitatea Măciuca la capitolul fond funciar, o problemă parcă fără sfârşit pentru toate localităţile vâlcene?

 

Mugur Mărcoianu: Legat de fondul funciar este foarte mult de lucru, şi intenţionez să continuăm lucrările de parcelare, pentru că noi am început încă de anul trecut să facem controlul tarlalelor şi să le parcelam, să încadrăm toţi proprietarii şi, astfel, să putem înainta documentaţia pentru emiterea titlurilor de proprietate. Este un compartiment greu, sunt multe lucruri care nu s-au făcut de-a lungul anilor şi care se puteau face şi fără bani, dar asta este situaţia, încercăm să finalizăm acest proces de eliberare a titlurilor de punere în posesie şi de eliberare a titlurilor proprietate. Este greu pentru că, începând cu anul 2016, acestea se fac pe baza unor documentaţii topografice care costă. Vom colabora cu doi topometrişti autorizaţi şi sperăm să facem cât mai multe tarlale. De asemenea, pe traseul BRUA avem 11 sectoare care vor fi cadastrate anul acesta.

 

Ramona BĂLTEANU

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Saltelele care îți amintesc de somnul dulce al copilăriei

Cea mai frumoasă perioadă a vieții oamenilor este, în cele mai multe cazuri, copilăria. Atunci când îți aduci aminte de copilărie rememorezi inevitabil fel și fel de momente, jocuri, prietenii, școală, grădiniță, dar și somnul dulce care pe atunci nu prea îți surâdea, dar pe care acum ți-l dorești înzecit.

Cheia unui dormitor vintage – Noptiere și dulapuri din lemn masiv

Trăim în era în care două curente estetice se bat pentru supremație: modernism versus vintage. În timp ce unii preferă atmosfera rece și minimalistă a stilului contemporan, alte persoane s-au săturat de acest cadru.

Dotări importante din saloane și alte unități – rolul unui scaun nu trebuie subestimat

Scaunele, în varianta lor simplistă și aparent banală, sunt mai importante decât am crede. Ele fac diferența între a aștepta minute bune și nerăbdarea de a pleca.
Îndeosebi femeile se remarcă ca fiind public fidel și constant al magazinelor de încălțăminte. Nu din nevoie, ci din dorința de a potrivi mereu alte și alte tipuri de pantofi la ținutele diverse pe care le adoptă, acestea își doresc varietate.

 

Sfaturi FASHION pentru BARBATII DE SUCCES

Simti nevoia unei schimbari in garderoba ta, dar nu stii de unde sa incepi? Ti-ai dori sa ai un look mai stilat, imbinand eleganta cu diverse particularitati ale stilului casual?

Stirile pe zile

aprilie 2018
L Ma Mi J V S D
« mart.   mai »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...