D.J. Gura Văii – Mănăstirea Frăsinei, drum cu prioritate la asfaltare

 Breaking News

D.J. Gura Văii – Mănăstirea Frăsinei, drum cu prioritate la asfaltare

D.J. Gura Văii – Mănăstirea Frăsinei, drum cu prioritate la asfaltare
iunie 25
07:40 2018

 

Ion Ungureanu: Aşteptăm asfaltarea acestui drum ca pâinea caldă

 

Majoritatea localităţilor din Vâlcea au reuşit să realizeze proiecte viabile prin PNDL-2 şi să primească fonduri pentru realizarea unor obiective importante. Şi Consiliul Judeţean Vâlcea a depus proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii. Unul dintre acestea vizează modernizarea importantului DJ 658 Gura Văii – Mănăstirea Frăsinei. Şoseaua a fost degradată în ultimii ani din cauza circulaţiei intense, mai ales a camioanelor de tonaj greu care au transportat lemnul exploatat în zonă. Mănăstirea reprezintă unul din cele mai importante puncte de atracţie pentru segmentul de turism monahal din Vâlcea. Guvernul va finanţa cu 572 de miliarde de lei vechi modernizarea acestui drum aflat pe teritoriul comunelor Bujoreni şi Muereasca, care vor deveni astfel mai atractiv atât pentru turişti, cât şi pentru investitori: „Contractul de finanţare s-a semnat, probabil se lucrează la proiectul tehnic, urmând ca apoi să fie scos la licitaţie. Drumul are o lungime de 13,03 kilometri pe raza localităţii şi cred că, la începutul anului viitor, dacă ar fi să se respecte toate procedurile, vor începe lucrările de asfaltare. În proiect vor fi reabilitate trei poduri şi rigolele pe întreaga lungime a podului, mai ales că s-au adus îmbunătăţiri la Legea achiziţiilor publice cu privire la cei care fac contestaţie. Astfel, la valoarea iniţială, în momentul în care se face contestaţie, entitatea respectivă trebuie să depună o cauţiune. În cazul în care se constată că respectiva contestaţie este nefondată, banii aceia rămân la primărie. Pentru soluţionarea contestaţiei, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauţiune stabilită, sub sancţiunea respingerii acesteia. Este vorba de minim 2% din valoarea stabilită a contractului. În situaţia aceasta se vor limita timpii de acordare a unei lucrări. Este o modificare a legii în bine, fiindcă sunt mulţi contestatori de profesie, care pun în pericol proiectele. Din cauza acestor contestaţii, o lucrare cu termen de trei luni de execuţie ajungea sa fie întârziată câteodată şi cu patru ani. Noi nu am trecut prin astfel de situaţii, dar sunt primării care au astfel de cazuri”, ne-a declarat Ion Ungureanu.

 

Cetăţenii comunei Muereasca se vor putea branşa în curând la apă

 

Introducerea reţelei de alimentare cu apă în localitatea Muereasaca este noua investiţie finalizată de administraţia locală. Cu fonduri alocate de la Ministerul Dezvoltării, lucrările pentru introducerea reţelei vizează îmbunătăţirea calităţii, dar şi creşterea gradului cu servicii în zonă pentru locuitorii din Muereasca. Primarul Ion Ungureanu este mulţumit că a reuşit, după patru ani, prin intermediul fondurilor de la stat, să aducă un plus de calitate vieţii în una dintre cele mai frumoase comune din judeţ, declarând că a încheiat o primă etapă a acestui mare proiect. Urmează racordarea gospodăriilor la sistem: „Lucrarea este finalizată, avem toate avizele, toate autorizaţiile în vederea predării sistemului către Apavil. Am reuşit să facem racorduri la reţea pentru toate instituţiile publice. Acum depinde de Apavil în vederea racordării la reţea a cetăţenilor, pentru că ei sunt singurii distribuitori. În prezent suntem în curs de predare a sistemului către Apavil. Eu cred că acest lucru se va întâmpla foarte curând, fiindcă avem avantajul că suntem branşaţi la conducta de aducţiune de la Brădişor”, mai spune primarul.

 

Canalizarea, proiect depus la Ministerul Dezvoltării

 

În paralel cu acest proiect, de introducere a reţelei de alimentare cu apă în localitate, primarul din Muereasca a încercat să obţină finanţare de la Guvern şi pentru înfiinţarea reţelei de canalizare. Proiectul este depus în aşteptarea finanţării din 2013: „Localitatea Muereasca nu este prinsă în master planul judeţului. Din şedinţele pe care le-am avut în cadrul ADI Apa Vâlcea vor mai fi şi alte tranşe de plăţi, şi probabil se vor obţine alte fonduri de la Uniunea Europeană sau fonduri guvernamentale, şi atunci vom fi şi noi incluşi, sau, dacă avem norocul să derulăm în continuare proiectului privind alimentarea cu apă şi investiţia privind canalizarea tot prin O.G. 28, ar fi foarte bine. Am depus proiectul în urmă cu patru ani la Ministerul Dezvoltării, ca un proiect integrat, în care era prinsă alimentarea cu apă, dar şi înfiinţarea sistemului de canalizare. Proiectul s-a împărţit însă în două tranşe, în prima fază alimentarea cu apă, iar în cea de-a doua fază canalizarea. Vom şti mai exact care este situaţia atunci când vom merge cu procesul verbal la terminarea lucrărilor privind alimentarea cu apă şi o să vedem dacă va fi continuată lucrarea privind înfiinţarea sistemului de canalizare. Proiectul de canalizare nu a fost depus la Ministerul Dezvoltării pentru că, iniţial, contractul avea denumirea „Înfiinţare reţea de apă şi reţea de canalizare în comuna Muereasca”. Normal ar fi să existe continuitate, întrucât documentaţia a fost depusă acum patru ani. Proiectul de înfiinţare a sistemului de canalizare este pe o lungime de 12 kilometri. Nu am prins întreaga localitate, fiindcă sunt anumite zone mai accidentate din cauza situaţiei geografice a localităţii. Acolo se merge pe ideea că fiecare cetăţean trebuie să aibă fosă septică şi posibilităţi de vidanjare”, a subliniat primarul din Muereasca, Ion Ungureanu.

 

Proiecte importante demarate în localitate

 

În comuna Muereasca urmează să fie demarat un alt proiect important, care are în vedere modernizarea drumului comunal 171 Muereasca de Sus – Pripoara şi construirea unui pod peste pârâul Muereasca. Dezvoltarea şi modernizarea eficientă a comunei presupune, în opinia primarului, mai ales rezolvarea problemelor de infrastructură şi utilităţi a comunei, modernizarea infrastructurii de învăţământ, cultură, sănătate, precum şi strategii pentru a sprijini dezvoltarea economică şi socială a comunităţii. Prin Strategia de dezvoltare economico – socială a comunei, autorităţile locale din Muereasca îşi propun să valorifice potenţialul, oportunităţile şi disponibilităţile reale pentru dezvoltare, menit să atragă investiţii private importante: „Am stabilit să introducem aproximativ 40 de hectare în intravilanul localităţii, pentru că nu prea mai sunt zone unde să se poată construi. Încercăm astfel să înfiinţăm o nouă zonă rezidenţială unde nu sunt alunecări de teren, unde nu există cale de acces la ora actuală, unde vrem să facem o extindere la reţeaua de alimentare cu apă: un loc unde să se poată construi. Eu îmi doresc o zonă rezidenţială, unde să poată fi construite şi câteva pensiuni. Toată această nouă zonă se va dezvolta după asfaltarea drumului judeţean. Prin localitatea Muereasca se face legătura foarte uşor cu staţiunea Băile Olăneşti. Drumul de legătură a fost modernizat prin pietruire, cu bani europeni, şi are o garanţie de cinci ani. În curând îl vom putea asfalta”, a mai declarant primarul.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

iunie 2018
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...