La Drăgoeşti, Gheorghe Melente intenţionează să acceseze fonduri europene pentru regularizarea torenţilor

 Breaking News
La Drăgoeşti, Gheorghe Melente intenţionează să acceseze fonduri europene pentru regularizarea torenţilor
mai 11
12:07 2018

 

Nu mai puţin de cinci investiţii majore vor începe, în următoarea perioadă, la Drăgoeşti. Este vorba despre proiectul de modernizare a 12,3 kilometri de drumuri comunale, finanţat prin PNDL-2, modernizarea terenului sintetic de la şcoală, un proiect finanţat prin GAL, cel de-al treilea proiect ce cuprinde construirea unui centrul cultural prin Compania Naţională de Investiţii (lucrare cu o valoare de 1 milion de euro care a fost scoasă deja la licitaţie), reabilitarea drumului judeţean (de care se va ocupa Consiliul Judeţean Vâlcea), iar cel de-al cincilea proiect cuprinde modernizarea dispensarului medical, investiţie ce se va realiza din bugetul local. Pe lângă aceste proiecte care se vor realiza cu certitudine, în perioadă ce urmează, administraţia locală condusă de Gheorghe Melente lucrează la inventarierea tuturor canalelor colectoare de ape pluviale, în vederea accesării unui proiect de regularizare a torenţilor: „Mai am intenţia să fac o inventariere a şanţurilor de colectoare de apelor pluviale şi să încercăm un proiect de regularizare a torenţilor. De exemplu, ANIF are în proprietate să zicem cinci şanţuri colectoare, iar eu am poate cincizeci, pe raza localităţii. Vrem să stabilim clar proprietatea, mai ales că s-a început marea cadastrare la nivel naţional şi trebuie scoase cumva şi, dacă ne rămân nouă, în domeniul public, atunci vom putea face un proiect încât să rezolvăm şi această problemă. În momentul în care reuşeşti să intabulezi terenurile se vor identifica şi surse de finanţare. La fel şi cu drumurile de tarla, pe care nici noi nu le avem intabulate. Le vom intabula şi apoi vom găsi sursa de finanţare. Mai avem pregătit şi un proiect pentru energie regenerabilă, în momentul în care se va deschide o axă de finanţare vom merge şi noi cu proiectul. Cam aşa merg lucrurile, în ziua de astăzi”, a argumentat liberalul Gheorghe Melente.

 

Ramona BĂLTEANU

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Rapidauto.ro este un magazin online de piese auto cu peste 17 ani vechime

Echipa RapidAuto.ro a început ca un distribuitor de piese auto în zona de vest a României, sub numele de Best Auto Vest, ajungând prin BestAutoVest.ro până la a fi un retalier online de piese şi accesorii auto adaptat la nevoile consumatorului modern.

Vrei sa faci plaja in luna ianuarie? Iata ce destinatii sa alegi!

Pentru cei mai multi romani, luna ianuarie inseamna revenirea la job-ul pe care il au, dupa o vacanta de cateva zile cu ocazia sarbatorilor. Pentru altii, insa, prima luna din an reprezinta un prilej de a lua o pauza si de a pleca in aventura vietii lor, in destinatii exotice, unde este cald si soare.

Firmele de transport rutier versus avion – ce sa alegem?

In ultimul timp,apare tot mai des intrebarea: de ce sa merg cu autocarul si sa petrec n ore intrafic daca pot sa merg cu avionul si sa ajung in 2-3 ore?
Probabil, nu de putine ori ai auzit replica: „Imbraca-te mai gros ca o sa racesti!” si cu toate ca ai respectat-o ad literam, tot nu ai reusit sa eviti inevitabilul.

 

Pregătiri în fermă de vaci pentru sezonul rece

Pentru cunoscători, vacile suferă mai adesea de căldură excesivă, decât de frig. Totuși, acestea trebuie protejate de temperaturile scăzute.

Stirile pe zile

mai 2018
L Ma Mi J V S D
« apr.   iun. »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...