10 ani de sărbătoare a teiului

 Breaking News
  • No posts were found

10 ani de sărbătoare a teiului

10 ani de sărbătoare a teiului
mai 22
16:21 2018

 

 

În fiecare vară, de ziua Sfinţilor Petru şi Pavel, locuitorii din Păuşeşti Măglaşi, atraşi de mireasma teiului în floare, sărbătoresc într-un mod aparte parfumul de tei.

Considerat ca fiind arborele sfânt al creştinilor, teiul a pătruns adânc în imaginaţia comunităţii de aici. Bătrânii satului spun că ramurile de tei înflorite, sfinţite la biserică şi puse la uşă sau lângă icoane au darul de a alunga furtunile şi grindina şi de a menţine iubirea şi liniştea în familie. Nu este întâmplător faptul că în coroana teiului Dumnezeu nu aruncă niciodată săgeţile trăsnetelor. Un tei pus în faţa casei apără familia şi gospodăria de spiritele rele, aduce noroc şi îi ajută pe membrii familiei să reziste greutăţilor de orice fel: „Sărbătoarea Teiului se va desfăşura în centrul localităţii. Manifestarea va debuta cu un spectacol artistic susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale Păuşeşti Măglaşi. Cu această ocazie, cetăţenii comunei, dar şi invitaţii vor avea parte de un program artistic susţinut în prima parte de Rapsodia Vâlceană, iar seara, începând de la ora 18:00, pe scena amenajată la căminul cultural vor susţine un program de muzică populară Andreea Bănică, Mihai Constantinescu, Claudia Ionaş, Olguţa Berbec şi Armin Nicoară. Cu ocazia acestui eveniment vom avea un moment de premiere a copiilor care au terminat anul şcolar cu rezultate bune şi vom acorda o diplomă Laurei Dabu, campioană naţională la haltere, originară din Păuşeşti Măglaşi. Evenimentul se va încheia seara cu un foc de artificii”, ne-a declarat primarul din Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu.

În localitatea Păuşeşti Măglaşi acest eveniment este sărbătorit de peste o sută de ani. Manifestările aveau loc în trecut în satul Vlăduceni, unde odinioară era o pădure deasă de tei. Aici, în fiecare început de vară toată comunitatea urca dealul de ziua Sfinţilor Petru şi Pavel pentru a sărbători şi a se încarcă cu energie din parfumul dulce şi îmbătător emanat cu dărnicie de florile de tei.

 

Claudia Schiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

mai 2018
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...