De Sfinţii Petru si Pavel, la Păuşeşti Măglaşi  a fost sărbătorita floarea de tei

 Breaking News

De Sfinţii Petru si Pavel, la Păuşeşti Măglaşi  a fost sărbătorita floarea de tei

De Sfinţii Petru si Pavel, la Păuşeşti Măglaşi  a fost sărbătorita floarea de tei
iunie 29
20:01 2018

Devenit deja o tradiție, fiind la a zecea ediție, evenimentul intitulat ” Sărbătoarea Teiului” a atras sute de persoane dornice de distracție.

Pe scena construită  la căminul cultural din centrul localităţii toţi cei prezenţi la eveniment au încins hore și sârbe, aplaudând la scenă deschisă toți interpreții, pe melodiile cărora și-au petrecut împreună, cea mai frumoasă zi. Cel care a dat tonul evenimentului a fost chiar primarul comunei, Alexandru Dediu, care, la ora 18,00, așa cum era anunțat, a urcat pe scenă pentru a le ura bun venit tuturor. Alături i-au stat atât preşedintelui PNL Vâlcea, Cristian Buican, viceprimarul localității Marcel Radi,  primarul localităţii Băile Olăneşti, Sorin Vasilache,  primarul localităţii Buneşti, cât și consilierii locali ai localităţii Păuşeşti Măglaşi. Alocuţiunile primarilor din localitățile vecine, dar și discursul președintelui de partid, deputatul Cristian Buican au avut menirea de a felicita administraţia locală atât pentru organizarea evenimentului, dar și pentru buna gospodărire a localității.

A plouat cu muzică şi voie bună

Chiar dacă ploaia a  venit în rafale puternice  în toate localităţile judeţului,  toţi cei prezenţi la eveniment s-au bucurat pe deplin de festivitatea dedicată sărbătoririi Zilei Comunei Păuşeşti Măglaşi . Manifestarea a debutat cu un spectacol artistic susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale Achim Popescu. Cu această ocazie, cetăţenii comunei, dar şi invitaţii au avut  parte de un program artistic susţinut în prima parte de Rapsodia Vâlceană, iar seara, începând  de la ora 18:00, pe scena amenajată la căminul cultural au susţine un program de muzică populară Andreea Bănică, Mihai Constantinescu, Claudia Ionaş, Olguţa Berbec şi Armin Nicoară. Cu ocazia acestui eveniment a avut loc  un moment de premiere a copiilor care au terminat anul şcolar cu rezultate bune şi s-a  acordat o diplomă de onoare Laurei Dabu, campioană naţională la haltere, originară din Păuşeşti Măglaşi. Evenimentul s-a încheiat seara cu un minunat foc de artificii.

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

iunie 2018
L Ma Mi J V S D
« mai   iul. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...