14 mai 2018, zi decisivă pentru Mircia Gutău: „Sper într-o soluţie de achitare”

 Breaking News
14 mai 2018, zi decisivă pentru Mircia Gutău: „Sper într-o soluţie de achitare”
mai 11
14:48 2018

La începutul lunii aprilie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus rejudecarea procesului în urma căruia primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare. Totodată, ÎCCJ a fixat şi primul termen, 14 mai 2018, al procesului rejudecat la instanţa de recurs. Practic, Înalta Curte a aprobat cererea de revizuire a procesului depusă de către Gutău, cerere făcută după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, în noiembrie 2016, că primarului i-a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. În cadrul unei conferinţe de presă, organizată azi, 11 mai, Mircia Gutău a declarat că speră să se facă dreptate şi să fie achitat în dosarul în care este acuzat de luare de mită: „Îmi doresc foarte mult să iasă adevărul la lumină. Până acum sunt mulţumit de ce s-a întâmplat, de faptul că am câştigat la CEDO, Instanţa Supremă a casat sentinţa de condamnare şi procurorul a cerut să fie trimis dosarul către rejudecare şi luni (14 mai 2018) aştept această sentinţă la Înalta curte de Casaţie şi Justiţie. Plec în momentul de faţă de la două soluţii de achitare. Este foarte greu, din punctul meu de vedere, să mi se dea o soluţie sau să mi se plaseze soluţia de condamnare. Nu există nicio probă iar felul cum se mişcă lucrurile eu cred că este aproape imposibil. Şi, atunci să văd şi eu, cu toate că presiunile sunt fabuloase şi sunt convins că şi acum am „codiţa”, iar judecătorul respectiv este acum la Curtea Constituţională şi încă are o putere foarte mare, dar eu am încredere că lucrurile s-au schimbat şi sper într-o decizie corectă, aşa cum trebuie să fie. Probabil luni se va mai da un termen, că aşa este procedura şi apoi sper într-o soluţie de achitare. Dar orice sumă ai încasa, nimeni nu îţi poate da înapoi suferinţa trăită şi umilinţă ca ta ca om şi a familiei tale. Următorul pas este să te îndrepţi împotriva statului român şi aici vine întrebarea dacă statul roman este de vină sau este de vină o persoană? Iar statul roman trebuie să se îndrepte împotriva persoanei respective. Acum legea s-a schimbat şi cei care fac dosare la comanda vor trebui să răspundă”, a spus primarul Râmnicului, Mircia Gutău. În 2010, Gutău a fost condamnat cu executare pentru luare de mită. DNA a început acţiunea penală în urma denunţului unui om de afaceri care i-a acuzat pe primarul şi viceprimarul din Râmnicu-Vâlcea că ar fi cerut 50.000 de euro pentru emiterea unei autorizaţii de urbanism. Gutău a executat mai bine de un an şi jumătate din pedeapsă înainte de a fi eliberat condiţionat. Cu toate acestea, în 2016, Gutău a obţinut un nou mandat de primar, conducând, în prezent, frâiele administraţiei locale din Râmnicu-Vâlcea.

 

Ramona BĂLTEANU

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Publicitate

Cautam sudori de sarma plina, sudori de sarma tubulara si lacatusi pentru un proiect urgent in Germania si Spania.
 Proba de lucru se va sustine in Bucuresti.
 Pentru detalii si programare la proba sunati la 0728865354.

Special

Agricultura – noua afacere de succes. Afla care sunt pasii ce garanteaza reusita

Probabil ai observat ca tendinta multor tineri este sa se intoarca la origini, sa redescopere si sa revalorifice unele meserii ce erau considerate invechite si/sau neprofitabile.

Promovarea unei afaceri prin intermediul serviciilor SEO

Conceptul de marketing nu mai poate fi asociat cu ceea ce era odată. Afacerile nu mai pot fi promovate doar prin intermediul acelorași tehnici clasice ca articolele din ziare ori reclamele la TV.

5 item-uri pretioase care sa iti evidentieze outfit-ul de zi!

Fara indoiala, la fel ca marea majoritate a femeilor, faci parte din categoria celor care acorda atentie tuturor detaliilor menite sa faca diferenta intre o tinuta banala si una bine gandita.

3 sporturi la care NU stiai ca poti paria!

Piata pariurilor online a cunoscut o mare dezvoltare in ultimii ani in Romania. Cu toate acestea, unii considera ca acestea inseamna numai parierea pe evenimentele din fotbal si, mai rar, pe cele din tenis.
În momentele dificile ale celor ce experimentează pierderea cuiva drag, puterea de a lua o decizie potrivită în legătură cu serviciile funerare ar ptuea fi influențată de sentimentele răsculătoare resimțite.

Stirile pe zile

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...