La Tetoiu, din toamnă copiii vor avea condiţii bune în şcoli  

 Breaking News

La Tetoiu, din toamnă copiii vor avea condiţii bune în şcoli  

La Tetoiu,  din toamnă copiii vor avea condiţii bune în şcoli   
iunie 25
13:31 2018

Pentru conducerea administraţiei locale din Tetoiu, proiectele care au prioritate sunt: apa, canalizarea, drumurile, iar şcolile au prioritate zero. În localitate, pe lângă şcoala din centru mai funcţionează în prezent o singură şcoală şi cinci grădiniţe. Primarul spune că, pentru cele două locaţii are finanţare printr-un proiect pe care l-a depus la Ministerul Dezvoltării, în vederea demarării lucrărilor de construire a grupurilor sanitare interioare, anveloparea şi racordarea locaţiilor la reţeaua de apă curentă. La Tetoiu fondurile guvernamentale sunt aşteptate ca „pâinea caldă” pentru modernizarea locaţiilor, în aşa fel încât şi copiii din Tetoiu să se poată bucura de şcoli cu dotare corespunzătoare, cu accesorii şi grupuri sanitare în interior. De altfel, acestea sunt condiţiile normale pe care orice unitate de învăţământ ar trebui să le ofere: „Referitor la proiectele depuse la Ministerul Dezvoltării pentru modernizarea şcolilor avem prinse pentru anvelopare cele două şcoli, din satul Ţepeşti, ambele fiind şcoli de centru. Pentru acest obiectiv avem finanţare guvernamentală printr-un proiect pentru izolare termică. În curtea şcolii sunt două locaţii: şcoala nouă, dar şi corpul vechii şcoli. În localul nou sunt amenajate sălile de clasă şi grădiniţa, iar în clădirea veche sunt laboratoarele şi o sală de sport. Pentru că acest local vechi este o paragină, am solicitat fonduri la Ministerul Dezvoltării”, a declarat primarul din Tetoiu, Lucian Antonie.

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

iunie 2018
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...