Cascada Ciucaş, un jacuzzi natural, într-un peisaj sălbatic

Cascada Ciucaş este situată în Defileul Hăşdatelor, în apropierea satului Corneşti din comuna Mihai Viteazul. Pentru iubitorii de aventură şi de fotografii inedite, această zonă oferă peisaje sălbatice, dar şi posibilitatea de a vă răcori într-un jacuzzi natural, format de apele învolburate de la baza cascadei.

Deşi are o înălţime de aproximativ 5 metri, cascada prezintă numeroase rupturi de pantă, repezişuri şi un mic lac la bază, toate aceste aspecte conferindu-i o notă aparte. Pentru a ajunge aici trebuie să ajungeţi la aproximativ 45 de kilometri de Cluj-Napoca. Traseul poate fi parcurs cu maşina până la ieşirea din comuna Mihai Viteazu, după care puteţi urma drumul spre satul Cheia. Chiar înainte de a ajunge în sat se formează un drum pietruit dincolo de podul peste Arieş, care vă va purta încă aproximativ 2 kilometri spre stânga, până la marginea apei. Localnicii spun că cea mai bună perioadă pentru scăldat este seara, când apa este foarte caldă, din cauza stâncilor care se încălzesc de la soare. Nu departe de cascadă încep Cheile Turzii, iar puţin mai departe Cheile Turenilor, potrivite şi ele pentru o excursie în aer liber.

 

CITIŢI MAI MULTE INFORMAŢII DESPRE OBIECTIVELE ŞI EVENIMENTELE TURISTICE DIN JUDEŢUL CLUJ VIZITÂND SITEUL WWW.CNIPTCLUJ.RO SAU PAGINA FACEBOOK CNIPT CLUJ.

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *