Cu gândul la barajul de promovare, Flacăra pierde primele puncte în Superligă

 Breaking News

Cu gândul la barajul de promovare, Flacăra pierde primele puncte în Superligă

iunie 02
21:38 2018

Deja campioană județeană, Flacăra Horezu a pierdut primele puncte în acest sezon, în penultima etapă, 1-1 cu Viitorul Dăești.

După ce a câștigat titlul județean de o manieră categorică, Flacăra  este mai mult cu gândul la barajul de promovare cu Rapid Buzescu (Teleorman), din 16 (Horezu) și 23 iunie (deplasare). Pentru că în oraș era tradiționalul Cocoș de Hurez, localnicii nu s-au înghesuit la meci.

Nigerianul Samson a avut prima ocazie, în minutul 12, când, după un corner, a șutut peste poartă din poziție bună. Tot Samson a fost periculos câteva minute mai târziu, dar  a tras mult peste.  Cu gândul la vacanță, jocul din Treapt a fost destul de anost, fără multe faze de portă. Oaspeții și-au arătat colții în minutul 37, când Melcea a fost bine găsit în careul gazdelor dar nu a reușit o preluare bună și a fost deposedat. Când toată lumea se pregătea de pauză, Samson a preluat în careu, a driblat și a înscris cu un șut cu stângul, al treilea gol din carieră.

Flacăra a început mai bine și partea secundă, Nistor a avut o acțiune bună, a trimis puternic în fața porții, Georgescu a reluat, dar portarul Geantă a blocat.  Cu Verdeș ușor accidentat, Adi Popa a efectuat rapid cele patru modificări, pentru a-și proteja unii dintre titulari. Filipoiu a avut cea mai mare ocazie a oaspeților în minutul 68, când  a scăpat singur spre poarta gazdelor, s-a grăbit și a încercat un lob peste Hârșu, dar portarul gazdelor a intervenit. În prelungiri, arbitrul Iulia Demetrescu a dictat penalty după ce Dinu și Samson au blocat un atacant al oaspeților și Bogdan Preda a înscris de la punctul cu var. Egalată pe final, Flacăra s-a aruncat în atac și a mai avut o ocazie uriașă, după ce Georgescu a reluat cu capul și mingea s-a scurs de puțin pe lângă. Astfel, Horezu pierde primele puncte din acest sezon și ratează șansa de a încheia campionatul cu punctaj  maxim, însă tot ce contează acum este dubla manșă de baraj cu Rapid Buzescu, pe 16 iunie la Horezu și pe 23 iunie în Teleorman.

La finalul jocului, secretarul general al AJ Vâlcea, Daniel Demetrescu a oferit cupa și medaliile pentru jucătorii Flacărei, campionii acestui sezon. Flacăra mai are un singur meci oficial până la baraj, în deplasare la Călimănești, unde este însă de așteptat să își protejeze titularii de accidentări sau cartonașe. Cum se știe, Vâlcea nu are nicio reprezentantă în primele trei ligi!

Aflate la egalitate de puncte înaintea ultimei etape, Cozia Călimănești și Viitorul Dăești își dispută de la distanță titlul de vicecampionă, formația lui Vasile Ilinca având avantajul meciurilor directe. Astfel, Cozia își poate asigura locul 2 dacă câștigă jocul de pe teren propriu cu Horezu, însă, în cazul în care se împiedică, oferă probabil poziția secundă Dăeștiului, care are meci mai facil acasă cu Orlești.

Flacăra Horezu – Viitorul Dăești 1-1

Au marcat: Samson 45/ B.Preda 90-pen.

Flacăra Horezu: Matache (Hârșu 46) – Samson, Șcheau (I.Vladu 65), C.Dinu, Covalschi – Nistor, Precup (Stănică 45) – Ad.Popa, Simeanu (Ov. Popescu 46), Georgescu – Oprescu. Antrenor: Adrian Popa

Viitorul Dăești: D.Geantă – Moldoveanu, Preda, Nicolaescu, Fistogeanu – L.Pătularu (Tănăsie 68), Bucei, Rizea, Pașoi – Melcea (Mera 75), M.Filipoiu. Antrenor: Gabi Mangalagiu

 

Adrian Popa: ”Avem jucători de caracter, sper să promovăm!”

Antrenorul-jucător al Flacărei, Adrian Popa a sesizat o ușoară lipsă de motivare la echipa sa, dar este convins că va fi cu totul altceva la meciurile de baraj cu Rapid Buzescu. ”Am realizat prima parte din obiectiv, titlul județean, dar rămânem în continuare concentrați pentru meciurile de baraj, sperăm să facem oamenii aceștia fericiți. A fost un campionat greu, felicit toți băieții, avem jucători de caracter la Horezu. Vom întâlni pe Rapid Buzescu, o echipă bună, care sigur va veni montată la Horezu, dar sperăm ca noi să fim mai buni și să promovăm” a declarat Adrian Popa.

Florin Matache: ”Încercăm să ne apropiem promovarea după manșa tur”

Experimentatul portar al Flacărei, Florin Matache a fost înlocuit la pauza jocului cu Dăeștiul, pentru a fi protejat în vederea barajului de peste două săptămâni. ”Va fi o dublă grea, întâlnim o echipă dintr-un județ care are două echipe în Liga a III-a, unde sunt preocupați de investiții și infrastructură și automat au și echipe bune. Trebuie să fim într-o formă bună la ora jocului, să nu avem accidentați, tot lotul să fie valid și încercăm să ne apropiem calificarea din primul tur, ne dorim enorm promovarea. Nu știu dacă continui aici, vom vedea după jocurile de baraj” a spus Florin Matache.

Gabi Mangalagiu: ”Sper să promoveze Horezu”

Antrenorul echipei Viitorul Dăești, Gabi Mangalagiu speră ca Flacăra să promoveze, pentru ca județul Vâlcea să aibă o echipă în fotbalul profesionist. ”A fost derby între primele două locuri și a fost un egal, nu cred că este o surpriză. Horezu este o echipă foarte bună, sper să promoveze, astfel am avea și noi o echipă la Liga a III-a. Sperăm să ne menținem și noi la Dăești acest lot puternic, să îi mai aducem îmbunătățiri și la anul poate ne vom bucura și noi, așa cum se bucură acum Horezu” a declarat Gabi Mangalagiu.

 

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

iunie 2018
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...