Peste 50 de gospodarii au rămas izolate, în urma viiturii, la Stroeşti. Inundaţii şi în staţiunea Băile-Olăneşti şi la Cernişoara

 Breaking News
  • No posts were found

Peste 50 de gospodarii au rămas izolate, în urma viiturii, la Stroeşti. Inundaţii şi în staţiunea Băile-Olăneşti şi la Cernişoara

Peste 50 de gospodarii au rămas izolate, în urma viiturii, la Stroeşti. Inundaţii şi în staţiunea Băile-Olăneşti şi la Cernişoara
iunie 14
20:12 2018

Viitura din 13 iunie a făcut prăpăd în jumătate dintre localităţile vâlcene. Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu s-a deplasat personal în cele mai afectate localităţi, pentru a da o mână de ajutor administraţiilor locale şi cetăţenilor ale căror gospodarii au fost afectate de ploile abundente. O situație specială a găsit-o la Stroeşti, satul Obroceşti, în punctul Motoeşti, acolo unde 50 de familii (circa 150 de persoane) rămăseseră izolate de restul localităţii, în urma prăbuşirii drumului local afectat de viitura produsă ca urmare a precipitaţiilor abundente: „Pârâul Aninoasa, care vara aproape că nu există, a produs o undă de viitura care a distrus un drum sătesc, izolând cătunul Motoești. Acest pârâu a fost vinovat şi de moartea unui cetăţean în anul 2014. Când se umflă, face prăpăd. Am fost avertizaţi de cod din timp şi echipele primăriei au fost pe teren. Viitura s-a produs în cursul nopţii şi imediat s-au luat măsuri pentru remedierea situaţiei. Mulţumim preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu care s-a deplasat personal la Stroeşti”, ne-a declarat primarul Toma Ciolacu. Președintele Rădulescu, împreună cu aparatul tehnic al Instituţiei Prefectului şi Consiliul local Stroeşti au dispus ca în zonă să se intervină de urgenţă pentru redarea în circulație a drumului comunal 131 Stroeşti – Obroceşti. La Băile-Olăneşti, preşedintele Consiliului Judeţean s-a deplasat în cele mai afectate zone, împreună cu primarul Sorin Vasilache. Mai multe drumuri de interes local au fost afectate şi în staţiunea vâlceană.

 

La Cernişoara au fost afectate drumurile comunale şi judeţene

 

La Cernişoara, atunci când plouă abundent, precipitaţiile mătură totul în calea lor, pârâul Cernişoara se umflă şi produce pagube enorme atât pe drumurile judeţene sau comunale, cât şi în gospodăriile oamenilor. Nici de această dată, drumurile din Cernişoara nu au scăpat de furia viiturii, drumul judeţean care străbate localitatea fiind afectat în mai multe puncte. În urmă cu câţiva ani, primarul Mihai Ionescu împreună cu aparatul tehnic din primărie a întocmit un proiect pentru regularizarea pârâului Cernişoara şi l-a depus la ABA Olt, însă reprezentanţii instituţiei nu l-au luat în seamă până în prezent, din lipsă de fonduri. Mai mult decât atât, administraţia locală a mai depus şi un proiect guvernamental pentru a rezolva această problemă a inundaţiilor. Proiectul cuprinde construirea a 15 poduri şi podețe de-a lungul pârâului, însă nu a fost prins nici el la finanţare. În periplul sau prin judeţ, în localităţile afectate de inundaţii, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu a ajuns şi la Cernişoara unde a mers în zonele afectate împreună cu primarul localităţii, Mihai Ionescu. Furtuna de miercuri seara, 13 iunie, a produs pagube în mai multe zone ale judeţului Vâlcea, vântul extrem de puternic doborând copaci care au blocat circulaţia pe mai multe drumuri naţionale, iar în unele zone reţeaua de alimentare cu energie electrică fiind avariată. Totodată, nici municipiul Râmnicu-Vâlcea nu a scăpat de furia apelor. Mai mulţi copaci au căzut peste maşini, dar şi peste clădiri. ISU Vâlcea a făcut un bilanţ rapid, numărând nu mai puţin de 68 situaţii de urgenţă în judeţ.

 

Ramona BĂLTEANU

 

 

 

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

iunie 2018
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...