Trasee pitoreşti, de parcurs la Cluj

Judeţul Cluj dispune de un număr destul de mare de căi de comunicaţie, ceea ce face ca plimbările cu maşina să fie una dintre opţiunile dumneavoastră, în cazul în care doriţi să vizitaţi mai multe obiective turistice din judeţ într-un timp relativ scurt. În zona montană, reţeaua de interes turistic se suprapune aproape în întregime cu reţeaua de căi de comunicaţii forestiere, care este deschisă circulaţiei turistice. Prin calitatea drumurilor, dar şi prin pitorescul zonelor care le străbat, ele se pretează a fi incluse în anumite circuite turistice care permit accesul autovehiculelor până în zona crestelor înalte.

Relieful variat al acestui teritoriu, dar şi pitorescul peisajului natural oferă numeroase curiozităţi: locuri istorice, opere de artă, sate şi oraşe înfloritoare, demne de vizitat. Unul dintre traseele interesante ale zonei este cel care porneşte de la Cluj-Napoca spre Izvorul Crişului, Depresiunea Huedinului, defileul Crişului Repede, spre Bucea. Un alt traseu interesant este dinspre Cluj-Napoca spre Turda, Câmpia Turzii şi Luncani. Puteţi porni în călătorie şi din zona Gilău, pe Valea Someşului Rece, spre Măguri-Răcătău, Blăjoaia şi Dâmbul Moţului. Din Măguri-Răcătău porneşte un alt traseu, spre Mărişel, Dealul Fântânele şi Beliş. De la Gilău puteţi ajunge, de asemenea, la Lacul Tarniţa, apoi prin Valea Someşului Cald în Valea Leşului – Mărişel, până la barajul Fântânele şi Beliş. De la Huedin poate porni pe un alt posibil traseu auto spre Călăţele – Beliş – Poiana Horea, spre Poiana Ursoaia. De la Bologa puteţi ajunge în Valea Henţului – Săcuieu – Răchiţele – Poiana Prislop – Valea Firei, până la Ic Ponor. Vă recomandăm, de asemenea, şi traseul care porneşte de la Poieni spre Valea Drăganului – Lunca Vărşagului, până la cantonul silvic Ciripa. Din Luna de Sus poate porni de asemenea un traseu turistic spre Băişoara – Iara şi Buru, iar din Băişoara puteţi porni spre Valea Ierii şi Pârâul Şoimului, până la Piatra Albă. Tot din Băişoara porneşte un traseu spre Valea Ierii, până la cabana Muntele Băişorii şi apoi spre vârful Muntelui Mare, sau puteţi alege traseul din Lungeşti către defileul Buru – Moldoveneşti, până la Corneşti şi Turda. Oricare dintre aceste trasee vă vor oferi nu doar peisaje interesante, ci şi posibilitatea de a opri la obiective turistice importante.

 

CITIŢI MAI MULTE INFORMAŢII DESPRE OBIECTIVELE ŞI EVENIMENTELE TURISTICE DIN JUDEŢUL CLUJ VIZITÂND SITEUL WWW.CNIPTCLUJ.RO SAU PAGINA FACEBOOK CNIPT CLUJ.

 

 

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *